Economie
Depozitele de gaze din România, pline 100%. Capacitatea maximă de stocare, atinsă înainte de data recomandată de UE

Depozitele de gaze din România au atins capacitatea maximă de stocare și sunt 100% pline, cu o lună înainte de termenul limită impus de Uniunea Europeană pentru începutul oficial al sezonului rece gazier, respectiv 31 octombrie.
Datele centralizate la nivel european arată că doar România și Polonia au reușit să ajungă la acest nivel de umplere, transmite Economedia.
Potrivit reglementărilor europene, fiecare stat membru trebuie să aibă depozitele de gaze pline în proporție de cel puțin 90% la finalul lunii octombrie, pentru a preveni riscurile de deficit pe timpul iernii.
În prezent, media europeană de stocare este de 85%.
Cele mai mari probleme se înregistrează în Scandinavia, unde Danemarca și Suedia au rezerve de doar 50%, mult sub pragul stabilit, ceea ce face imposibilă atingerea țintei impuse de Bruxelles.
În afara Uniunii Europene, Ucraina are o rată de umplere de doar 24%, însă rămâne statul cu cea mai mare capacitate de stocare de pe continent – 35 miliarde metri cubi.
Astfel, chiar și cu un grad redus, vecinii noștri au deja peste 9 miliarde metri cubi în depozite.
România dispune de o capacitate totală de stocare de 3,2 miliarde metri cubi și își asigură necesarul de gaze pe timp de iarnă atât prin aceste rezerve, cât și prin producția internă curentă și, la nevoie, prin importuri.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News