Connect with us
Advertisement

Educație

Documentele necesare și condițiile în care părinții își pot lua ZILE LIBERE plătite de stat în caz că se închide școala

Publicat

Părinții își pot lua zile libere pentru a sta cu copilul în cazul în care se închide școala. În schimb, nu pot beneficia de aceste zile ambii părinții, iar legea nu se aplică dacă cursurile se vor desfășura online.

Ministerul Muncii a emis un proiect de ordin care completează cadrul legal al zilelor libere acordate părinților în cazul închiderii școlilor din cauza coronavirusului, măsură stabilită, la sfârșit de august, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 147/2020.

Dacă activitatea școlii va fi oprită din cauza COVID-19, unul dintre părinți își poate lua zile libere pentru a sta cu copilul acasă.
Zilele libere se acordă obligatoriu de către angajator numai unuia dintre părinți, în cazul familiilor care au copii mai mici de 12 ani sau copii cu dizabilități de până la 26 de ani, înscriși într-o unitate de învățământ sau unitate de educație timpurie antepreșcolară.
În cazul în care angajatorul nu îi oferă părintelui zile libere, patronul va fi sancționat.

Zile libere pentru părinți: documente necesare

Zilele libere se acordă la solicitarea părintelui, printr-o cerere care trebuie însoţită de o declaraţie pe propria răspundere a celuilalt părinte, de o copie a certificatului de naştere al copilului sau a documentului care atestă calitatea de părinte în conformitate cu definiţia prevăzută de ordonanţă precum şi, dacă e cazul, o copie a certificatului de încadrare în grad de handicap a copilului ori adultului în vârstă de până la 26 de ani.

Angajatorii sunt obligați ca în cazul închiderii școlilor în situații extreme să le dea liber părinților. Aceștia vor fi plătiți cu maximum 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă, dar nu mai mult de 75% din salariul mediu brut pe economie. Deputaţii au stabilit ca banii să fie alocaţi din contribuţiile de 2,25% pe care fiecare angajat le oferă statului.

Legea prevede: „Se acordă zile libere unuia dintre părinți pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităților de învăţământ unde aceştia sunt arondați, ca urmare a condițiilor meteorologice nefavorabile sau a altor situații extreme decretate de către autoritățile competente cu atribuţii în domeniu”.

Zile libere pentru părinți: Cui se aplică prevederile

a) părinţilor ai căror copii au vârsta de până la 12 ani, înregistraţi în cadrul unei unități de învățământ;
b) părinţilor copiilor cu dizabilități înregistraţi în cadrul unei unități de învățământ.

„Persoanele prevăzute la alin.

(1) au dreptul la zile libere plătite, pe toată perioada în care autoritățile competente decretează închiderea unităților de învăţământ respective. Zilele libere se acordă la cererea unuia dintre părinţi, respectiv a tutorelui legal, în cazul familiilor monoparentale.

Inițial, proiectul prevedea că indemnizația pentru fiecare zi liberă se plăteşte din capitolul aferent cheltuielilor de personal din bugetul de venituri şi cheltuieli al angajatorului şi este egală cu salariul corespunzător unei zile lucrătoare, fapt care a stârnit controverse.

Prevederile legii se aplică tuturor angajaților din mediul public şi privat”, se mai arată în lege.

„Am gestionat acest proces şi pe finalul anului şcolar trecut. Avem deja o practică în acest sens şi ne pregătim pentru situaţiile care ar putea apărea. Nu ni le dorim, dar ne pregătim. (…) Este dinamică, dar este în baza Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă care va declanşa în ceea ce ne priveşte tot mecanismul de plată pentru părinte”, a spus Violeta Alexandru.

Cum primesc părinții banii de la stat

Violeta Alexandru a reamintit că documentele trebuie depuse până în data de 25 a fiecărei luni.  “Se pot depune documentele cerere a declaraţiei până în data de 25 ale lunii când trebuie să îşi plătească contribuţiile. Spre deosebire de şomajul tehnic măsura constând în 41,5 se aplică pe bază de rambursare, adică domniile lor trebuie să facă plata înainte inclusiv a contribuţiilor şi să facă această dovadă către agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă.

Nu înseamnă că trebuie să aştepte până în data de 25, se pot încărca toate documentele şi eventual dacă decid să îţi plătească contribuţiile în ultima zi dovada plăţii acestor contribuţii se poate încărca ultima”, a explicat ministrul Muncii.

Zilele libere se acordă pe baza unei declarații pe proprie răspundere, semnată de către ambii părinţi, cu excepţia familiilor monoparentale, depusă la angajator de către părintele care va supraveghea copilul în perioada menţionată.

În cazul familiilor monoparentale, declaraţia pe proprie răspundere se semnează doar de către tutorele legal al copilului”, se arată în proiectul de lege.

În cazul în care în urma unor verificări se constată că ambii părinţi au solicitat simultan zile libere, va fi anulată definitiv posibilitatea ulterioară de a mai beneficia de prevederile prezentei legi. În cazul familiilor cu mai mulți copii, care se încadrează în prevederile art.1, zilele libere se acordă unuia dintre părinţi, respectiv tutorelui legal, în cazul familiilor monoparentale.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement