EVENIMENT
Cetatea Dacică de la Căpâlna, primii pași spre restaurare și punere în valoare. Câți turiști ar putea să o viziteze anual
Cetatea Dacică de la Căpâlna, comuna Săsciori, ar putea fi în curând restaurată și pusă în valoare. Institutul Național al Patrimonului a lansat o licitație privind servicii de proiectare, asistență tehnică pentru lucrări de restaurare, consolidare și punere în valoare a monumentului istoric „Cetatea dacică de la Căpâlna”. Valoarea contractului este estimată la peste 780.000 de lei, fără TVA.
Institutul National al Patrimoniului din cadrul Ministerului Culturii a lansat recent o licitație pe SEAP privind servicii de proiectare pentru elaborare: studii și investigații, D.A.L.I., P.T.E., D.E., D.T.A.C. și asistență tehnică pentru lucrări de restaurare, consolidare și punere în valoare a monumentului istoric „Cetatea dacică de la Căpâlna”, sat Căpâlna, com. Săsciori, jud. Alba, cod LMI AB-I-s-A-00020.
Valoarea estimată, exprimată în lei, fără TVA a serviciilor ce urmează a fi contractate, este de 784.798,02 lei, fără TVA, din care 642.967,20 lei, fără T.V.A. pentru elaborarea de studii și investigații, DALI, PTE, PAC, DE și 141.831 lei, fără TVA pentru asistență tehnică.
Cetatea Dacică de la Căpâlna (sec. I a. Chr – II p. Chr) a fost edificată pe „Dealul Cetății” care se înalță în stânga râului Sebeș (Valea Frumoasei), legat fiind de restul înălțimilor de o șa îngustă și mărginit de două pâraie (Valea Gărgălăului și Pârâul Râpii). Șaua de legătură a fost barată de daci cu șanțuri și valuri de pământ prevăzute cu palisade. Partea superioară a mamelonului, amenajată în terase, este apărată de un turn – locuință prins în zidul de incintă. Turnul – locuință se află în dreptul zonei de acces în sit, pe o platformă tăiată în stâncă. Are plan pătrat ( latura de 9,5 metri și grosimea zidului de 1,73 m) și intrarea pe latura de E (largă de 1,26 m). Zidul de incintă, inegal ca grosime (de la 1,5 m la 2,5 m) se păstrează acum pe cea mai mare parte din lungimea sa doar cu un singur parament (cel exterior). Perimetrul cetății (zidul și turnul – locuință) măsoară 280 de metri. Intrarea în cetate se făcea prin turnul de pe latura de S. Pe latura de N-E se afla o intrare secundară mărginită de două ziduri. În interioriul cetății se ridicau mai multe construcții: pe cea mai înaltă terasă un turn de veghe din lemn, o construcție cu pereții de lemn și baza din piatră lângă turnul – locuință, o scară cu bază de piatră, un canal și mai multe barăci de lemn.
„Zona protejată Căpâlna” are o suprafață de 490 ha (din care situl Căpâlna – 55 ha) și se situează în sud-vestul teritoriului administrativ al comunei Săsciori, la circa 2 kilometri de vatra satului Căpâlna. Calea de acces este DN 67 C Transalpina, care leagă orașele Sebeș (Alba) și Novaci (Gorj). Situl are un singur acces, prin șaua care leagă Dealul Cetății de Dealul Stăunilor. Accesul pe platoul pe care este amplasată Cetatea Dacică Căpâlna se poate face pornind de la șosea pe o potecă de cca. 2,3 kilometri, parțial circulată cu mijloace auto 4 x 4.
Contractul de servicii cuprinde, printre altele, următoarele activități:
- elaborarea studiilor și investigațiilor necesare diverselor faze de proiectare
- elaborarea Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenții (DALI)
- elaborarea proiectului pentru autorizarea lucrărilor de construcție (PAC)
- elaborarea documentației tenhnice de organizare a execuției lucrărilor (DTOE)
- elaborarea proiectului tehnic de execuție (PTE), inclusiv a detaliilor de execuție (DE)
- elaborarea proiectului privind urmărirea comportării în timp a restaurării, consolidării și punerii în valoare a monumentului istoric „Cetatea dacică de la Căpâlna”, instrucțiunile de exploatare și întreținere și lista prescripțiilor de bază care trebuie respectate pe timpul exploatării construcției
- asistența tehnică pe parcursul execuției lucrărilor
Potrivit caietului de sarcini, termenul estimat pentru elaborarea documentațiilor este de 10 luni, exceptând perioadele de avizare. Durata estimată a contractului este de 4 ani. Întrucât prestarea serviciilor de asistență tehnică este condiționată de contractarea lucrărilor de execuție și de alocarea bugetară, acestea urmează a fi contractate prin încheierea de acte adiționale la contractul de prestări servicii de proiectare.
Conform temei de proiectare, cerințele funcționale specifice sunt următoarele:
- conservare și restaurare
- conservare a materialelor
- conservare a elementelor constructive
- restaurare
- sistematizare verticală
- remodelare locală a terenului
- colectare și dirijare a apei meteorice
- captare și dirijare a apei din sol
- controlul vegetației
- acoperiri de protecție
- infrastructură de vizitare, interpretare și prezentare
- amenajare alei și poteci
- amenajare platforme pentru observație
- amenajare spații de refugiu
- amenajare de grupuri sanitare minimale în cadrul circuitelor de vizitare
- panotaje
- spații pentru prezentări audio – video și interactive
- machete
- infrastructură de administrare
- casă de bilete / birou pază (10 mp)
- depozitare (8-10 mp)
- grup sanitar (4-6 mp)
- spații pentru rezervoarele de apă potabilă, apă pluvială, apă gri și apă uzată (15-20 mp)
- centrală de monitorizare video
- spațiu pentru colectarea deșeurilor
Potrivit documentului, după restaurare, numărul de vizitatori la Cetatea Dacică de la Căpâlna este așteptat să ajungă la 15.000 – 20.000 / an, și maxim 1.000 / zi.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Dacă ți-a plăcut articolul:
ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.