Connect with us
Advertisement

Eveniment

VINEREA NEAGRĂ din Săptămâna Patimilor: Ziua răstignirii lui Iisus Hristos. Superstiții, tradiții și obiceiuri

vinerea mare

Publicat

Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor este ziua în care Iisus Hristos a fost răstignit pe cruce, iar apoi a fost dus la mormânt și răstignit între doi tâlhari.

Vinerea Patimilor este zi de post negru, cea mai neagră zi din istoria creștinismului.

Vezi și URĂRI DE PAŞTE 2021 Mesaje și FELICITĂRI de Învierea Domnului. Transmite un gând bun celor dragi de Sărbători

În „Vinerea Seacă” se face pomenire de sfintele, mântuitoarele și înfricoșătoarele Patimi ale Mântuitorului.

Aceasta este ziua în care credincioșii își amintesc de suprema jertfă a lui Dumnezeu, întrupat pentru a-l ridica pe om din păcat.

Despre Vinerea Mare

În Vinerea Mare nu se săvârșește Liturghia pentru că însuși Mielul lui Dumnezeu este jertfit acum; este vreme de post total, pentru că Mirele s-a luat de la noi. (Matei 9, 15).

Se fac numai ceasurile împărătești care ne pun înainte nemărginita smerenie a Domnului, Crucea cea dătătoare de viață și credința tâlharului.

Patimile Domnului sunt numite sfinte, mântuitoare şi înfricoşătoare: “sfinte” pentru că Cel ce suferă este Fiul lui Dumnezeu, “mântuitoare” pentru că şterg păcatele întregii lumi şi “înfricoşătoare” din cauza coordonatelor naturii, care s-au schimbat la răstignirea lui Hristos:

“Soarele s-a întunecat, pământul s-a cutremurat şi mulţi din morminte au înviat”.

În Vinerea Mare, la bisericile ortodoxe se cântă Prohodul Domnului, cu o melodie și un text de o profunzime și o frumusețe cu totul speciale, care amintesc de groaza Maicii Domnului la Vederea lui Iisus răstignit pe cruce, dar și de nădejdea în biruința Învierii.

Este ultima treaptă a tânguirii pentru Hristos, înainte de Învierea Sa.

Se înconjoară de trei ori biserica cu Sfântul Epitaf – semn al celor trei zile petrecute în mormânt.

Ce s-a întâmplat în Vinerea Mare

În Grădina Ghetsimani, Iuda vine însoțit de aproape 1000 de soldați, după cum ne spun evangheliile, lucru bizar având în vedere faptul că Hristos nu a opus rezistență.

Astfel, Iisus este legat și dus, chiar în acea noapte la arhiereul Ana.

Acesta îl trimite mai departe la socrul său, Caiafa, tot arhiereu.

Mărturisind că este într-adevăr Fiul lui Dumnezeu, Iisus este condamnat la moarte de către arhierei.

Totuși, aceștia nu aveau cum să-l omoare, datorită sărbătorii Paștelor care era atunci.

Ca urmare, îl trimit la dregătorul roman al cetății, Pilat.

Judecata lui Hristos

Domnul, stând în fața lui Pilat îi spune:

„Eu pentru aceasta M-am născut și pentru aceasta am venit în lume, ca să dau mărturie pentru adevăr; oricine este din adevăr ascultă glasul Meu”.

Gândindu-se și el de mulți ani la problema adevărului, Pilat Îl întreabă:

„Ce este adevărul?”, dar Iisus nu-i răspunde nimic.

De ce? Pilat nu pusese bine întrebarea, căci avea în față, Însuși Adevărul.

Nedumerit, iese în fața iudeilor și le spune că nu a găsit nicio vină.

Pilat îi întreabă dacă nu vor să-L elibereze pe Hristos conform obiceiului de a elibera un închis la fiecare Paști.

Văzând că aceștia nu vor nicidecum să-L elibereze, încearcă să satisfacă mânia iudeilor și poruncește ca Iisus să fie biciuit.

Apoi Îl arată din nou poporului, spunând „Iată Omul!” (Ecce homo), în speranța că îi va liniști.

Pilat își vede și această încercare nereușită, căci poporul, agitat de arhierei striga tot mai tare:

„Răstignește-L!”.

Intră din nou pretoriu și Îl întreabă pe Iisus de unde este, dar Acesta nu-i răspunde.

Pilat îl avertizează că are putere asupra lui, dar Iisus îi spune:

„N-ai avea nicio putere asupra Mea, dacă nu ți-ar fi fost dat ție de sus”.

Ajuns la limită, Pilat se spală pe mâini, zicând:

„Nevinovat sunt de sângele Dreptului Acestuia. Voi veți vedea”, la care poporul răspunde „Sângele Lui asupra noastră și asupra copiilor noștri”, un cuvânt foarte greu care îi va urmări mai târziu în istorie.

Apoi Pilat îl dă la răstignire.

Fiind pe cruce Iisus, pământul s-a întunecat în plină zi.

Înainte de a muri, Hristos spune:

„Părinte, în mâinile Tale încredințez duhul Meu.”

În acel moment, catapeteasma templului s-a rupt, pământul s-a cutremurat, iar multe morminte s-au deschis.

Observând aceasta, sutașul ce Îl păzea a spus: „Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu era Acesta!”.

După aceasta, Iosif din Arimateea, ucenic a lui Iisus a cerut trupul de la Pilat și l-a îngropat, fiind păzit mormântul la cererea iudeilor.

Alegerea lui Pilat

Soția lui Pilat, Procula, era ucenică a lui Hristos, iar, când soțul său Îl judeca, i-a căzut în genunchi și l-a rugat să nu-I facă nimic Lui.

Mai târziu, Procula avea să devină prima mucenică din istoria Bisericii.

La acea dată, evreii erau sub stăpânire romană, condusă de un dregător, anume Pilat.

Deși sub stăpânire, această provincie era foarte problematică.

Nu cu mult înainte de Patimi, Pilat avusese parte de o răscoală.

O a doua răscoală, pricinuită de eliberarea lui Hristos, ar fi însemnat încă o mare revoltă, iar armata pe care o deținea nu putea să-i mai facă față.

Pilat însuși era convins oarecum, după cum vedem, de divinitatea Mântuitorului.

Alegerea lui Pilat era infernală: dacă îl elibera pe Hristos, își risca viața.

Nu la mult timp după acest proces, Pilat înnebunește.

Superstiții în Vinerea Mare

  • În zorii zilei, casa se afumă cu tămâie, înconjurând-o de trei ori, pentru ca lighioanele să nu se apropie de ea;
  • Dacă plouă în Vinerea Mare va fi un an bun și mănos, iar în cazul în care nu plouă, anul nu va fi unul roditor;
  • Dacă te scufunzi în Vinerea Mare în apă rece de trei ori, vei fi sănătos tot anul;
  • Femeile nu umplu borș în această ziua, ca nu cumva să se scalde în el Necuratul;
  • Femeile nu coc în Vinerea Mare cozonaci, pâine, sau orice altceva, de teamă să nu ardă mâinile Maicii Domnului;
  • În Vinerea Mare femeile nu cos, ca nu cumva să orbească;
  • Femeile nu torc, nu țes și nu spală, pentru a nu o supăra pe Sfânta Vineri.

Obiceiuri și tradiții

Este ziua in care înspre seara, în biserici, se cânta Prohodul.

În biserici se așază în mijloc Sfântul Epitaf pe sub care toata lumea trece.

  • Conform tradiției, pe cei ce trec de trei ori pe sub acesta, nu-i va durea capul în cursul anului.

Dacă cei prezenți își șterg ochii cu marginea epitafului, nu vor suferi de dureri de ochi.

  • După slujba Prohodului, se înconjoară de trei ori biserica cu Sfântul Epitaf, iar apoi femeile merg la morminte și aprind lumânări.
  • Denumirea de Vinerea Seaca vine de la faptul că femeile în vârstă țineau post negru, iar seara la biserică luau anafura.
  • De asemenea, denumirea de „Vinerea Seacă” este legată și de credința că daca se va semăna ceva în această zi, nu va rodi.
  • Nu este bine să mănânci urzici, pentru că, pe cruce, Iisus a fost bătut cu urzici.
  • Nici oțet nu este bine să folosești, deoarece buzele Mântuitorului au fost udate cu oțet.
  • În această zi nu se vopsesc ouă, acest lucru fiind făcut în Joia Mare sau Sâmbăta Mare.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement