VINERI: Expoziţie de pictură şi lansare de carte la Muzeul Unirii din Alba Iulia. Vinţu de Jos, evocat de Gheorghe Suciu

Picturi cu locuri din Vinţu de Jos şi un volum autobiografic sub semnătura pictorului Gheorghe Suciu vor fi prezentate vineri, 24 octombrie, la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia. Expoziţia va fi vernisată începând cu ora 12.00.

Vor fi expuse 60 de lucrări ale pictorului Gheorghe Suciu, cu o tematică dedicată satului său natal. Acestea fac parte dintr-un proiect pe care artistul îl desfășoară de câțiva ani și care-și propune realizarea unor tablouri care să eternizeze copilăria petrecută la ţară: case, biserici, monumente, peisaje din Vinţul anilor 1930-1950.

Expoziţia deschisă în perioada 24 octombrie-6 noiembrie 2014 este organizată de Consiliul Judeţean Alba, Primăria Municipiului Alba Iulia, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Alba şi Muzeul Național al Unirii Alba Iulia.

Volumul autobiographic va fi prezentat de profesorul universitar dr. Cornel Tatai Baltă.

Poetul Dan Ioan Groza din Vinţu de Jos descrie volumul ce va fi prezentat publicului:

„De unde atâta iubire în sufletul unui om? Iată cuvintele care m-au făcut să mă opresc în loc pentru moment şi să ascult cu grijă, ca nu cumva să-mi scape un amănunt, din cele relatate de pictorul Gheorghe Suciu din Vinţu de Jos.

Pictorul Gheorghe Suciu, vorbeşte despre ceea ce vede, ceea ce simte într-un mod aparte, o face într-un mod nobil, reuşind prin culoarea aşternută pe bucata de pânză, să oprească timpul în loc.

Pentru artistul Gheorghe Suciu, pictura nu înseamnă pur şi simplu o profesie, ci o stare de graţie. Un pictor adevărat, pictează numai dacă are ceva de spus, spunea un mare critic, dovadă fiind pasiunea cu care lucrează şi legătura sufletească care o are faţă de lucrări realizate.

Un mesager de gânduri, s-a oprit de fiecare dată, în devenirea sa artistică, la Vinţu de Jos, locul său de baştină, dăruind din prea plinul sufletului, publicului larg, un număr de peste 50 de lucrări inspirate din frumuseţea şi specificul localităţii natale, zugrăvite în tonuri diferite, plăcute şi uşor de înţeles”.

Fragment din cartea “Vinţu de Jos, evocat literar şi pictural de Gheorghe Suciu”:

„Sunt fiul lui Filip şi al Mariei Suciu, din Vinţul de Jos, cel de-al patrulea copil al familiei, dintre cei şase (sau al şaselea din cei opt, cum este mai corect, pentru că doi fraţi ai mei au decedat), cu care Dumnezeu i-a hărăzit şi m-am născut în 1 octombrie 1927, la ora 2 şi 52 de minute, după cum mi-a relatat mama. Am fost foarte timid în copilărie şi această timiditate a continuat mulţi ani în viaţa mea. Nu prea aveam încredere în mine, în puterea mea de pătrundere a lucrurilor şi cred că acest lucru s-a datorat nu numai firii mele, ci şi faptului că în acea vreme părinţii nu prea aveau timpul şi cunoştinţele necesare pentru a se ocupa de educaţia copiilor lor şi, eventual, pe cei mai sensibili, de a-i încuraja. Pe de altă parte nu au fost nici ei prea educaţi, ca să fie preocupaţi de astfel de aspecte, însă, în schimb, eram lăsaţi să creştem foarte natural, ceea ce până la urmă nu era chiar rău, după cum îmi pot seama acum, privind înapoi la vremurile copilăriei mele. Cu toate acestea, nu pot să spun că nu am avut o copilărie fericită, ci, din contră, chiar am avut o astfel de copilărie, doar că eram foarte temător şi sfiicios, aşa cum şi alţi copii de la ţară erau în vremurile de atunci. Părinţii mei chiar au fost devotaţi familiei, copiilor lor şi au încercat să ne asigure cât mai mult din cele necesare vieţii, fără a aplica desigur metode psihologice în creşterea noastră. Tata avea, după cum mi-am dat seama mai târziu, o minte luminată, aş putea să spun. În meseria sa de zidar a fost foarte capabil, având o inteligenţă naturală deosebită, moştenită de la părinţi, dar el era plecat mai tot timpul la lucru, chiar şi în alte localităţi, nu prea stătea pe acasă, educaţia noastră fiind lăsată în cea mai mare parte în grija mamei, care ea era copleşită de mulţimea activităţilor din gospodărie, cărora le făcea cu greu faţă, efortul ei fiind incredibil.

Copil fiind, am trăit şi participat la toate evenimentele şi sărbătorile de „peste an”, respectiv din Calendarul creştin. Adunam şi eu cârpe, pe care le îmbibam cu ulei, şi cauciuc, cu care făceam „hodăiţatu”, primăvara. Trăiam din plin spiritul de sărbătoare al Paştilor (şi am şi acum în ochi apa de colonie roz, cea mai ieftină care exista atunci, pe care o cumpăram de la Farmacia-Drogherie a lui Ghiştaltăru, în sticluţe cu dop stropitor, din metal uşor, parcă văd şi azi, cu toate detaliile lor, aceste sticluţe).”.