Connect with us
Publicitate

Eveniment

CNADNR: Fisurile de pe AUTOSTRADĂ, între Cunţa şi Sălişte „sunt superficiale”. Şoseaua a fost inaugurată FĂRĂ RECEPȚIA lucrărilor

Publicat

autostrada sibiu orastie lot 3 lucrari  9 nov_7 În legătură cu crăpăturile apărute marţi la autostrada inaugurată acum o săptămână şi jumătate, între Cunţa (judeţul Alba) şi Sibiu, CNADNR precizează că acest tronson a fost deschis circulaţiei la 14 noiembrie fără recepţia lucrărilor şi că au fost depistate „fisuri superficiale”, care vor fi remediate pe banii constructorului.

„Precizăm că recepţia lucrărilor nu a fost efectuată şi reamintim că traficul rutier pe tronsonul de autostradă Orăştie – Sibiu Lot 3 a fost deschis în data de 14 noiembrie 2014. Astfel, recepţia lucrărilor pentru acest lot al Autostrăzii Orăştie – Sibiu va fi efectuată doar atunci când antreprenorul va remedia toate degradările superficiale apărute pe acest sector de drum”, se arată într-un comunicat al CNADNR.

Reamintim că la kilometrul 60, pe tronsonul Cunţa (judeţul Alba) – Sălişte (judeţul Sibiu), marți, constructorii încercau să repare o crăpătură de aproximativ 10 metri lungime şi un centimetru lăţime. Traficul era restricţionat în zona respectivă, pe mijlocul benzii întâi a autostrăzii.

Citeşte şi AUTOSTRADA proaspăt INAUGURATĂ a “CRĂPAT”. Primele FISURI şi RESTRICȚII de circulaţie pe tronsonul CUNȚA-SĂLIȘTE

Compania de Drumuri precizează că în privinţa apariţiei unor fisuri la km 60+66, investigaţiile au arătat că acestea sunt „de natură superficială” şi nu afectează stabilitatea corpului autostrăzii şi siguranţa traficului rutier.

„Referitor la remedierea defectelor apărute atât în perioada de execuţie a lucrărilor, cât şi în perioada de garanţie (4 ani), precizăm că responsabilitatea revine în totalitate antreprenorului conform prevederilor contractului Proiectare şi Execuţie Autostrada Orăştie – Sibiu, lot 3, km 43+855 – km 65+965. În acest sens, menţionăm că lucrările de remediere vor fi executate pe riscul şi cheltuiala antreprenorului, fără costuri suplimentare pentru CNADNR„, conform sursei citate.

În prezent sunt investigate cauzele care au determinat producerea acestor fisuri, în vederea stabilirii măsurilor de remediere necesare.

„Antreprenorul şi consultantul aplică un program permanent de monitorizare zilnică, urmărind astfel evoluţia acestui fenomen în vederea remedierii defectelor constatate. Precizăm că în cazuistica de specialitate, astfel de degradări superficiale s-au constatat în exploatarea şi a altor autostrăzi şi drumuri noi”, potrivit CNADNR.

Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a inaugurat la 14 noiembrie lotul 3 al Autostrăzii Sibiu-Orăştie după o ultimă inspecţie pe tronsonul de 22 de kilometri, pentru a se asigura că traficul se poate desfăşura în siguranţă, în condiţiile în care mai existau lucrări necesare în zonă.

Loturile 1, 2 şi 4 din Autostrada Sibiu-Orăştie au fost deschise traficului în decembrie 2013, lotul 3, de la Sălişte la Cunţa, rămânând însă în şantier din cauza alunecărilor de teren din zonă. Loturile 1, 2 şi 4 ale acestei autostrăzi, cu o lungime totală de 60,5 kilometri, au fost realizate în urma unei investiţii totale de 1,46 miliarde delei (326,5 milioane de euro), fără TVA.

Lotul 3, construit de italienii de la Impregilo, are o lungime de 22 de kilometri, dintre care şase au fost afectaţi de alunecări de teren. Contractul pentru acest tronson a fost semnat în mai 2011, având o valoare de 182,9 milioane de euro. Cei 16 kilometri care erau finalizaţi din respectivul lot nu puteau fi daţi în folosinţă deoarece nu exista nicio ieşire de pe autostradă între Sălişte şi Cunţa.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate