Connect with us
Advertisement

Educație

12 școli gimnaziale și două licee din Alba vor beneficia de peste 1,5 milioane de euro, pentru reducerea abandonului şcolar

Publicat

Un număr de 12 şcoli gimnaziale şi două licee din Alba vor primi, în total, peste 1,5 milioane de euro, prin Programul Naţional pentru Reducerea Abandonului Şcolar (PNRAS).

Elevii acestora urmează să beneficieze de ore remediale, planuri individuale de învăţare, consiliere şi orientare şcolară, mediere, activităţi outdoor, terapie prin artă, activităţi nonformale, activităţi culturale comunitare.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Alba, 14 contracte de finanţare, în valoare de peste 1,5 milioane de euro, au fost semnate marți, 27 septembrie, de inspectorul şcolar general, Cornel Stelian Sandu, în prezenţa directorilor şi contabililor din cele 14 unităţi de învăţământ din judeţ care au depus cereri de finanţare şi au fost declarate eligibile pentru a obţine finanţare în cadrul PNRAS.

Cele 14 unităţi de învăţământ din judeţul Alba beneficiare de granturi şi alocările aferente sunt şcolile gimnaziale din comunele Avram Iancu, Berghin, Doştat, Hopârta, Ighiu, Lopadea Nouă, Roşia de Secaş, Săsciori, Sântimbru, Scărişoara şi Unirea, Şcoala Gimnazială „Simion Bărnuţiu” Tiur – Blaj, Liceul Tehnologic Jidvei şi Liceul Tehnologic „Dorin Pavel” Alba Iulia.

„Cererile de finanţare au fost depuse pe o platformă dedicată, unităţile de învăţământ şi-au asumat tipul de grant, ce vor prin acest proiect, drept urmare, în perioada următoare, Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba va avea rolul de agenţie de implementare a proiectelor cu atribuţii de monitorizare a activităţilor prevăzute, de monitorizare tehnică şi financiară a implementării proiectelor finanţate prin PNRAS. Banii vor fi investiţi în programe care să îi ajute pe copiii aflaţi în risc de a părăsi timpuriu şcoala să înţeleagă importanţa educaţiei pentru viitorul lor”, a declarat, potrivit comunicatului, inspectorul şcolar general.

Iniţiat de Ministerul Educaţiei, PNRAS face parte din cadrul Proiectului Naţional de Reformă „România Educată”, cu finanţare PNRR.

În perioada de implementare, elevii vor beneficia de Programe „Şcoală după şcoală”, ore remediale, planuri individuale de învăţare, consiliere şi orientare şcolară, mediere, activităţi outdoor, terapie prin artă, activităţi nonformale, activităţi culturale comunitare. De asemenea, profesorii pot participa la cursuri specifice de formare continuă.

sursa, foto: agerpres.ro, Inspectoratul Școlar Județean Alba

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement