Connect with us
Advertisement

Eveniment

VIDEO: Contractul de finanțare pentru extinderea și dotarea UPU a Spitalului din Alba Iulia, semnat. Cum va arăta

Publicat

La Spitalul Județean Alba Iulia a avut loc miercuri dimineața semnarea contractului de finanțare aferent proiectului „Extindere și dotare Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia”.

La eveniment au participat președintele CJ Alba, Ion Dumitrel, directorul general ADR Centru, Simion Crețu, managerul Spitalului Județean de Urgență Alba, Diana Mârza, reprezentanți ai CJ Alba, medici și personal medical din cadrul Spitalului Județean de Urgență Alba.

Proiectul prevede extinderea Unității de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgențe Alba Iulia. Suprafața construită desfășurată existentă este de 823,11 mp, iar suprafața construită desfășurată propusă a extinderii este de 855,90 mp (subsol – 392,5 mp + parter – 463,4 mp), astfel Unitatea de Primiri Urgențe va avea în final o suprafață construită desfășurată totală de 1679,01 mp.

Astfel, prin extinderea UPU se are în vedere creșterea capacității de preluare a pacienților de la 19 pacienți (posturi de lucru) în prezent la 33 de pacienți (posturi de lucru) în UPU extins, pentru evaluare, investigații, diagnosticare și tratament sau internare.

Acest obiectiv va fi atins prin implementarea următoarelor activități: reorganizarea unor spații din UPU existent, realizare corp extindere UPU și corp extindere Decontaminare (realizare filtru decontaminare), amenajări exterioare și dotări (echipamente și aparatură medicală, mobilier, dotări IT, dotări pentru curățenie, mobilier – birotică). Prin extinderea spațiilor, creșterea capacității de preluare a pacienților și regândirea fluxurilor/circuitului pacienților, va crește gradul de satisfacție atât a pacienților și aparținătorilor cât și a personalului medical care deservește UPU prin reducerea semnificativă a timpilor de așteptare.

Valoarea totală a proiectului este de 7.531.213,90 lei (inclusiv TVA), din care valoarea totală eligibilă 6.836.990,85 lei și cea neeligibilă de 694.223,05 lei. CJ Alba va acoperi cheltuielile neeligibile ale proiectului, cât și contribuția de 2% din valoarea eligibilă a proiectului, în cuantum de 136.739,82 lei.

În urmă cu un an a fost semnat contractul de finanțare pentru optimizarea, cu fonduri REGIO, a sistemului de încălzire și producție apă caldă la cea mai mare instituție spitalicească din județul Alba. Investițiile cu resurse europene la Spitalul Județean de Urgență Alba reprezintă o prioritate pentru administrația publică județeană, fapt pentru care, din acel moment, în luna decembrie a anului trecut a mai fost semnat un proiect prin care se dotează unitățile ambulatorii ale spitalului, iar acum s-a semnat și finanțarea pentru investiția privind ”Extinderea și dotarea Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia”. Contractul în valoare totală de peste 7,5 milioane lei, încheiat în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, a fost semnat azi de domnul președinte Ion Dumitrel, din partea Consiliului Județean Alba, și de domnul Simion Crețu, din partea ADR Centru, în cadrul unei întrevederi cu presa, desfășurată chiar la sediul Spitalului albaiulian, în prezența doamnei Ec. Simona Diana Mârza, managerul unității medicale, a mai multor medici, dar și a reprezentanților administrației publice locale. Concret, prin acest proiect, investițiile cu fonduri europene la Spitalul Județean Alba vor depăși suma de 25 milioane lei pentru investiții și dotări moderne.

„Obiectivul pe care l-am asumat pentru județul Alba prevede investiții importante pentru creșterea calității vieții cetățenilor. Folosim fonduri europene în infrastructura locală de transport, prin trei proiecte de reabilitare a drumurilor județene, dar și o sumă importantă în infrastructura medicală. Consiliul Județean susține activitatea Spitalului Județean Alba și echipele noastre comune, din administrație și cea coordonată de doamna manager Diana Mârza, vor colabora strâns în etapa de implementare a proiectului. Ne preocupă direct creșterea confortului pentru pacienți și personal, de aceea investim în reabilitarea termică a clădirii, dar ne preocupă și creșterea calității actului medical. Avem aceste investiții în dotări și echipamente, care vor duce la scăderea timpului alocat de UPU pentru diagnosticare și sperăm să se îmbunătățească tratamentele medicale oferite oamenilor. Practic, dublăm suprafața unității de primiri urgențe și aducem echipamente foarte moderne, importante echipele de medici și asistente, dar și pentru salvarea vițeii pacienților”, a declarat Ion Dumitrel, președintele CJ Alba, vorbind despre acest proiect.

Finanțarea este acordată în cadrul Axei Prioritare 8 a Programului REGIO 2014-2020, pentru investiții în infrastructura sanitară și socială care contribuie la dezvoltarea la nivel național, regional și local, reducând inegalitățile în ceea ce privește starea de sănătate și promovând incluziunea socială prin îmbunătățirea accesului la serviciile sociale, culturale și de recreere, precum și trecerea de la serviciile instituționale la serviciile prestate de comunități. Prin acest proiect se dorește creșterea accesibilității serviciilor de sănătate, comunitare şi a celor de nivel secundar. Până la sfârșitul lunii februarie 2022, când se va finaliza proiectul, Unitatea de Primiri Urgențe va fi extinsă cu mai mult de 850mp, secțiile aferente urmând a fi dotate cu 371 echipamente, aparatură medicală și IT, modernă și performantă.

”Prin dotarea și echiparea cu echipamente și aparatură medicală, mobilier, dar și dotări IT a Unității de Primiri Urgențe extinsă tot prin acest proiect dorim să creștem calitatea serviciilor medicale acordate pacienților, utilizând aparatură modern și inovativă. Ținem cont astfel și de patologia diversificată și complexă a celor care ajung în această secție a spitalului și personalul medical a solicitat permanent îmbunătățirea actului medical, prin folosirea unor echipamente conform standardelor europene, pentru reducerea timpilor de așteptare. Vom asigura astfel și creșterea performanțelor profesionale ale personalului, prin îmbunătățirea condițiilor de muncă și de pregătire”, a specificat ec. Diana Mârza, manager al Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia.

Obiectivul general al cererii de finanțare îl constituie dezvoltarea infrastructurii sanitare, prin investiții în dotări necesare care să contribuie la dezvoltarea operaționalității la nivel regional și local, reducând inegalitățile în ceea ce privește starea de sănătate publică și îmbunătățind accesul la serviciile medicale de calitate. Prin proiect se urmărește dublarea suprafeței utile a Secției ”Urgențe” din cadrul spitalului albaiulian și modernizarea și tehnologizarea la nivel european a acestei secții medicale, care utilizează parțial aparatură uzată fizic și moral. Acest obiectiv va fi atins prin reorganizarea unor spații din UPU existent, realizare corp extindere UPU și corp extindere sector ”Decontaminare”, dar și prin unele amenajări exterioare în curtea spitalului. Prin extinderea spațiilor, va crește capacitatea de preluare a pacienților, iar regândirea circuitelor medicale va duce atât la o tratare mai rapidă a pacienților, dar și la reducerea semnificativă a timpilor de așteptare.

”La nivelul Regiunii Centru, de fapt la nivelul întregii țări, principala problemă a cetățenilor se referă la sănătate și la îmbunătățirea acesteia. Județul Alba nu face excepție și aici se vede clar interesul administrației publice locale, de a investi și de a susține creșterea calității actului medical. Județul Alba a atras în total peste 80 milioane lei pentru îmbunătățirea serviciilor medicale, atât la nivelul administrației județene, cât și prin administrația publică locală din orașe și municipii, pentru reabilitări termice, modernizări, și dotări ale spațiilor din spitale. Avem astfel de proiecte semnate nu numai la Alba Iulia ci și la Sebeș, Aiud, Zlatna, Cugir și Ocna Mureș. Pe de altă parte, administrația publică județeană investește peste 200 milioane lei în reabilitarea și modernizarea căilor de transport, iar pe plan local se fac eforturi pentru regenerare urbană, prin proiectele pregătite de edili în vederea creșterii calității vieții. În domeniul medical, la nivel regional, coordonăm investiții de aproape 300 milioane euro pentru lucrări de reabilitare energetică în unitățile medicale, precum și pentru proiecte pentru dotări în ambulatorii și spitale. Aceste investiții prin Programul REGIO vor duce la diversificarea gamei de servicii medicale și la scăderea incidenței bolilor în rândul populației”, a declarat Simion Crețu, director general ADR Centru.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement