Eveniment
Venitul Minim de Incluziune: Unii pensionarii pot primi în plus 533 de lei lunar. Alte categorii care beneficiază

Venitul Minim de Incluziune: Pensionarii cu vârsta de peste 65 de ani pot beneficia de un sprijin financiar în valoare de 533 de lei pe lună, oferit de stat prin programul Venitul Minim de Incluziune (VMI), conform reglementărilor legale în vigoare.
Potrivit Ministerului Muncii, VMI este un program de asistență socială care sprijină persoanele și familiile aflate în situații vulnerabile să depășească dificultățile financiare.
Ce este Venitul Minim de Incluziune?
Ministerul Muncii a făcut câteva precizări legate de Venitul Minim de Incluziune. Programul este reglementat de Legea nr. 196/2016 și cuprinde două componente principale:
Sprijin pentru incluziune
- Se acordă persoanelor cu venituri reduse pentru a preveni și combate sărăcia și excluziunea socială.
- Înlocuiește fostul ajutor social pentru venit minim garantat.
Sprijin pentru familia cu copii
- Este destinat familiilor cu copii de până la 18 ani și are rolul de a preveni sărăcia și de a încuraja participarea copiilor la educație.
- Înlocuiește alocația pentru susținerea familiei.
O persoană sau o familie poate beneficia de una sau de ambele componente, în funcție de:
- nivelul veniturilor,
- componența familiei,
- vârsta membrilor,
- participarea copiilor la educație.
Valoarea ajutoarelor acordate din martie 2025:
Sprijin pentru incluziune (general): 366 lei/lună
Sprijin pentru familia cu copii: până la 930 lei/lună
Sprijin pentru persoanele peste 65 de ani: 533 lei/lună
Cum poți solicita Venitul Minim de Incluziune?
Pentru a beneficia de acest ajutor, este necesară depunerea unui dosar la primăria de domiciliu sau reședință. Dosarul trebuie să conțină următoarele documente:
- Formularul standard de cerere VMI (cu datele solicitantului și ale familiei);
- Declarație pe propria răspundere;
- Angajament de plată (în cazul în care se constată drepturi acordate necuvenit);
- Copii ale actelor de identitate pentru toți membrii familiei;
- Adeverințe de venit pentru toate sursele de venit, dacă este cazul;
- Certificatele de naștere ale copiilor;
- Certificat de deces (dacă există membri decedați);
- Dovada școlarizării pentru copiii între 3 și 16 ani;
- Alte documente relevante, în funcție de situația solicitantului.
Unde se depune dosarul?
Cererea, împreună cu documentele doveditoare, poate fi depusă:
- pe suport fizic (la sediul primăriei),
- electronic, către serviciul public de asistență socială din cadrul primăriei comunei, orașului, municipiului sau sectorului din București, în funcție de domiciliul sau reședința solicitantului.
După depunerea cererii, dosarul este analizat de către angajații serviciului de asistență socială, iar decizia finală – de aprobare sau respingere – este emisă prin dispoziția primarului.
Solicitantul va fi informat în legătură cu rezultatul.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News