Connect with us
Advertisement

Abrud

VIDEO: ”Transalpina de Apuseni”, redenumită ”Transapuseana” și înscrisă la OSIM. Primul lot a fost finalizat

Publicat

”Transalpina de Apuseni” va fi redenumită ”Transapuseana”, iar noul nume va fi înscris la OSIM și va deveni marcă înregistrată.

Consiliul Județean Alba a depus la OSIM un dosar pentru înregistrarea mărcii ”Transapuseana”.

Este vorba despre un drum județean reabilitat, cunoscut până acum sub numele de ”Transalpina de Apuseni”.

Drumul face legătura între Abrud și Aiud, peste munte, până la intrarea pe Autostrada A10 Sebeș-Turda.

Vicepreședintele Consiliului Județean Alba, Marius Hațegan, a declarat că ”Transapuseana” este cea mai mare investiție pe un drum județean din România.

Este vorba despre o porțiune de 78 de kilometri, modernizată complet, care străbate o zonă destul de depopulată, dar care are un important potențial turistic.

VIDEO: Cum arată Transalpina de Apuseni, între Bucium și Aiud. Se lucrează pe toată lungimea drumului

”Suntem în faza în care lotul I este practic finalizat. Săptămâna viitoare, constructorul va notifica consiliul județean privind finalizarea lucrărilor și demararea procedurilor de recepție” a spus Hațegan.

Lotul I, finalizat, este cel mai lung: are 43 de kilometri.

”Inițial, denumirea acestui drum, care are indicativul DJ 107 I a fost Transalpina de Apuseni, o denumire generică. Noi avem mai multe denumiri, printre care și Transapuseana, pe care încercăm să o protejăm și pentru acest lucru am făcut demersurile necesare pentru ca această denumire să fie protejată și să fie înregistrată la OSIM” a adăugat el.

Prin înregistrarea la OSIM, instituția are în vedere o serie de rațiuni de marketing, care îi vor permite să promoveze zona mult mai ușor sub un nume clar.

”Este și un drum turistic. Noi ne gândim ca această denumire să fie folosită în tot ceea ce înseamnă dezvoltarea turismului în zonă. Mai mult decât atât, noi acolo am făcut niște demersuri, în paralel cu execuția lucrării, colegii mei de la turism s-au ocupat, ca să putem să creăm un fel de regulament privind modul în care se construiește acolo, materialele care trebuie folosite… tocmai pentru a păstra zona respectivă” a răspuns Hațegan, întrebat cum va fi folosită marca.

”Transapuseana”, speranța locuitorilor din zonă

Dincolo de turism și promovare, ”Transapuseana” este speranța locuitorilor din mai multe sate și cătune înșirate într-o zonă muntoasă până acum greu accesibilă din Alba.

Oamenii speră că noul drum le va face mai ușor accesul la spitale, școli și magazine, dar și că va aduce investiții în turism sau agricultură.

Drumul, aflat acum în lucru pe două loturi, străbate pe de o parte una dintre cele mai frumoase regiuni din țară, cu păduri vechi, neumblate și cu puncte de belvedere aflate pe creasta muntelui, dar totodată și una dintre cele mai izolate și depopulate zone.

Traseul este presărat de case tradiționale părăsite, meșterite din lemn după metode străvechi, cu acoperiș țuguiat de paie, răspândite pe dealuri, la distanță mare una de cealaltă.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Codru

    joi, 15.02.2024 at 08:46

    Un lucru încântător si benefic locuitorilor tari. Ar trebui daschisa inca o transalpina in Apuseni sa lege judetele Alba, Bihor, Arad, Hunedoara, Cluj…

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement