Connect with us
Advertisement

Eveniment

VIDEO: Vouchere, dublarea valorii tichetelor de masă și a normei de hrană. Măsurile din pachetul ”Sprijin pentru România”. LISTA

Publicat

Coaliția guvernamentală a anunțat luni seara pachetul de măsuri economice și sociale ”Sprijin pentru România”, pentru ajutorul cetățenilor în situația de criză.

Pachetul de măsuri este în valoare de 17,3 miliarde de lei, dintre care 9 miliarde de lei sunt fonduri europene, iar 8,3 miliarde de lei sunt de la bugetul de stat.

DOCUMENTUL AICI: Sprijin pentru Romania – pachet masuri economice si sociale

Pe listă se află vouchere pentru alimente de bază de 50 de euro la fiecare 2 luni.

Vezi și Când va începe acordarea voucherelor pentru populație și ce alimente vor putea fi cumpărate. Anunțul făcut de Ministrul Muncii

Beneficiari

  • familii cu cel puțin 2 copii sau monoparentale cu venit mai mic de 600 lei/lună
  • pensionari cu venit mai mic de 1.500 lei/lună
  • persoanele cu venit minim garantat
  • persoanele cu dizabilități
  • Se estimează ca 4,7 milioane de persoane să beneficieze de vouchere în 2022, cu valoare totală de 1 miliard euro

Citește și Ce categorii de români vor beneficia de vouchere de 250 de lei de la Guvern. Detalii importante despre tichetele sociale

Lista măsurilor:

  • ajutor de până la 400.000 de euro/firmă pentru IMM-urile cu cheltuieli de plus 15 la sută la utilități; măsura poate fi finanţată exclusiv din fonduri europene prin POCU. Buget alocat: cel puțin 300 milioane de euro
  • 200 milioane euro pentru investițiile cu impact major în economie, cu posibilitate de prelungire.
  • ajutor de stat pentru stimularea investițiilor în valoare de peste 1 milion de euro
  • 300 de milioane lei pentru firmele de transport rutier de mărfuri, de persoane și pentru companiile de distribuție. Sunt 4000 de beneficiari estimați. Impactul ar fi de 0,5 lei/litru din prețul final la pompă.
  • ajustarea contractelor de investiții publice în derulare, finanțate din fonduri naționale și europene, în funcție de creșterea prețurilor la materiale, manoperă, transport, utilaje
  • 5,2 miliarde de lei în 2022 sprijin pentru continuarea și finalizarea contractelor în derulare
  • 75% din salariu pentru angajații în șomaj tehnic, până la sfârșitul anului
  • continuarea programului Kurzarbeit – reducerea programului de lucru
  • 200 milioane de euro pentru procesarea produselor agricole în România
  • prima de 10% din valoarea produselor procesate pentru fermieri
  • 300 milioane de euro grant capital de lucru pentru fermierii români
  • salariul minim în agricultură și industria alimentară – 3.000 de lei brut (similar celui din sectorul construcții)
  • 100 de milioane de euro pentru Casa de Comerț ”Unirea” – integrator de programe naționale în agricultură
  • vouchere pentru elevii care primesc burse sociale – 30 de euro lunar pentru cumpărarea de alimente, rechizite și haine
  • 200 de lei în plus pentru salariul minim (creștere voluntară scutită de taxe)
  • +50% valoarea tichetelor de masă – de la 20,17 lei la 30 de lei
  • dublarea normei de hrană pentru pacienții din spitale și vârstnicii instituționalizați – de la 11 lei/zi – la 22 de lei/zi; peste 3 milioane de persoane
  • alocația zilnică de hrană crește de la 12 la 16 lei/zi, respectiv de la 16,6 la 22 lei/zi, în funcție de vârstă
  • sumele lunare de care beneficiază copiii și tinerii din sistemul de protecție specială pentru unele nevoi personale se majorează de la 28 de lei la 150 de lei
  • cresc cu 58,5% sumele acordate anual copiilor și tinerilor pentru îmbrăcăminte, încălțăminte, rechizite
  • alocația lunară de plasament crește de la 630 de lei la 900 de lei lunar, iar în cazul copiilor cu dizabilități, de la 945 de lei lunar, la 1.350 de lei lunar
  • extinderea programului de fertilizare în vitro / numărul persoanelor care pot aplica crește de la 300 la 5.000 în 2022
  • 500 milioane lei – garanții pentru credite: Programul Family start – până la 75.000 lei / Programul naţional Student Invest – până la 50.000 lei

Citește și Valoarea tichetelor de masă pentru salariați crește de la 1 iulie. Cum pot plăti angajatorii majorarea și pentru luna iunie

Amânarea ratelor la bănci nu este inclusă în pachetul de măsuri

Preşedintele PNL, prim-ministrul Nicolae Ciucă, a anunţat, luni seara, că în coaliţia de guvernare s-a decis să nu se ia deocamdată măsura amânării plăţii ratelor la bănci.

„Este o măsură pe care am discutat-o cu ministrul de Finanţe. În acest moment, datele pe care am reuşit să le analizăm ne-au dus către această decizie la nivelul coaliţiei – să continuăm să analizăm. (…) Este o amânare a deciziei”, a precizat Nicolae Ciucă, la Palatul Parlamentului, în conferinţa de presă a liderilor coaliţiei de guvernare.

Ministrul de Finanţe, Adrian Câciu, a arătat, în context, că se discută în continuare cu sistemul bancar.

„Această măsură a rămas încă în discuţie. Discutăm cu sistemul bancar mai ales în ceea ce priveşte împărţirea cotelor pe această măsură, pentru că (…) amânarea ratelor nu reprezintă o scutire de rate şi de dobânzi, drept pentru care modul în care, la finalul acestei amânări, în context de creştere a dobânzilor, ar fi resimţită măsura ne-a făcut să analizăm în continuare cu sistemul bancar pentru a găsi soluţii mai bune pentru cetăţeni şi mai ales pentru cetăţeni”, a spus el.

Câciu a afirmat că nu se lucrează încă la un proiect de lege.

„O discuţie asupra amânării ratelor ar trebui să vină mai rapid în momentul în care dobânzile au început să se stabilizeze pentru a oferi totuşi o predictibilitate şi celor care iau această decizie”, a precizat ministrul de Finanţe, potrivit Agerpres.

Finanțare de 52% din fonduri europene

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a declarat luni că pachetul „Sprijin pentru România” are o valoare totală de 17,3 miliarde de lei şi că aproximativ 52% din această valoare este asigurată din fonduri europene iar 48%, din fonduri de la bugetul de stat.

„300 de milioane de euro vor fi alocaţi pentru a sprijini IMM-urile care se confruntă cu dificultăţi din cauza efectelor generate de contextul regional. Va fi acordat un ajutor de până la 400.000 de euro per firmă pentru IMM-urile cu cheltuieli de peste 15% la utilităţi. Programul intră în vigoare de la data de 1 iunie.

Investiţiile reprezintă motorul creşterii economice. Avem în vedere un buget de 200 de milioane de euro pentru stimularea investiţiilor cu impact major în economie. Vorbim de acordarea unui ajutor de stat pentru încurajarea investiţiilor în valoare de peste un milion de euro, cu efect important de dezvoltare regională, cu perspective de continuare. Programul intră în vigoare de la 1 mai„, a spus premierul.

Subvenţie de 0,50 lei/litrul de carburant pentru firmele de transport

Potrivit acestuia, 300 de milioane de lei vor fi direcţionaţi firmelor de transport rutier de mărfuri, de persoane şi pentru companiile de distribuţie.

„Pentru companiile de transport şi distribuţie, afectate de creşterea preţurilor la combustibili, punem în aplicare un mecanism de sprijin, prin care vom acorda o subvenţie de 0,50 lei/litrul de carburant.

Beneficiari vor fi aproximativ 4.000 de firme. Ajustarea contractelor de investiţii publice în derulare, finanţate din fonduri naţionale şi europene – o măsură ce are în vedere creşterea preţurilor la materiale, manoperă, transport şi utilaje.

Astfel, pentru susţinerea investiţiilor publice sunt alocate 5,2 miliarde de lei în acest an, pentru continuarea şi finalizarea contractelor în derulare”, a afirmat Ciucă.

Angajaţii în şomaj tehnic vor beneficia de 75% din salariu până la sfârşitul anului, începând cu data de 1 mai, valoarea totală a programului fiind de 450 de milioane de lei. De asemenea, va continua şi Programul Kurzarbeit.

Salariul minim în agricultură şi industria alimentară ar urma să fie de 3.000 de lei brut

În ce priveşte agricultura, vor fi alocaţi 200 de milioane de euro pentru procesarea produselor agricole în România. Astfel, fermierii care procesează produse agricole în ţară vor beneficia de o primă de 10% din valoarea produselor procesate, începând cu data de 1 iunie.

Se vor acorda granturi în valoare totală de 300 de milioane de euro, iar până la 30 iunie ar urma să fie încheiate contractele de finanţare.

Salariul minim în agricultură şi industria alimentară ar urma să fie de 3.000 de lei brut, similar celui din sectorul construcţiilor. Acesta va fi aprobat săptămâna viitoare în Parlament.

„Capitalizăm cu 100 de milioane de euro Casa de Comerţ ‘Unirea’, integrator de programe naţionale în agricultură, de la data de 1 august, fonduri de la bugetul de stat”, a adăugat premierul.

Vouchere în valoare totală de un miliard de euro

În domeniul social, urmează să fie acordate vouchere în valoare totală de un miliard de euro – 50% fonduri europene, 50% fonduri de la bugetul de stat. Voucherele pentru alimente de bază vor avea o valoare de 50 de euro, fiind acordate la fiecare două luni pentru:

  • familii cu cel puţin doi copii sau monoparentale, cu venit mai mic de 600 de lei/lună
  • pensionari cu venit mai mic de 1.500 de lei/lună
  • persoanele cu venit minim garantat
  • persoanele cu dizabilităţi.

Pachetul intră în vigoare începând cu data de 1 iunie.

Elevii care primesc bursele sociale vor beneficia de vouchere în valoare de 30 de euro pentru fiecare lună în care sunt organizate cursuri şcolare, pentru cumpărarea de alimente, rechizite şi haine. Valoarea totală a pachetului este de 33 de milioane de euro.

Totodată, se prevăd 200 de lei în plus pentru salariul minim, fiind vorba despre o creştere voluntară scutită de taxe.

Valoarea tichetelor de masă va creşte cu 50%, de la 20,17 de lei la 30 de lei.

Norma de hrană pentru pacienții din spitale, dublată

De asemenea, va fi dublată norma de hrană pentru pacienţii din spitale şi vârstnicii instituţionalizaţi de la 11 lei pe zi la 22 de lei pe zi. Peste 3 milioane de persoane vor beneficia de această măsură.

Vor fi majorate drepturile acordate copiilor din sistemul de protecţie specială, inclusiv ale celor cu dizabilităţi care se află în acest sistem, precum şi mamelor din centrele maternale.

Valoarea totală a pachetului de sprijin, de care vor beneficia aproximativ 47.000 de copii, este de aproximativ 86 de milioane de lei. Alocaţia zilnică de hrană creşte de la 12 lei la 16 lei pe zi, respectiv de la 16,6 la 22 de lei pe zi, funcţie de vârsta copilului.

„Sumele lunare de care beneficiază copiii şi tinerii din sistemul de protecţie specială pentru unele nevoi personale se majorează de la 28 de lei la 150 de lei.

Cresc cu 58% sumele acordate anual copiilor şi tinerilor pentru îmbrăcăminte, încălţăminte şi rechizite, alocaţia lunară de plasament de la 630 de lei la 900 de lei iar în cazul copiilor cu dizabilităţi de la 945 de lei la 1.350 de lei lunar”, a precizat premierul.

În ce priveşte măsurile de sprijin pentru cuplurile care nu pot avea copii, numărul persoanelor care pot aplica pentru astfel de programe va creşte de la 300 la 5.000 în anul 2022. Valoarea totală a programului este de aproximativ 100 de milioane de lei.

Credit în valoare de maxim 75.000 de lei pentru familii tinere

Tinerele familii vor putea beneficia de credit în valoare de maxim 75.000 de lei, garantat în proporţie de 80% de către stat, pentru plata cheltuielilor cu creşa, grădiniţa, şcoala, after school, plata chiriei, avans din achiziţia unei locuinţe.

În cadrul Programului Naţional Student Invest, se va acorda credit în valoare de maxim 50.000 de lei, în proporţie de 80% garantat de către stat, pentru taxe de studii, publicarea unor cărţi sau a studiilor de specialitate, plata locurilor de cazare în căminele studenţeşti.

Ciolacu: „Sprijin pentru România” oferă o formă de protecţie pentru mai mult de jumătate din populaţie

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că planul „Sprijin pentru România” oferă o formă de protecţie în faţa scumpirilor pentru mai mult de jumătate din populaţie.

„Planul ‘Sprijin pentru România’ va răspunde momentului dificil în care ne aflăm şi mă bucur că am lucrat împreună la acest plan cu prim-ministrul Nicolae Ciucă şi cu preşedintele Kelemen Hunor.

Astăzi am finalizat detaliile legate de fiecare măsură în parte, am stabilit ce are de făcut fiecare ministru, dar şi Parlamentul pentru ca acest plan să fie adoptat şi implementat cât mai repede”, a spus Ciolacu la Palatul Parlamentului.

El a adăugat că planul de măsuri are o valoare de 17,3 miliarde de lei, iar o mare parte din aceste măsuri vor avea drept sursă de finanţare fondurile europene.

„Practic, prin acest plan, mai mult de jumătate din populaţia României va beneficia de o formă de protecţie în faţa scumpirilor”, a menţionat Ciolacu.

Combaterea creşterii preţurilor, susţinerea fermierilor români şi  creşterea capacităţii de procesare în industria alimentară

Preşedintele PSD a afirmat că acest plan se concentrează pe combaterea creşterii preţurilor, pe susţinerea fermierilor români şi pe creşterea capacităţii de procesare în industria alimentară.

„Venim în sprijinul pensionarilor, al familiilor cu venituri mici, prin alocarea de vouchere pentru alimente de bază şi vouchere pentru elevi. Valoarea voucherelor pentru alimente va fi de 50 de euro, acordate la fiecare două luni celor mai vulnerabile dintre categorii.

Voucherele pentru elevi, în valoare de 30 de euro lunar, vor fi acordate în perioada şcolară pentru rechizite, haine şi alimente.

În al doilea rând, vom veni în sprijinul salariaţilor din mediul privat prin majorarea de 50% a valorii tichetelor de masă.

Zero taxe pentru creşterea voluntară a salariului minim cu 200 de lei

Şi tot o altă măsură care vine în sprijinul salariaţilor, atât al celor din mediul privat, cât şi din cel public, se referă la zero taxe pentru creşterea voluntară a salariului minim cu 200 de lei. Cu alte cuvinte, banii vor merge în buzunarul angajatului fără ca angajatorul să plătească vreun ban la stat”, a spus Ciolacu.

Acesta a mai amintit de măsurile destinate agriculturii şi a afirmat că statul trebuie să intervină pentru a sprijini acum fermierii români.

„Astfel, vrem ca salariul minim în agricultură să fie majorat la 3.000 de lei. În construcţii am văzut cu toţii că această măsură a funcţionat. Acum este momentul ca ea să fie introdusă şi în agricultură.

Şi, cel mai important, trebuie să creştem capacitatea de producţie şi de procesare a produselor agricole aici, în România. România trebuie să înceteze politica de până acum de exportator net al producţiei agricole.

Iar un prim pas este acordarea unei prime de 10% pentru fermieri, pentru procesarea produselor agricole în România”, a mai spus liderul PSD.

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

3 Comentarii

3 Comentarii

  1. dora

    luni, 11.04.2022 at 20:09

    Cred ca ati gresit: ati vrut sa scrieti sprijin pentru ungaria si ucraina!

  2. George

    luni, 11.04.2022 at 20:44

    Aveți perfectă dreptate.
    Sigur pt cetățeanul român NU.
    Acești MIZERABILI de guvernanți se îngrijesc și îi doare capul mai mult de CAPRA VECINULUI,nicidecum de a lor.

  3. Gelu Stoian

    marți, 12.04.2022 at 12:08

    NU aveti dreptate 100%, Dle GEORGE : Pe astia , mai ales pe Marcel Ciolnu’ Lesinatu’, ” ii doare capul mai mult ” De SUMELE din PNRRR, pe care le- ar putea ” tepui ” ( Fura, bagandu-le Buzunarele LOR ! ) !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement