Nu este tocmai o surpriză, dar deschiderea loturilor 3 şi 4 ale Autostrăzii Sebeş-Turda se amână. Până la sfârşitul lunii iunie, a anunţat ministrul Transporturilor, Lucian Şova, potrivit Radio România Actualităţi (RRA). Ar fi necesare teste suplimentare.

Publicitate

Reamintim că anteriorul anunţ privind deschiderea circulaţiei pe cele două tronsoane finalizate din Autostrada Sebeş-Turda era cu termen luna mai.

Citeşte şi ALTĂ AMÂNARE: Inaugurarea loturilor 3 și 4 de pe AUTOSTRADA Sebeș-Turda nu va avea loc nici în luna mai

"Luni am început o nouă procedură de evaluare a calităţii lucrărilor - mă refer la rugozitate, la planeitate şi chiar la structura de rezistenţă a autostrăzii", a declarat ministrul, pentru RRA, cu referire la lotul 3, între Aiud şi Decea.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Ministrul a mai spus că în jurul datei de 15 iunie vor avea rezultatul acestor teste.

“Dacă acestea vor fi pozitive, nu ne va împiedica nimic ca într-o săptămână să deschidem circulaţia. Obligatoriu vor fi deschise la pachet (cele două loturi, 3 şi 4 – n.r.), pentru că lotul patru nu poate fi utilizat fără lotul trei", a mai precizat Şova pentru sursa citată.

Citeşte şi CNAIR a publicat stadiul lucrărilor de pe Autostrada Sebeș-Turda. Pe loturile 1 și 2 nu s-a ajuns la 50%sz

Citeşte şi Noi ALUNECĂRI de teren, pe AUTOSTRADA Sebeş-Turda, lângă Alba Iulia. Probleme și pe lotul 4, între Decea și Turda

Publicitate

Vezi şi FOTO-VIDEO: Lucrări în ritm „de melc” pe Autostrada Sebeș-Turda, între Alba Iulia și Aiud

Stadiul lucrărilor pe loturile 3-4:

Lot 3 (12,45 km Aiud, Mirăslău/Decea, km 41+250 – km 53+700) – stadiu lucrări: 100%.

Contract lucrări (tip Fidic Galben), antreprenor Asocierea Tirrena Scavi SpA – Societa Italiana per Condotte D’Acqua SpA (420.511.921,44 lei fără TVA din care 357.435.133,22 lei – fonduri coeziune 85% şi 63.076.788,22 lei – Guvernul României 15%). Data începere lucrări conform contract: 20 mai 2014, cu termene iniţiale 4 luni pentru realizarea proiectului tehnic, până la 20 septembrie 2014, 18 luni pentru execuţia lucrărilor, până la 19 martie 2016. Perioada de garanţie: 48 luni. Contract supervizare: DRDP Cluj – Inginer FIDIC Temporar. Proiectant: Aecom Ingineria SRL.

Publicitate

Observaţii/probleme: avizare proiect ITS (siguranţa circulaţiei) CNAIR

Pe acest tronson sunt două noduri rutiere, inclusiv bretele de acces, la Aiud (km 44+700) şi Unirea (km 53+200).

Lot 4 (16,3 km, zona Mirăslău – Turda; de la nodul Decea până la intrarea în autostradă în zona Turda; km 53+700 – km 70+000) – stadiu lucrări: 99%.

Contract lucrări (tip Fidic Galben): antreprenor Asocierea PORR Construct SRL – PORR Bau GmbH (470.004.894,83 lei fără TVA din care 399.504.160,60 lei – fonduri coeziune 85% şi 70.500.734,23 lei – Guvernul României 15%). Data începere lucrări conform contract: 20 mai 2014, cu 4 luni proiect tehnic până la data 20 septembrie 2014, 18 luni pentru execuţie, până la 20 martie 2016 (date iniţiale). Perioada de garanţie: 48 luni. Contract supervizare: inginer Asocierea TECNIC Consulting Engineering România S.R.L. – SPEA Ingegneria Europea SpA (3.980.826,20 lei fără TVA). Proiectant: Asocierea Viaponte – Projectos e Consultoria de Engenharia SA – Viaponte Rom SRL.

Publicitate

Observaţii/probleme: AC zona lacului Stejăriş, AC pentru reţele utilităţi, eliberare amplasament zona nodului rutier Turda (plantatie PAWLONIA), avizare proiect ITS şi stabilire costuri suplimentare echipamente solicitate în CTE; avizare Proiect Semnalizare rutiera CTE Siguranta Circulaţiei.

A primit autorizaţiile de construire pe sectoare, ultima în august 2016.

Pe acest lot se va face joncţiunea între A10 şi Autostrada Transilvania (A3).

sursă: romania-actualitati.ro