Connect with us

Eveniment

Un fost președinte de Consiliu Județean, condamnat pentru luare de mită, cere revizuirea fondului la Tribunalul Alba

Publicat

Fostul președinte al Consiliului Județean Brașov, Căncescu Aristotel Adrian, cere la Tribunalul Alba revizuirea fondului, în dosarul penal în care a fost condamnat la închisoare cu executare. 

Căncescu execută o pedeapsă de 7 ani și 10 luni închisoare pentru luare de mită, trafic de influență și abuz în serviciu, după ce a favorizat mai multe firme ”de casă” pentru contracte pe bani publici din partea Consiliului Județean Brașov.

Condamnarea a venit în 2022, iar trimiterea avut loc în urmă cu mai bine de zece ani, în 2014. Acum fostul senator din parea FSN, și președinte al Consiliului Județean Brașov (fiind înscris în PNL), cere revizuirea fondului. Cererea a fost înregistrată în data de 22 septembrie 2025 pe rolul Tribunalului Alba.

Mai exact, cere reexaminarea cauzei în ceea ce privește fondul său, adică faptele, probele și temeiurile de drept pe baza cărora s-a pronunțat hotărârea. Revizuirea fondului poate fi cerută atunci când apar fapte sau probe noi care nu au fost cunoscute la momentul judecării pe fond și care pot schimba soluția.

Cererea sa va fi analizată de magistrații din Alba în data de 9 octombrie 2025.

Pentru ce a fost condamnat

Faptele pentru care Căncescu Aristotel a fost condamnat s-au petrecut în perioada 2006 -2007. Atunci președintele Consiliului Județean Brașov a favorizat două firme de casă care au obținut contracte din bani publici, iar în urma ajutorului dat, președintele de CJ a primit mită.

Mai exact contractele aveau ca obiect întreținerea, reparația și salubrizarea drumurilor județene (contractul de achiziţii publice nr. 69/20.09.2007) și execuția, finalizarea și întreținerea drumului Rupea – Racoș (contractul de achiziţii publice nr. 8798/10.11.2006).

Contractul de concesiune nr. 69/20.09.2007 – privind lucrările de întreţinere, reparaţii şi salubrizare a drumurilor judeţene din Braşov (întreţinere şi salubrizare în sezonul rece – deszăpeziri precum şi întreţinerea şi reparaţii pe timp de vară) a fost încheiat pe o perioadă de 6 ani, având o valoare totală de 9.724.823.3 lei cu TVA (8.180.523,78 lei plus TVA).

Deși în cuprinsul documentului nu erau prevăzute modalități concrete de modificare a prețului contractului de achiziţie publică, acesta a fost modificat de cinci ori, în perioada 2008-2012.

Urmare a acestor majorări nelegale, valoarea totală a contractului s-a mărit de 10 ori, respectiv a ajuns la suma de 101.750.482,28 lei cu TVA, față de valoarea inițială de 9.724.823,30 lei cu TVA, se arată în referatul întocmit de DNA la momentul trimiterii în judecată.

 

Cristian Panu a intrat în echipa alba24.ro în anul 2018. Inițial a acoperit în mare parte teme din zona justiției, însă în timp a început de abordeze o gamă mai largă de subiecte. Scrie despre societate, administrație, dar și despre spectacole de teatru. Redactează știri vezi mai mult ...

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. pilu

    marți, 23.09.2025 at 20:19

    Vezi asta-i hiba justiției, te condamnă de ochii lumii și apoi te face scăpat. Ai luat-o, o duci până la capăt dacă lege spune asta. Dar nu, să îi iertăm că-s de-ai noștrii.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.