Connect with us

Economie

Ajutoare de urgență 2026: cine poate primi sprijin de la stat și în ce condiții. Acte necesare

bani pensii

Publicat

Ajutoare de urgență 2026: legislația prevede mai multe situații în care persoanele singure sau familiile pot beneficia de ajutoare sociale de urgență, de la stat. Acestea pot fi acordate sub formă de sume de bani sau produse, necesare pentru depășirea unei perioade de criză cu care se confruntă persoanele respective.

Potrivit OUG 114/2022 pentru completarea Legii 196/2016, Guvernul, la propunerea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, poate acorda ajutoare de urgență, în bani sau în natură, familiilor sau persoanelor care se află în situații de necesitate.

Este vorba despre situații cauzate de calamități naturale, incendii, accidente, epidemii, epizootii, precum și pentru alte situații deosebite determinate de starea de sănătate ori alte cauze care pot conduce la apariția sau sporirea riscului de excluziune socială.

Ajutoare de urgență 2026. Cine poate primi sprijin de la stat

Ajutoarele de urgență se acordă unuia sau mai multor membri din familie a căror nevoie identificată constituie o situație particulară și necesită intervenție individualizată.

Acestea sunt pentru depășirea unor situații de dificultate și pentru prevenirea sau reducerea riscului de sărăcie și excluziune socială.

Pot fi acordate ajutoare de urgență și/sau ajutoare comunitare, precum și măsuri de facilitare a accesului pe piața muncii, a accesului la servicii de sănătate și educație, la servicii sociale și locuire, susținute din bugetul de stat, din bugetele locale sau fonduri externe.

Ajutoare de urgență 2026. Cum se acordă

Acordarea ajutoarelor de urgență de la bugetul de stat se aprobă nominal prin hotărâre a Guvernului, potrivit HG 1154/2022.

Fondurile necesare pentru plata ajutorului de urgență acordat de Guvern se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale.

Ajutoarele de urgență nu sunt supuse impozitului pe venit și nu se iau în considerare la stabilirea altor drepturi de asistență socială acordate de la bugetul de stat și/sau bugetele locale.

Ajutoare de urgență 2026. Acte necesare

Ajutoarele de urgență se acordă pe bază de cerere şi declaraţie pe propria răspundere a unui membru de familie sau a persoanei singure, însoţite de actele doveditoare.

Actele doveditoare pot fi după caz:

  • documente eliberate de autorităţile competente pentru constatarea situaţiilor de necesitate sau a situaţiilor deosebite
  • poliţa de asigurare împotriva dezastrelor naturale şi sau/înscrisul de constatare şi evaluare a prejudiciilor, precum şi de stabilire a cuantumului despăgubirii în cazul producerii riscului asigurat
  • adeverinţă şi/sau scrisoare medicală eliberată de medicul de familie sau de medicul specialist, precum şi alte documente medicale justificative eliberate de autorităţile competente în domeniu care să ateste situaţia de dificultate invocată în cerere
  • pentru achiziţia de echipamente, dispozitive medicale, proteze, orteze sau alte materiale sanitare, dovada eliberată de autorităţile competente privind costul total al acestora, precum şi cheltuielile suportate de acestea
  • alte documente la solicitarea persoanelor desemnate să efectueze verificarea

Ajutoare de urgență 2026. Unde se depun documentele

Documentele se depun şi se înregistrează la agenţia teritorială pentru plăţi şi inspecţie socială în a cărei rază teritorială domiciliază/are reşedinţa sau locuieşte solicitantul. Documentele pot fi depuse personal ori transmise prin poştă sau prin mijloace electronice.

Pentru propunerea de acordare a ajutoarelor de urgenţă, agenţia teritorială pentru plăţi şi inspecţie socială poate solicita primăriei în a cărei rază teritorială domiciliază/are reşedinţa sau locuieşte solicitantul o verificare a situaţiei de fapt. Aceasta se face în termen de maximum 10 zile de la înregistrarea cererii.

Verificarea se face de către personalul serviciului public de asistenţă socială. Aceasta are în vedere componenţa familiei, veniturile realizate, precum şi descrierea situaţiei pentru care s-a solicitat acordarea ajutorului de urgenţă.

Ajutoare de urgență 2026. Criterii de acordare

Ajutoarele de urgenţă, în funcţie de situaţia pentru care se solicită, se stabilesc ţinând cont de următoarele criterii, după caz:

  • gradul de distrugere a locuinţei şi a bunurilor deţinute de familie sau de persoana singură
  • tipul locuinţei
  • asigurarea obligatorie a locuinţei
  • bolile şi afecţiunile medicale ale persoanei sau membrului/membrilor de familie care au solicitat ajutorul de urgenţă şi gravitatea acestora
  • perioada de tratament medical şi de recuperare medicală ale persoanei sau membrului/membrilor de familie care au solicitat ajutorul de urgenţă
  • nivelul de decontare a serviciilor medicale, a medicamentelor, a ortezelor, protezelor, dispozitivelor medicale de către casele de asigurări sociale de sănătate sau de terţi pentru persoana sau membrul/membrii de familie care au solicitat ajutorul de urgenţă
  • calitatea de asigurat în sistemul asigurărilor sociale de sănătate
  • calitatea de asigurat în sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale
  • tipul familiei şi numărul membrilor din familie
  • veniturile nete lunare pe membru de familie sau ale persoanei singure
  • nivelul de îndatorare a persoanei sau a familiei ce poate determina situaţii de risc de excluziune socială
  • posibilitatea de susţinere din veniturile proprii, fără afectarea nevoilor de trai minimale, a cheltuielilor suplimentare generate de situaţia de necesitate sau deosebită
  • complementaritatea unor forme de sprijin din surse publice sau private.

Ajutoare de urgență 2026. Alte condiții

În caz de calamităţi naturale, inundaţii, incendii sau alte situaţii similare, ajutoarele de urgenţă se pot acorda familiilor sau persoanelor singure care locuiesc în respectiva locuinţă cu contract de închiriere, comodat sau care sunt tolerate în locuinţa respectivă, dacă ajutorul nu a fost solicitat de proprietarul locuinţei.

Familiile sau persoanele singure pot beneficia de ajutor de urgenţă numai pentru pierderea, distrugerea sau afectarea bunurilor proprii.

Plata ajutorului de urgenţă se poate efectua şi către alt membru de familie cu capacitate de exerciţiu deplină, consemnat în ancheta socială, în situaţia în care se înregistrează decesul titularului ajutorului de urgenţă sau acesta se află în incapacitate fizică din cauza stării de sănătate ori intervin alte cauze care conduc la imposibilitatea efectuării plăţii către titularul prevăzut în hotărârea Guvernului.

Pentru situaţiile deosebite determinate de starea de sănătate ori alte cauze care pot conduce la apariţia sau sporirea riscului de excluziune socială, ajutoarele de urgenţă din lege pot fi acordate periodic, însă nu mai mult de o singură dată într-o perioadă de 12 luni.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.