Connect with us
Advertisement

Administrație

Cele mai bune și cele mai proaste drumuri din județul Alba. Peste 250 de kilometri sunt din pământ sau piatră

Publicat

Consiliul Judeţean Alba administrează, în prezent, o reţea de 908,15 km de drumuri. Pe 12% din această infrastructură, ce însumează aproximativ 100 de kilometri, se circulă cu dificultate: sunt drumuri în stare rea sau impracticabile. Majoritatea sunt variante de acces în Apuseni, dar şi în alte zone din judeţ. În total, sunt 211,75 km drumuri pietruite şi 38,42 km de drumuri de pământ, chiar dacă unele dintre aceste tronsoane sunt incluse la stări tehnice „bune” sau „medii”.

Citește și Primăria Alba Iulia a semnat CONTRACTUL pentru RIDICAREA MAȘINILOR parcate ilegal. Vezi care sunt TARIFELE

Administraţia publică judeţeană a actualizat starea de viabilitate a drumurilor, la 31 decembrie 2017, iar proiectul intră la aprobare în şedinţa Consiliului Judeţean de joi, 11 ianuarie.

Potrivit documentaţiei prezentate, din totalul de 908,151 km, doar 41,505 km (4,5% sunt în stare foarte bună), în timp ce 546,898 km (60,2%) sunt în stare bună, iar 213,031 km sunt în stare medie (23,4%). La polul opus, mai sunt 81,73 km în stare rea (9%) şi 24,985 km de drumuri impracticabile (2,7%).

Reţeaua de drumuri judeţene din Judeţul Alba aflate în proprietatea Consiliului Judeţean Alba cuprinde 58 de drumuri judeţene. Cele 58 de drumuri judeţene însumează 942,351 km, din care 908,151 km sunt administrați de Consiliului Judeţean Alba, diferența de 34,2 km fiind administrați, conform HCJ Alba nr. 339/2017, de municipiile Alba Iulia, Aiud, Blaj, Sebeș, respectiv orașele Cugir și Ocna Mureș.

Citește și FOTO UPDATE: Comisie de recepție pe Lotul 3 al Autostrăzii Sebeş-Turda. Sunt șanse să fie deschis ASTĂZI!

Faţă de anul 2016, lungimea reţelei de drumuri administrate de Consiliul Judeţean Alba s-a modificat ca urmare a clasării/declasării unor tronsoane de drumuri, a radierii unor tronsoane de drumuri județene, tronsoane suprapuse cu drumuri forestiere sau a diminuării lungimii tronsoanelor de drumuri județene care traversează localitățile urbane, transmise înadministrarea consiliilor municipale și orășenești a porțiunilor de drumuri județene, se arată în documentaţia de proiect.

Tronsoane de drum judeţean radiate ca urmare a dublei înregistrări (drum forestier și drum județean):

DJ 106 H: Ighiu (DJ 107 H) – Ighiel – Necrilesti – Intregalde (DJ 107 K);

DJ 704: DN7 (Şibot) – Vinerea – Cugir – Şureanu – Prigoana – Valea Mare – DN67C

DJ 705 F: limită jud. Hunedoara – Cabana Prislop – Cugir (DJ 704)

DJ 705 G: limită jud. Hunedoara – Cugir (DJ 704)

DJ 709 K: limită jud. Hunedoara – Cabana Şureanu – DJ 704

DJ 762 A: DJ 762 – Vidrişoara – Muntele Găina – limită jud. Arad

Sectoare de drum județean declasate:

DJ 106 H: Ighiu (DJ 107 H) – Ighiel – Necrileşti – Întregalde (DJ 107 K);

DJ705C: DJ107A (Pârâu lui Mihai) – Stăuini – Inuri – Releu de televiziune

DJ 705 F: limită jud. Hunedoara – Cabana Prislop – Cugir (DJ 704)

DJ 705 G: limită jud. Hunedoara – Cugir (DJ 704)

DJ 709 K: limită jud. Hunedoara – Cabana Şureanu – DJ 704

DJ 762 A: DJ 762 – Vidrişoara – Muntele Găina – limită jud. Arad

Tronson de drum comunal clasat în drum județean: DJ 762 B: DJ 762 – Avram Iancu.

Lungimea unor tronsoane de drumuri județene ce traversează localitățile urbane a fost diminuată, de la 37,606 km la 34,200 km, diferenţa fiind transmisă în administrarea consiliilor municipale și orășenești.

„Prin Programele de întreţinere periodică a reţelei de drumuri, starea de viabilitate a drumurilor judeţene administrate de Consiliul Județean Alba, s-a îmbunătăţit”, arată reprezentaţii CJ Alba.

Din cifrele prezentate, comparativ cu situaţia din 2016, când CJ Alba administra 1056,991 km de drumuri (acum, doar 908,151 km), reiese că a crescut lungimea totală de drumuri asfaltate de la 62,94% la 72,45%, a celor pietruite a scăzut, de la 31,09% la 23,31% şi a celor de pământ, de la 5,9% la 4,2%.

În prezent, sunt 657,97 km de drumuri asfaltate, 211,75 km drumuri pietruite şi 38,42 km de drumuri de pământ.

Drumurile judeţene sunt încadrate la anumite categorii, astfel:

M: Drumuri asfaltate în stare bună (beton asfaltic, macadam asfaltic, macadam cu tratament dublu, balast bituminat, beton de ciment)

K: Drumuri pavate (cu calupuri, cu pavele normale sau abnorme) în stare bună; drumuri macadamizate şi impietruite în stare bună

T: Drumuri asfaltate, pavate, macadamizate şi împietruite în stare mediocră, ce impun schimbări de viteza pe cca. 20% din parcurs; drumuri de pământ şi terasamente în stare bună; drumuri pavate cu piatră brută, bolovani de râu şi nisipate, în stare bună

L: Drumuri împietruite cu piatră spartă, pietriș sau macadamizate și pavate cu piatră și bolovani de râu, în stare mediocră; drumurile din categoria K şi T cu declivități ce impun schimbări de viteză pe circa 40% din parcurs.

E: Drumuri a căror stare impune schimbări de viteză pe circa 70% din parcurs; drumuri de pământ şi terasamente, în stare mediocră: drumuri pavate cu bolovani de râu sau cu piatră, în stare rea.

H: Toate celelalte drumuri cu o stare de viabilitate sau care prezintă declivități ce nu permit circulația cu viteze mai mari de 15 km/oră pe toată lungimea lor

Starea de viabilitate a drumurilor judeţene, administrate de Consiliul Judeţean Alba la data de 31 decembrie 2017

Denumirea şi traseul drumului / Lungime / Categorie / Stare tehnică

DJ 103 D: DN 1 – Decea – DN 1: 1,465 km din care asfaltat 1,1 km; categorie M şi K; stare tehnică “Bună”

DJ 103 E: DN 1 – Gîrbova de Jos – Gîrbovița – Gîrbova de Sus: 9,390 km, din care 7,540 drum pietruit (categorie K, stare “Bună”) şi 1,850 drum de pământ (categorie E; stare tehnică “Rea”)

DJ 103 G: Inoc (DN 1) – Ciugudu de Jos – Ciugudu de Sus – limita județul Cluj: 13,2 km din care 9,2 km drum asfaltat (categorie M, stare “Bună”), 4 km drum pietruit (categorie H, stare tehnică “medie”)

DJ 105 M: DN 1 – Oiejdea – Ighiu: 10,19 km, din care 2 km asfaltat (categorie M, stare “Bună) şi 8,19 km pietruit (categorie T, stare medie)

DJ 106 E: limita județul Sibiu – Dobra – Șugag: 4,3 km, tot asfaltat, stare “Foarte bună”, categorie M

DJ 106 F: DN 1 (Camping Cut) – Cîlnic – Reciu – Gîrbova – limita județul Sibiu: 16,675 km, tot asfaltat, stare “Bună”, categorie M

DJ 106 I: DN 1 – Cunța – Drașov – Șpring – Vingard – Ghirbom – DJ 107 (Berghin): 21,526 km, tot asfaltat, stare “Bună”, categoria M

DJ 106 K: Sebeș (DN 1) – Daia Română – Ohaba – Secășel – DJ 107: 28,719 km, din care 11,54 asfalt (categorie M, stare “Bună”), 5,279 km asfalt (categorie T, stare “medie”), 6,67 km pietruit (categorie L, stare “Medie”) şi 5,2 km asflat (categorie M, stare “Bună”)

DJ 106 L: Șpring – Ungurei – Roșia de Secaș: 16,3 km, tot asfaltat, categorie M, stare “Foarte bună”

DJ 106 M: Cut (DN 1) – Cîlnic: 3,3 km, tot asfaltat, categorie M, stare “Bună”

DJ 107: Alba Iulia (DN 1) – Teleac – Hăpria – Straja – Berghin – Colibi – Secășel – Cergău Mare – Veza – Blaj – Sîncel – Lunca Tîrnavei – Șona – Jidvei – Sîntămărie – Cetatea de Baltă – limita județul Mureș: 72,888 km, asfalt, categorie M, stare “Bună”

DJ 107 A: Alba Iulia – Părău lui Mihai – Vurpăr – Cîmpu Goblii – Dealu Ferului – Mereteu – Blandiana – Sărăcseu – limita județul Hunedoara: 25,907 km din care 4,02 km pietruit (categorie T, stare “Rea”), restul asfalt, categorie M, stare “Bună”

DJ 107 B: DN 1 – Sîntimbru – Galtiu – Coșlariu – Mihalț – Colibi – Roșia de Secaș: 22 km, din care 6,55 km categorie E, stare “Medie”, restul asfalt, stare “Bună” şi “Foarte Bună”

DJ 107 C: DJ 107 (Teleac) – Drîmbar – Șeușa – Ciugud – Dumbrava (Limba) – Oarda – Vințu de Jos – DN 7: 20,89 km asfalt, în stare “Bună” şi “Foarte Bună”

DJ 107 D: Unirea II (DN 1) – Ocna Mureș – Vama Seacă – Fărău – Șilea – limita județul Mureș: 26,21 km – asfalt, stare “Bună”

DJ 107 E: Aiud (DN1) – Ciumbrud – Băgău – Lopadea Nouă – Hopîrta – Vama Seacă (DJ 107 D): 19,82 km – asfalt, stare “Bună”

DJ 107 F: Unirea (DJ 107 D) – Războieni Cetate – Lunca Mureșului – limita județul Cluj: 9,86 km – asfalt, stare “Bună”

DJ 107 G: DJ 107 D (Ocna Mureș) – Noșlac – Căptălan – Copand – Stâna de Mureș – Găbud – limita județul Mureș: 19,43 km din car 3,9 km drum pietruit (categorie E, stare “medie”), 10,62 km asfalt deteriorat, stare “Medie” şi 4,9 km asfalt, stare “Bună”

DJ 107 H: Coșlariu Nou – Galda de Jos – Cricău – Ighiu – Şard – Gara Şard Ighiu (DN 74): 18,21 km din care 2,37 km drum pietruit (categorie L, stare “Medie”) şi 15,83 km asfalt, stare “Bună”

DJ 107 I: Aiud (DN 1) – Aiudul de Sus – Rîmeț – Brădeşti – Geogel – Măcăreşti – Bîrleşti Cătun – Cojocani – Valea Barnii – Bîrleşti – Mogoș – Valea Albă – Ciuciuleşti – Bucium – Izbita – Coleşeni – Bucium Sat – DN 74 (Cerbu) – “Transalpina de Apuseni”: 75,42 km din care 30,5 km asfalt stare “Bună”, 44,87 drum pietruit (categorie E, stare “medie”)

DJ 107 K: Galda de Jos ( DJ 107 H) – Mesentea – Galda de Sus – Măgura – Poiana Galdei – Modoleşti – Întregalde – Ivăniş – Ghioncani – DJ 107 I (Bîrlești): 37,5 km din care 17,9 km asfalt, stare bună şi foarte bună, 19,8 km drum pietruit, categoria H medie

DJ 107 L: Sîntimbru (DJ 107 B) – Totoi – Teleac (DJ 107): 5,15 km asfalt, stare bună

DJ 107 M: limită județul Cluj – Rimetea – Colţeşti – Vălişoara – Poiana Aiudului – Aiudul de Sus (DJ 107 I): 25 km asfalt, stare bună

DJ 107 N: DN 1 – Mirăslău – Cicău: 2,6 km asfalt stare bună

DJ 107 P: Hopîrta (DJ 107 E) – Turdaș – Vama Seacă (DJ 107 D): 9,84 km din care 6,6 km asfalt stare bună şi 3,19 km drum de pământ, categorie H, stare “rea”

DJ 107 R: Stremț (DJ 750 C) – Cetea – Benic (DJ 107 K): 7,5 km din care 4 km drum de pământ (categorie E, impracticabil) şi 3,5 km asfalt (categorie T, medie)

DJ 107 U: DJ 107 A – Băcăinţi – Ceru Băcăinţi – Dumbrăviţa – Cucuta – Bolovăneşti – Valea Mare – Bulbuc (DC 60): 13,28 km din care 7 km asfalt stare bunp şi 6,2 km drum pietruit categorie T medie

DJ 107 V: DJ 107 – Alecuș – DJ 107 D: 15 km din care 3,15 km asfalt stare medie (categorie T) şi 11,85 km drum pietruit stare bună (categorie K)

DJ 107 Z: Ciumbrud (DJ 107 E) – Păgida – Gîmbaș – Aiud (DN 1): 8,5 km din care 4,2 km asfalt stare bună şi 4,3 km drum pietruit stare medie (categoria E)

DJ 141 C: DN 14 B (Lunca) – Cenade – Capu Dealului – limită județul Sibiu: 13 km din care 8 km asfalt stare bună şi 5 km drum pietruit, stare medie (categorie H)

DJ 141 D: DJ 106 I (Draşov) – Boz – Doştat – limita județul Sibiu: 12,4 km asfalt, stare bună

DJ 141 E: Cenade (DJ 141 C) – limita județul Sibiu (Broșteni): 6,07 km din care 1,2 km asfalt stare bună şi 4,87 drum de pământ impracticabil (categorie E)

DJ 142 B: limită jud.Sibiu – Cetatea de Baltă: 3,35 km asfalt, stare medie (categorie T)

DJ 142 K: Cetatea de Baltă (DJ 142B) – Tătîrlaua – Crăciunelu de Sus – Făget – Tăuni – Valea Lungă (DN 14 B): 30,75 km din care 17,3 km asfalt stare bună şi 13,4 km drum pietruit stare medie (categorie L)

DJ 142 M: DJ 107 (Halta Bălcaciu) – Bălcaciu – Valea Lungă (DJ 142 K): 12,2 km din care 6,7 km asfalt stare bunp şi 5,5 km drum de pământ, impractiabil (categorie E)

DJ 142 N: DJ 107- Căpîlna de Jos – Sînmiclăuș – (DJ 107 V): 5,15 km din care 2,5 km asfalt stare bună şi 2,6 km drum de pământ, stare rea (categoria E)

DJ 142 L: Ciumbrud (DJ 107 E) – Sîncrai – Rădeşti – Leorinț – Meşcreac – Peţelca – Căpud – Zărieş – Gara Podu Mureş (DN 14 B): 21,35 km din care 15,1 km asfalt stare bunp şi 6,25 km drum pietruit, stare medie (categoria E)

DJ 142 P: Crăciunelu de Jos (DN 14 B) – Bucerdea Grânoasă: 3,8 km din care 3,3 km asfalt stare bună şi 0,5 km drum pietruit stare bună (categoria K)

DJ 670 C: Săsciori (DN 67 C) – Dumbrava – Cîlnic: 6,7 km asfalt stare bună

DJ 704: DN 7 (Şibot) – Vinerea – Cugir: 1,25 km asfalt stare bună

DJ 704 A: DN 7 (Sebeş) – Pianu de Jos – Pianu de Sus – Strungari – Răchita – DN 67 C (Sebeşel): 24,39 km din care 5,05 drum pietruit stare rea (categorie L) şi 19,34 asfalt stare bună

DJ 704 K: Vinerea (DJ 704) – Săliștea (DJ 705 E): 5 km drum de pământ stare rea (categoria E)

DJ 705: limită județul Hunedoara – Almaşu de Mijloc – Almaşu Mare – Zlatna (DN 74): 17,62 km asfalt stare rea şi medie

DJ 705 B: DN 7 (Tărtăria) – Sibişeni (DJ 704 A) – Vinţu de Jos (DN 7) – Vurpăr (DJ 107 A): 12,14 km din care 4,3 km drum pietruit stare medie (categoria L) şi 7,79 km asfalt stare bună

DJ 705 D: limită județul Hunedoara (km. 7+700) – Cheile Cibului – Cib – Glod – Nădăştia – Almaşu Mare – limită jud.Hunedoara (km. 33+100): 25,4 km din care 13,5 km asfalt stare medie (categoria T) şi 12 km drum pietruit stare rea (categoriile H şi L)

DJ 705 E: DN 7 – Tărtăria – Săliştea – Săliştea Deal: 7,92 km din care 7,3 km asfalt stare bună şi 0,6 km drum pietruit stare medie (categorie E)

DJ 705 H: Cheile Cibului (DJ 705 D) – Glod – Nădăștie (DJ 705 D): 4,66 km din care 2,3 km drum de pământ impracticabil (categorie H) şi 2,33 km asfalt stare medie (categorie T)

DJ 742: Gura Roşiei (DN 74 A) – Iacobeşti – Ignăţeşti – Balmoşeşti – Roşia Montană: 19,41 km din care 16,12 km asfalt stare bună şi medie şi 3,2 km drum pietruit stare rea (categorie L)

DJ 750: Gîrda de Sus (DN 75) – Ordâncuşa – Gheţar: 25 km din care 16,7 km asfalt stare bună şi 8,28 km drum pietruit impracticabil (categorie L)

DJ 750 A: Gura Sohodol (DN 75) – Sohodol: 3,5 km asfalt stare bună

DJ 750 B: Vadu Moţilor (DN 75) – Burzeşti – Poiana Vadului: 10,5 km asfalt stare medie (categorie T)

DJ 750 C: Sălciua de Sus (DN 75) – Dealu Caselor – Valea Largă – Vale în Jos – Ponor – Rîmeţ – Valea Mănăstirii – Geoagiu de Sus – Stremţ – Teiuş (DN 1): 41,26 km din care 18,8 km asfalt stare bună, 15,4 km drum pietruit stare rea (categoriile L şi H) şi 7 km drum de pământ stare rea

DJ 750 E: DN 75 – Sat Vacanţă – Vârtop:2 km drum de pământ stare rea (categorie E)

DJ 750 F: DN 75 – Poşaga de Jos: 3 km asfalt, stare medie, categorie T

DJ 750 G: DN 75 – Ocoliş 5 km asfalt stare medie, categorie T

DJ 762: limită județul Hunedoara – Dealu Crişului – Valea Maciului – Mărteşti – Vidra – Lunca de Jos – Vîrtăneşti – Burzoneşti – Mihoieşti (DN 75): 23,3 km din care 5,7 km drum pietruit stare rea (categorie L) şi 17,6 km asfalt stare bună

DJ 762 B: DJ 762 – Avram Iancu 1,91 km asfalt stare foarte bună

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Dan C.

    luni, 08.01.2018 at 21:12

    DJ 107 I: Aiud (DN 1) – Aiudul de Sus – Rîmeț – Brădeşti – Geogel – Măcăreşti – Bîrleşti Cătun – Cojocani – Valea Barnii – Bîrleşti – Mogoș – Valea Albă – Ciuciuleşti – Bucium – Izbita – Coleşeni – Bucium Sat – DN 74 (Cerbu) – “Transalpina de Apuseni”: 75,42 km din care 30,5 km asfalt stare “Bună”, 44,87 drum pietruit (categorie E, stare “medie”)

    30,5 km asfalt stare “Bună” – este adevarat, asfaltat
    44,87 drum pietruit (categorie E, stare “medie”) – aici este de preferat sa schimbe incadrarea la – JALNIC

    Măcăreşti – Bîrleşti Cătun – Cojocani – Valea Barnii – Bîrleşti – este un drum jalnic, daca ploua 2 zile mai tare abia mai mergi cu masina mica. Este un drum la care nu s-a facut nici o modernizare din ’90 incoace. Cu aceeasi placa veneau toti candidatii pentru fotoliu de primar si consilier in timpul campanie politice: ” Vom face drumul”.2-3 calatorii in zona cu masina personala dupa care poti sa mergi in service pt. schimbat telescoape,bucsi si rulmenti :).Domnilor consilieri, daca nu credeti nimica din ce v-am spus,pot sa atasez si poze pt. a vedea realitatea din teren.
    Mai nou drumul acesta a primit si denumirea de Transalpina de Apuseni – poate peste inca 30 de ani sa se reuseasca asfaltarea lui.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement