Administrație
„Alba Iulia Smart City 2018”: Telekom oferă Catalog Electronic în 18 şcoli şi tablete pentru 700 de profesori
Primăria Alba Iulia încheie protocol de colaborare cu Telekom în cadrul proiectului „Alba Iulia Smart City 2018”. Compania propune soluţii inteligente în domeniul educaţiei şi pune la dispoziţia profesorilor 700 de tablete pentru acces la o platformă tip Catalog electronic. Proiectul intră la aprobare în Consiliul Local în 24 noiembrie.
Este vorba despre un pachet de management şcolar tip Catalog Electronic, pentru comunicaţii mai rapide şi sigure între elevi, profesori, părinţi, potrivit proiectului prezentat. Profesori, directori de şcoli şi secretarii acestora din 18 şcoli şi licee vor primi, pentru acces la această aplicaţie, o tabletă Samsung Galaxy TAB E (ecran de 9,6) cu SIM de date mobile 3G (trafic de 4GB lunar). Părinţii şi elevii vor avea acces la aceeaşi aplicaţie, prin dispozitivele proprii.
Din această aplicaţie vor putea fi generate rapoarte şi se vor putea accesa circa 9000 de materiale şcolare necesare în procesul educaţional.
Investiţia Telekom în acest proiect este de 100.000 de euro. Soluţia va putea fi utilizată gratuit pe parcursul acestui an şcolar, până în 30 septembrie 2018.
Primăria nu are de suportat vreun cost în acest proiect, la fel ca şi celelalte protocoale, încheiate pentru „Smart City”.
Lista şcolilor beneficiare:
Unitate de învăţământ / număr elevi / număr profesori / număr directori / număr secretariat
Colegiul Tehnic “Alexandru Domşa” – 560– 43 – 2 – 1
Şcoala Bărăbanţ – 114 – 9 – 0 – 0
Şcoala Nr. 5 – 292 – 24 – 0 – 0
Colegiul Tehnic “Dorin Pavel” – 355 – 26 – 2 – 1
Şcoala Gimnazială nr. 9 – 160 – 11 – 0 – 1
Colegiul Tehnic “Apulum” – 654 – 50 – 2 – 2
Şcoala Gimnazială nr. 2 – 148 – 10 – 0 – 0
Liceul cu Program Sportiv – 919 – 64 – 2 – 2
Şcoala Gimnazială Miceşti – 125 – 13 – 0 – 0
Liceul de Arte “Regina Maria” – 713 – 110 – 2 – 1
Seminarul Ortodox “Sf S. Ştefan” – 513 – 33 – 1 – 1
Liceul teologic Romano-catolic – 150 – 20 – 1 – 1
Şcoala Postliceală Sanitară – 130 – 17 – 1 – 1
Şcoala Gimnazială “Vasile Goldiş” – 856 – 53 – 2 – 1
Şcoala Gimnazială “Avram Iancu” – 777 – 39 – 1 – 1
Şcoala Gimnazială Oarda – 40 – 9 – 1 – 0
Şcoala Gimnazială “Ion Agârbiceanu” – 708 – 42 – 2 – 1
Şcoala Gimnazială “Mihai Eminescu” – 1085 – 88 – 2 – 2
Inspectoratul Şcolar – 1 director
Echipa primărie – 1 director
La aplicaţie vor avea acces elevii, profesorii, părinţii, dar şi directorii şcolii, inspectoratul, primăria şi secretarul de şcoală.
Potrivit proiectului, profesorii vor putea introduce în aplicaţie note şi absenţe, vor putea genera rapoarte pentru conducerea unităţii, mediile vor putea fi calculate automat, se va putea ţine evidenţa activităţilor şcolare şi extra-şcolare, se vor putea introduce scutirile şi adeverinţele medicale pentru absenţe, se vor realiza statistici, clasamente (în funcţie de note, medii, număr absenţe), se va face comunicare directă cu părinţii şi se vor semnaliza elevi cu probleme de corigenţă, exmatriculare, note insuficiente, medii neîncheiate.
Elevii vor avea acces la teste de autocunoaştere şi IQ, librărie cu peste 9000 de titluri şi cărţi gratuite, vor putea trimite temele direct către profesor, vor vedea evoluţia mediilor şi altele.
Părinţii vor avea acces la notele şi absenţele copilului, inclusiv la scutiri şi sursa motivării absenţelor, punctele forte şi unde trebuie atenţie mărită, comunicare directă, securizată şi individuală cu orice profesor sau directpr, pentru a creşte eficienţa vizitelor la şcoală, mesagerie pentru comunicare cu alţi părinţi, vor putea distribui documente şi alte tipuri de fişiere către profesori şi elevii, direct în cont, vor putea intra într-o librărie online cu manuale şi cărţi şcolare şi vor avea acces la statistici şi clasamente, ştiri şi informaţii din mediul educaţional, sfaturi.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Albaiulian
sâmbătă, 18.11.2017 at 12:58
Acum ca ii saturata piata de telefonie, firmele au gasit ala portita de muls si anume banii publici, de la primariile smart; pai cu ce costuri se cumpara tablete pt profesori cu INTERNET ?! Alooo toata lumea are wi fi si internet aproape nelimitat pe telefon.azi maine vor incheia protocoale de a ne vira apa calda cu cisterna
Ab2000
sâmbătă, 18.11.2017 at 18:18
Daca citeai articolul vedeai ca e gratis, moka sau cum vrei sa-i spui.
Citez „Primăria nu are de suportat vreun cost în acest proiect”, deci poti sa astepti cisterna cu apa.
Albaiulian
sâmbătă, 18.11.2017 at 23:43
Stai linistit. Nimic nu i mokaaa!!!! Iese ceva undeva, scrie si in articol pana la 30 septembrie 2018; apoi inchiriem beculete de Craciun cu 300.000 euro in fiecare an.hava si nistor la sebes isi permit cam multe „inchirieri” dar sigur nu din banii lor ca doar nu s prosti