Connect with us
Advertisement

Eveniment

Zile libere pentru românii care se vaccinează anti-COVID. Legea, în vigoare de astăzi. În ce condiții se aplică

Publicat

Începând de astăzi, 30 iulie, românii care se vaccinează primesc zile libere. Legea care le dă dreptul celor care se vaccinează împotriva COVID-19 să beneficieze, la cerere, de câte o zi liberă plătită pentru fiecare doză de vaccin făcută a intrat în vigoare de vineri, 30 iulie, iar românii își pot cere de astăzi drepturile prevăzute de actul normativ.

Legea 221/202 menţionează că persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 – și care solicită acest lucru – vor primi o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, în cazul angajaţilor din sistemul public şi privat, respectiv de o zi în care sunt scutiţi de frecventarea cursurilor şcolare, în cazul elevilor şi studenţilor.

Și părinții copiilor care se vaccineză primesc zile libere plătite

De asemenea, pot beneficia de o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, şi unul dintre părinţi în ziua vaccinării copilului cu vârsta de până la 14 ani sau a copilului cu dizabilităţi cu vârsta de până la 26 de ani.

Ziua liberă trebuie justificată cu adeverința de vaccinare și în cazul însoțirii copiilor și cu o declarație pe proprie răspundere de la celălalt părinte că doar unul dintre părinți a cerut ziua liberă.

Inițiativa a fost coinițiată de deputații Radu Molnar și Oana Țoiu și susținută de grupul USR PLUS.

„Le suntem recunoscători celor care s-au vaccinat deja și angajatorilor care au încurajat asta.

Dat fiind că în anul 2021 din cele 15 zile libere naționale, 8 sunt pe durata weekendului, chiar și cu ziua liberă de vaccinare în acest an angajatorii vor avea angajații prezenți constant la muncă mai mult decât în ultimii 4 ani de zile și intenția noastră este să devină o măsură de încurajare, fără a implica restricții sau costuri suplimentare pentru angajatori comparativ cu alți ani”, deputatul USR PLUS Oana Toiu, co-inițiator al legii.

În cazul companiilor mari, acestea au opțiunea de a alege între ziua liberă de vaccinare și facilitarea alături de DSP a unor centre de vaccinare în unitatea de producție.

Ce prevede documentul

1. câte o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul angajaților din sistemul public și privat.

2. câte o zi de scutire pentru frecventarea cursurilor, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul elevilor și studenților;

3. câte o zi de permisie, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul cadrelor militare în activitate și al soldaților și gradaților profesioniști.

*se acordă la cerere, bineînțeles

*nu se aplică pentru persoanele de la punctele 1 și 3 dacă sunt vaccinate la locul de muncă prin grija angajatorului.

De ce au nevoie angajații care se vaccinează pentru a beneficia de ziua liberă

Ziua liberă se acordă în baza adeverinței de vaccinare eliberate. Dacă ziua liberă coincide cu cea a vaccinării, persoanele au obligația depunerii adeverinței de vaccinare în prima zi lucrătoare de la vaccinare.

Beneficiază și unul dintre părinți sau reprezentantul legal al copilului cu vârsta de până la 18 ani, precum și al persoanei cu dizabilități cu vârsta de până la 26 de ani, în ziua vaccinării copilului, respectiv a persoanei cu dizabilități.

În acest caz, drepturile se acordă pe baza adeverinței de vaccinare și a declarației pe propria răspundere a celuilalt părinte sau a reprezentantului legal, potrivit căreia acesta nu a solicitat și nu va solicita zile libere pentru însoțirea la efectuarea vaccinului a copilului cu vârsta sub 18 ani, respectiv a persoanei cu dizabilități cu vârsta de până la 26 de ani.

În cazul familiilor monoparentale, în declarația pe propria răspundere se va menționa faptul că părintele se află în una dintre situațiile prevăzute la art. 3 din Legea nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Angajații sunt obligați să informeze angajatorul

Pentru a nu afecta semnificativ activitatea angajatorului, angajații trebuie să informeze angajatorul cu privire la opțiunile de programare a zilelor libere pe care urmează să le solicite, în vederea asigurării în condiții optime a funcționării activității.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement