Connect with us

Economie

VIDEO: Inovații românești prezentate la ”Eco Inventica”, în cadrul Târgului Alba Green Energy 2025 din Alba Iulia

Publicat

Material de construcție pe bază de ciment și agregate organice din lemn, branțuri de încălțăminte pentru diminuarea durerilor de spate, plante bio. Sunt câteva dintre inovațiile românești în domeniul dezvoltării durabile, prezentate în cadrul Salonului Eco Inventica, de la Târgul Alba Green Energy 2025, care are loc vineri și sâmbătă la Alba Iulia (Carolina Mall).

Ioan Tudose, originar din București, dar stabilit la Alba Iulia, prezintă un material de construire clădiri despre care spune că este mai ușor și mai rezistent față de cele de pe piață.

”În loc să fie făcut cu nisip de la balastieră, se folosește lemn, care este mineralizat antifoc, anticondens, antifungic.

Materialul este de trei ori mai ușor, nu se pune fier-beton în construcție. Vara ține răcoare, iar iarna – căldură. Permite consum energetic de două ori mai mic decât cel obișnuit”, spune Ioan Tudose.


Acesta precizează ca agregatul e lemn, iar restul compoziției este ciment. Va putea fi folosit fără să mai fie nevoie de tencuirea clădirii, susține Tudose. Potrivit acestuia, invenția sa este în omologare.

Este, de fapt, o compoziție pentru mortar pe bază de ciment, var praf, rumeguș de conifere, printre altele. Se poate folosi pentru plăci prefabricate folosite în construcții, sau pentru țigle de rezistență, potrivit cererii de brevetare a invenției.

Dispozitive de biorezonanță

Alte inovații explicate la salonul Eco Inventica sunt branțuri (de încălțăminte) cu dispozitiv electronic ce ar diminua durerile de spate.

Acesta este prezentat de Marian Velcea, care spune că dispozitivul funcționează asemenea unui aparat radio, adică emite într- bandă de frecvență.

Similar, prezintă și brățară echipată cu dispozitive de biorezonanță sau cercei antistres.


Acesta mai amintește și de o plantă originară de peste ocean, despre care susține că este adaptată condițiilor climatice locale (banana nordului).

Pe lângă inovațiile de la salonul Eco Inventica, Târgul Alba Green Energy oferă posibilitatea persoanelor și firmelor interesate de energie regenerabilă și eficiență energetică, soluții SMART și consultanță.

Vezi VIDEO: Târgul Alba Green Energy 2025 la Alba Iulia. Autovehicule electrice, energie regenerabilă, consultanță. Oferta și programul

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.