Eveniment
Vacanța elevilor din octombrie 2025: cele mai căutate destinații din România pentru sejururi în familie. Bugetul mediu

Vacanța elevilor din octombrie 2025: Orașele și stațiunile montane sau balneare sunt preferate pentru petrecerea unui sejur în zilele libere pentru elevi și familiile lor, din această toamnă.
Bugetul mediu pentru un sejur de 2-3 nopți cu demipensiune variază între 150 și 700 lei pe noapte, potrivit Mediafax.
O analiză Travelminit arată că familiile preferă orașe și stațiuni care oferă activități recreative pentru copii și experiențe ușor de accesat.
Brașov rămâne o alegere populară datorită traseelor montane potrivite pentru întreaga familie și obiectivelor culturale. Sinaia și Predeal atrag prin combinația dintre relaxare și activități pentru copii, cum ar fi piscine, programe tematice sau plimbări în natură. Sibiu și Cluj-Napoca completează topul, fiind orașe cu patrimoniu cultural bogat și evenimente pentru familii, de la piețe colorate și expoziții interactive până la parcuri și zone de joacă dedicate celor mici.
Un criteriu important în alegerea destinației îl reprezintă facilitățile dedicate celor mici.
Bugetul pentru sejur
Analiza arată că un sejur de 2-3 nopți pentru două persoane și un copil costă în medie între 150 și 700 lei pe noapte, în funcție de destinație și facilitățile disponibile. Stațiunile montane sau balneare oferă pachete speciale pentru familii, cu demipensiune, acces la piscine, saune și activități pentru copii.
Pe lângă cazare și buget, părinții caută unități de cazare care să includă facilități dedicate copiilor, precum piscine interioare, locuri de joacă, programe interactive și excursii ușoare. De asemenea, destinațiile accesibile cu transport facil și timpul redus petrecut pe drum sunt foarte apreciate.
Această combinație între confort, activități recreative și experiențe culturale face ca vacanțele din octombrie să fie o alegere ideală pentru familiile care vor să petreacă timp de calitate împreună, profitând de zilele libere de la școală.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News