Connect with us
Publicitate

ADMINISTRATIE

Descărcarea arheologică a terenului unde se va construi noul ștrand din Alba Iulia, scoasă încă o dată la licitație

Publicat

Primăria Alba Iulia a lansat o nouă licitație pentru servicii de cercetare arheologică preventivă pe terenul unde urmează să fie construită baza sportivă și de agrement din zona Bazinului olimpic.

Licitația anterioară, lansată la sfârșitul lunii iunie, a fost anulată după ce ofertele depuse nu au fost acceptate sau au fost neconforme. 

Primăria Alba Iulia a lansat vineri, 20 august, în SEAP, o nouă licitație pentru servicii de cercetare arheologică preventivă în vederea obținerii certificatului de descărcare arheologică și/sau a avizului, după caz, necesară realizării obiectivului: „Construire bază sportivă și de agrement zona bazin olimpic”, denumit ulterior „Regenerarea urbană a zonei bazinului olimpic prin amenajarea de spații verzi și construirea unei baze sportive și de agrement”.

Valoarea totală estimată este de 700.000 de lei, fără TVA.

Reamintim faptul că licitația anterioară, lansată în 24 iunie, a fost anulată după ce au fost depuse numai oferte inacceptabile și/sau neconforme. La procedură s-au prezentat trei ofertanți: Total Business Land SRL, Arheosib Consulting SRL și Arvada SRL.

Se urmărește achiziționarea unor servicii de cercetare arheologică în vederea obținerii certificatului de descărcare arheologică și/sau a avizului, după caz în situl arheologic de la Alba Iulia, așezare civilă, în preajma castrului roman – monument istoric înscris în LMI 2015, cod AB-I-m-A-00001.02.

În baza contractului se vor efectua următoarele:

  • realizarea documentației și obținerea autorizației de cercetare arheologică;
  • cercetarea arheologică de teren pe suprafața de 14.511 mp afectată de proiect, respectiv:

– excavare mecanică aproximativ 1 m adâncime și degajare pământ rezultat din excavare,

– săpătură manuală, pentru curățirea, delimitarea și golirea complexelor arheologice, înregistrarea datelor de interes arheologic, curățirea suprafețelor cercetate și realizarea profilelor arheologice, săpătură manuală în zonele unde nu pot fi utilizate utilaje mecanizate

– prelucrarea și analiza materialului arheologic (ceramică, resturi osteologice, piatră, sticlă, metal)

  • redactarea raportului, înaintarea la Comisia Națională de Arheologie și obținerea certificatului de descărcare de sarcină arheologică de la Direcția Județeana pentru Cultură Alba și/sau a avizului favorabil condiționat, după caz, pentru anumite zone care, din cauza funcțiunilor actuale de utilitate publică, nu pot fi descărcate arheologic la momentul realizării cercetării.

Citește și FOTO: Proiectarea Bazei sportive cu bazine de înot din Alba Iulia, la licitație. Detaliile unei investiții îndelung așteptate

Potrivit studiului de fezabilitate actualizat, baza sportivă și de agrement propusă va asigura pe perioada verii modalitati de petrecere a timpului liber, de relaxare şi de agrement prin realizarea următoarelor construcții și amenajări:

  • corp administrativ P+M;
  • bazin exterior pentru înot;
  • bazin exterior de agrement;
  • bazin exterior cu tobogan pentru copii mici și foarte mici;
  • spații tehnice subterante pentru instalații tehnologice;
  • dușuri exterioare în zona bazinelor;
  • platforme exterioare;
  • punct alimentar, filigorii și grup sanitar pentru public;
  • spațiu tehnic și depozitare recuzită;
  • gradene în zona bazinului de înot;
  • loc de joacă pentru copii ;
  • rețele de utilități (apă, canal, electrice);
  • parcaje, alei pietonale, suporturi biciclete;
  • spații verzi;
  • împrejmuire incintă;
  • instalații iluminat incintă;
  • sistem propriu de încălzire (panouri solare);
  • zona de relaxare;
  • sistem de colectare gunoi;
  • filigorii.

foto: arhivă

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate