Connect with us
Advertisement

Economie

CJ Alba construieşte cu 1,4 milioane lei un centru de vizitare și informare la Poarta Raiului din Munţii Sebeşului. Diorame şi expoziţii în aer liber

Publicat

zona de amplasare a centrului de vizitare - Poarta RaiuluiLucrările pentru construirea Centrului de vizitare la Poarta Raiului, în Munţii Sebeşului vor începe din acest an. Consiliul Judeţean Alba a atribuit în luna martie contractul ”Realizare Centrul de Vizitare de la Poarta Raiului și a panourilor de informare” câștigătoarei licitației deschise, firma Constructus SRL din Petreşti.

Investiţia este de 1.413.276 lei fără TVA din fonduri europene, comparativ cu valoarea estimată a construcției la începutul proiectului, de 2.065.763 lei fără TVA.

Este vorba despre construcția unui centru de vizitare în suprafață de 350 de metri pătrați care va respecta arhitectura specifică zonei (prin design dar și prin materialele folosite: lemn, piatră).

Elementul central al clădirii va fi reprezentat de o sală de expoziție unde vor fi amplasate 11 diorame. Acestea sunt reprezentări ecologice și biogeografice care evocă vizual viața sălbatică din sit. În mod concret, speciile de plante și animale sunt montate pe substraturi și decoruri care mimează mediul lor natural de viață, cu contribuția fundalului și a elementelor de butaforie.

Centrul va mai cuprinde o sală de conferințe, birouri, un turn cu terasă.

În curtea centrului de vizitare, pe o suprafață de 1.000 de metri pătrați vor fi realizate şase centre expoziționale exterioare. Este vorba despre reconstrucția unor colțuri din natură unde se poate explica vizitatorilor cum s-au format, cum au evoluat și cum se pot menține o serie de habitate naturale specifice zonei.

Panourile de informare, în număr de 24, vor fi amplasate în fiecare dintre cele 24 de localități care se află pe suprafața celor două situri (Brezoi, Câineni Mari, Mălaia, Voineasa, Boița, Cisnădie, Cristian, Gura Râului, Jina, Orlat, Poplaca, Rășinari, Râu Sadului, Sadu, Săliște, Tălmaciu, Tilișca, Cugir, Pianu de Sus, Șugag, Beriu, Orăștioara de Sus, Petrila, Petroșani). De asemenea, în cadrul acestui contract vor mai fi amplasate şi un panou temporar și o placă permanentă.

Viitorii vizitatori se vor putea orienta în situl Frumoasa și cu ajutorul unei machete tridimensionale care va cuprinde traseele tematice și alte informații relevante.

Termenul de execuție este de șase luni, astfel că din toamnă turiştii ar putea avea acces la acest centru de informare.

Centrul este parte a proiectului mai amplu implementat de Consiliul Judeţean Alba, privind „Managementul integrat al siturilor Frumoasa”, situate în masivele montane Cindrel, Lotru și Șureanu, pe teritoriul a patru judeţe. Siturile „Frumoasa”, ce adăpostesc habitate de specii rare de animale și plante, aflate în Munții Parâng, sunt cercetate, organizate, administrate şi promovate, pentru o perioadă de 10 ani, prin proiectul de management integrat finanţat din fonduri europene şi inițiat de Consiliul Județean Alba. Suprafața totală a ariilor vizate de proiect este de 137.115 ha, localizată în raza teritorială a județelor: Alba, Hunedoara, Sibiu și Vâlcea.

Citeşte şi VIDEO: Film documentar de peste 75.000 de lei, pentru prezentarea siturilor Frumoasa. La Poarta Raiului va fi deschis centru de informare

”Frumoasa” este arie naturală protejată cu dublu statut, sit de importanță comunitară și arie de protecție specială avifaunistică. Se întinde pe suprafața de peste 137.000 hectare, de pe raza a douăzeci de comune și patru orașe din județele Alba, Sibiu, Hunedoara și Vâlcea (Brezoi, Câineni Mari, Mălaia, Voineasa, Boița, Cisnădie, Cristian, Gura Râului, Jina, Orlat, Poplaca, Rășinari, Râu Sadului, Sadu, Săliște, Tălmaciu, Tilișca, Cugir, Pianu de Sus, Șugag, Beriu, Orăștioara de Sus, Petrila, Petroșani). Este străbătută de Transalpina, cea mai înaltă șosea din România. Situl cuprinde trei masive montane ale Carpaților Meridionali, Munții Cindrel, Lotru și Șureanu, printre care se strecoară râurile Sadu, Frumoasa și Sebeș, cu afluenții lor.

Al treilea ca mărime la nivel național, SCI ”Frumoasa” include 11 tipuri de habitate de interes comunitare dintre care trei prioritare, 25 specii de interes comunitar, dintre care patru specii de mamifere (urs, lup, râs și vidră), două specii de amfibieni, trei specii de pești, 11 specii de nevertebrate și cinci specii de plante (trei specii de mușchi și două specii de plante superioare).

Aria de protecție specială avifaunistică (SPA) ”Frumoasa” este a patra ca mărime la nivel național și este compusă din 11 specii de păsări (ierunca, cocoșul de munte, trei specii de ciocănitori, trei specii de răpitoare de noapte, caprimulgul şi două specii de paseriforme).

Arie protejată de interes naţional, Situl ROSCI Frumoasa se suprapune peste mai multe arii naturale protejate declarate prin Legea nr. 5/2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional – Secţiunea a III-a – zone protejate ca monumente ale naturii (Masa Jidovului, Stânca Grunzii, La Grumaji) şi ca rezervaţii naturale:

– Iezerul Şurianu, pe o suprafaţă de 20 hectare;

– Luncile Prigoanei, pe o suprafaţă de 15 hectare;

– Şuvara Saşilor, pe o suprafaţă de 20 hectare;

– Iezerele Cindrelului, cu o suprafaţă de 609,6 hectare;

– Cindrel, cu o suprafaţă de 9.873 hectare;

– Jnepenişul Stricatul, cu o suprafaţă de 15 hectare;

– Sterpu – Dealul Negru, cu o suprafaţă de 5 hectare;

– Cristeşti, cu o suprafaţă de 3 hectare.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. cineva

    marți, 24.03.2015 at 20:26

    daca nu ii „drum bun”….ce folos….. cred ca prima data era mai necesar un drum…

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement