Connect with us
Advertisement

Eveniment

6 octombrie: Sfântul Apostol Toma – ocrotitorul întârziaților. De unde vine numele de „Toma Necredinciosul” sau ”Toma Geamănul”

Publicat

Sfântul Apostol Toma este pomenit în calendarul creștin ortodox la 6 octombrie. Sfântul Toma a fost unul din cei doisprezece apostoli ai lui Iisus Hristos, originar din Galileea și mai este cunoscut drept „Toma-Necredinciosul” sau „Toma-Dydimus (Toma-Geamănul)”.

Sfântul Apostol Toma este cinstit de Biserică în Calendarul Ortodox 2022 în prima duminică de după Paști și pe 6 octombrie. Este mai cunoscut ca Toma necredinciosul și mai puțin ca mărturisitor al Învierii Mantuitorului și al dumnezeirii Sale.

Sf Apostol Toma – ocrotitorul întârziaților

Interesant este că între Apostoli, Toma este mereu un întârziat. Nu este prezent la prima arătare a Domnului ucenicilor si nici la Adormirea Maicii Domnului.

A fost rânduiala lui Dumnezeu ca Toma să întârzie, ca prin pipăirea urmelor cuielor din trupul lui Hristos și a coastei Lui, să se dea o dovadă și mai hotărâtă despre Învierea Sa.

Tot prin pronie divină, Apostolul Toma nu a fost prezent la înmormântarea Maicii Domnului.

Sosind trei zile mai târziu, a cerut să se deschidă mormântul Maicii Domnului pentru a-i săruta mâinile acesteia, dar intrând în mormânt, l-a aflat gol.

Așa am aflat ca Maica Domnului nu a fost supusa stricăciunii. Dacă Sfântul Toma este numit ocrotitorul întârziaților, e bine sa precizam ca nu este ocrotitor al celor care întârzie din comoditate, ci din Dumnezeiasca rânduială, scrie creștinortodox.ro.

De ce îi spunem necredinciosul? Atunci când ceilalți ucenici ziceau: „Am văzut pe Domnul”, el nu voia să creadă, până ce singur nu a putut să-L vadă și să-I pipăie rănile.

Și după opt zile, fiind ucenicii adunați și Toma fiind împreună cu dânșii, arătându-se Domnul, i-a zis: „Adu-ți degetul tău și vezi mâinile Mele și adu mâna ta și o pune pe coasta Mea și nu fi necredincios, ci credincios”.

Toma, văzând și pipăind coasta cea de viață dătătoare a lui Hristos, a zis: „Cu adevărat ești Domnul meu și Dumnezeul meu” .

Calendar ortodox, 6 octombrie : Sfântul apostol Toma ar fi fost unul dintre cei trei frați a lui Iisus

Conform unor scrieri Toma s-ar trage din oraşul grec Didyma (oraşul Didim de astăzi, de pe teritoriul Turciei). Conform altor scrieri, acesta ar fi fost frate cu Iisus.

Dacă ar fi fost aşa, atunci el ar fi fost Iuda-Toma sau, mai bine zis, unul din cei patru copii ai lui Iosif.

Conform Sfintei Scripturi Apostolul Toma s-a născut în oraşul gaileean Pansada şi de meserie era pescar.

La auzul veştii că Iisus Hristos este Mântuitorul nostru a decis să lase totul în urmă şi să îl urmeze pe Hristos. Porecla să de „Toma-Necredinciosul” i se trage de la faptul că acesta nu a crezut relatările ucenicilor despre Învierea lui Iisus.

La 8 zile de la Înviere, Mântuitorul i se arată lui Toma arătându-i rănile ceea ce l-a determinat pe Toma să meargă în întreagă lume să răspândească vestea Învierii Mântuitorului, regretând că s-a îndoit de spusele ucenicilor.

Deşi unele icoane numesc acest eveniment că „Toma necredinciosul” acest lucru s-a dovedit a fi eronat, dat fiind faptul că în greceşte inscripţia citeşte „Atingerea lui Toma”, pe când în slavonă înseamnă „Încredinţarea lui Toma”.

Sfântul Apostol Toma: Să nu te cerți cu nimeni în această zi

Mulți români poartă acest nume, iar pe 6 octombrie ei își sărbătoresc ziua onomastică.

Tradiția spune că în această zi de sărbătoare nu este bine să te cerți cu nimeni și trebuie să eviți orice conflict.

În plus, nu trebuie să ai gânduri necurate în această zi sfântă la adresa nimănui. De asemenea, trebuie să uiți de vicii, măcar în această zi.

În călătoriile sale propovăduind Învierea Domnului înfiinţează şi mai multe Biserici Creştine în Palestina, Mesopotamia, Etiopia, India şi Pârtia.

Pe când propovăduia cuvântul lui Hristos în India reuşeşte să îi convertească pe soţia guvernatorului din Melipur (din sudul Indiei) şi pe fiul acestuia. Guvernatorul, mâniat, ordona că Toma să fie întemniţat şi torturat.

Sfârşeşte prin a fi străpuns de suliţe după care Domnul îl ia la el în Ceruri. Câteva din moaştele Sfântului Apostol Toma se află în India, Ungaria şi la Muntele Athos.

În arta bisericească Sfântul Toma este prezentat că stând în genunchi în faţă Mântuitorului şi atingandu-i coapsă. De asemenea, datorită meseriei de constructor, care i-a fost atribuită este prezentat cu o rigla şi un echer în mâna.

De unde vine numele de Toma Necredinciosul

În prima zi a Sfintelor Paști, seara, s-a arătat Iisus Hristos înviat ucenicilor să, ascunși de frica iudeilor, într-o cameră încuiată din Ierusalim, și le-a spus: „Pace vouă!“.

După ce i-a liniștit, le-a arătat mâinile și coasta străpunse de sulițe. „Precum m-a trimis pe mine tatăl, așa vă trimit și eu pe voi“.

Prin aceste cuvinte Domnul a trimis pe Apostoli la propovăduire, având misiunea să vestească Evanghelia mântuirii la toate neamurile pamântului.

Numai apostolul Toma nu era de față cu ceilalți apostoli când s-a arătat domnul. Și când i-au spus toți: „Am văzut pe Domnul!“ el nici nu s-a bucurat, nici n-a voit să creadă.

După opt zile, adică în duminica a doua după Înviere, iarăși s-a arătat Iisus Hristos ucenicilor săi, trecând prin ușile încuiate. Atunci era și Toma de față.

După ce le-a zis din nou: „Pace vouă!“ a spus cu mustrare pentru Toma: „Adu-ți degetul tău încoace și vezi mâinile mele, și adu-ți mâna ta și o pune în coasta mea“.

Doar după ce Toma a pipăit și a văzut rănile domnului a strigat cu smerenie și credință: „Domnul meu și Dumnezeul meu!“

Mântuitorul însă l-a mustrat pentru puțina lui credință, zicând: „Pentru că m-ai văzut, Tomo, ai crezut? Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut!“

Sfântul Apostol Toma, ocrotitorul întârziaților, patronul arhitecţilor, zidarilor şi al pietrarilor

Sfântul Apostol Toma este considerat și ocrotitorul întârziaților. Tradiția amintește că, la înmormântarea Sfintei Fecioare, Toma și ceilalți Sfinți Apostoli au fost aduși miraculos, pe norii cerului, la Ierusalim, din locurile unde propovăduiau Evanghelia.

Sfântul Apostol Toma a sosit prea târziu, abia după trei zile. La rugămințile lui, ceilalți apostoli au deschis mormântul Sfintei Fecioarei, pentru ca şi el să se poată închina cinstitului Ei trup.

sfantul

În acest fel s-a descoperit că trupul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu nu se mai afla în racla în care fusese așezat: Domnul o luase pe Maica Lui în Locaşurile Sale cereşti. Astfel, întârzierea Sfântului Toma a descoperit lumii întregi minunata preaslăvire şi înălţare a Maicii lui Dumnezeu cu trupul la ceruri.

Sfântul Apostol Toma este și patronul arhitecţilor, zidarilor şi al pietrarilor, dar şi ocrotitor al celor care nu ajung la timp la destinaţie, nu din comoditate, ci din dumnezeiască rânduială.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. pilu

    joi, 06.10.2022 at 11:06

    Să fie vorba de întârziaţii mintal ? Că din ăia găsim o grămadă, prin funcţii publice. Iaca s-a găsit şi pentru ei cine să-i ocrotească.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement