Connect with us
Advertisement

Educație

EVALUARE NAȚIONALĂ 2022: cel mai mare număr de contestații din ultimii ani. Rezultatele finale, joi, 30 iunie

Publicat

Rezultate Evaluare Națională 2022: aproape 22.000 de contestații au fost depuse la nivel național, numărul fiind cel mai mare din ultimii patru ani.

În Alba, au fost înregistrate 234 de contestații: 140 la Română, 93 la Matematică și una la proba de limba maternă. Numărul a fost mai mic față de cel de anul trecut: 246 de contestații (136 la Română, 108 la Matematică și 2 la proba de limba maternă).

În țară, după rezultate Evaluare Națională 2022, au fost înregistrate 21.856 de contestații. Comparativ, în 2021 au fost 20.271 contestații, în 2020 – 15.275 și în 2019 – 21.509. În 2018, erau 23.761 de contestații, potrivit edupedu.ro.

La nivel național, după primele rezultate, la Evaluare Națională 2022, peste 82% dintre elevi au luat peste 5.

Luni, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a confirmat că numărul de contestații este mai mare.

“Am avut un număr de contestații la Evaluarea Națională un pic mai mare decât cel de anul trecut,” a răspuns ministrul, întrebat despre examen.

Rezultate Evaluare Națională 2022 în Alba – înainte de contestații

La Evaluare Națională 2022 au fost 221 de medii de 10 în țară (120 anul trecut). În județul Alba, au fost doar trei medii de 10, față de cinci anul trecut și 22 în 2020, înainte de contestații.

Vezi FOTO: Anda, Maria și Natalia, cele trei eleve de 10 din județul Alba, la Evaluarea Națională 2022. Cum au reușit performanța la examen

Potrivit datelor IȘJ Alba, dintre cei 2.463 de candidați prezenți la ambele probe, 2.065 de candidați au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), adică 84%. Dintre aceștia, 3 candidați au încheiat examenul cu media generală 10 (zece).

Rata de participare a fost de 2463 candidați prezenți (95,87%), dintr-un total de 2.569 elevi înscriși.

Vezi TOP ȘCOLI în ALBA IULIA după rezultate Evaluare Națională 2022. În 5 unități de învățământ, toți elevii au luat medii peste 5

La proba de Limba și literatura română au obținut note peste sau egale cu 5 (cinci) 2.196 de candidați (89%) din totalul celor 2.470 care au susținut proba, iar 15 candidați au fost notați cu 10 (zece).

La proba de Matematică, 1.930 de candidați au note peste sau egale cu 5 (cinci), iar 57 de candidați au obținut nota 10 (zece).

La proba de limba și literatura maternă, 16 candidați (din 17 prezenți) au obținut note mai mari sau egale cu 5.

Comparativ, la examenul de Evaluare Națională 2021, în Alba, au fost cinci de medii de 10. În 2020 erau 22 de medii de 10 (23 după contestații).

În 2021, procentul era de 80% medii peste 5 (în 2020 – 79,6%). Tot în 2021 au fost 13 note de 10 la Română și 32 de note de 10 la Matematică – în total au fost înregistrate 2.056 de medii; 2.061 la Română, 2060 la Matematică.

Alba se află pe locul 10 în top național în funcție de mediile mai mari sau egale cu 5 (locul 7 anul trecut).

Evaluare Națională 2022: soluționarea contestațiilor – corectarea lucrărilor

În procesul de rezolvare a contestaţiilor, după validarea finalizării evaluării de către cei doi profesori evaluatori, în cazul în care diferenţa dintre notele celor doi evaluatori este mai mică sau egală cu 1 punct, este calculată nota finală, ca medie aritmetică cu două zecimale a notelor acordate de evaluatori, fără rotunjire, fiind înregistrată în catalogul evaluării naţionale.

În cazul în care diferenţa între notele acordate de cei doi profesori evaluatori este mai mare de 1 punct, lucrarea va fi recorectată de alţi doi profesori evaluatori. După validarea finalizării evaluării, nota finală este calculată luând în considerare cele 4 (patru) note.

După eliminarea celor două note/valori extreme, nota finală se calculează ca medie aritmetică cu două zecimale, fără rotunjire, a celor două note/valori centrale. Media rezultată reprezintă nota finală şi este înregistrată în catalogul evaluării naţionale.

În cadrul etapei de soluţionare a contestaţiilor, după încheierea evaluării lucrărilor, notele acordate după reevaluare sunt comparate cu cele acordate în etapa de evaluare iniţială. În situaţia în care se constată o diferenţă de notare mai mare de 1 punct, în plus sau în minus, între nota de la evaluarea iniţială şi cea de la contestaţii, lucrarea este reevaluată de alţi doi profesori evaluatori.

Reevaluarea se face respectând cu stricteţe baremul de evaluare şi notare şi toate procedurile de evaluare. Nota acordată de cea de-a doua comisie de contestaţii este nota finală obţinută de candidat.

Nota obţinută în etapa de soluţionare a contestaţiilor este nota definitivă, indiferent de punctajul obţinut, în plus sau în minus, faţă de nota acordată în etapa de evaluare iniţială a lucrării. Această notă nu mai poate fi modificată şi reprezintă nota obţinută de candidat la proba respectivă.

Media la examen / admiterea la liceu

Media generală obținută în cadrul Evaluării Naționale are o pondere de 80% în calculul mediei de admitere în clasa a IX-a.

Nu există notă minimă de admitere la liceu sau în școala profesională, intrarea într-o clasă sau alta fiind limitată de numărul de locuri și de concurență.

Vezi ADMITERE LICEU 2022 în ALBA: GHID înscrieri, LOCURILE pe specializări la licee, ultimele MEDII de intrare

Calculul mediei de admitere în liceu

Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenţilor învăţământului gimnazial, se calculează ca medie ponderată între media generală la evaluarea naţională susţinută de absolvenţii clasei a VIII-a, care are o pondere de 80%, şi media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a, care are o pondere de 20% în calculul mediei de admitere.

Calculul mediei de admitere se face astfel:

MA = 0,2 x ABS + 0,8 x EN

unde:

MA = media de admitere;

ABS = media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a;

EN = media generală obţinută la evaluarea naţională susţinută de absolvenţii clasei a VIII-a

Pentru profilul artistic, pentru profilul sportiv și pentru specializarea filologie de la liceul Waldorf, media finală de admitere se calculează astfel:

(3 APT + MA)/4 = MFA

unde: APT = nota finală la probele de aptitudini; MA = media de admitere (calculată conform Punctului I); MFA = media finală de admitere.

Pentru profilul teologic, media finală de admitere se calculează astfel:

(APT + MA)/2 = MFA

unde: APT = nota finală la probele de aptitudini; MA = media de admitere (calculată conform Punctului I); MFA = media finală de admitere.

Pentru profilul militar, media finală de admitere se calculează astfel:

0,2 MA + 0,8 NP = MFA

unde: NP = nota la proba de verificare a cunoștințelor la disciplinele Limba și literatura română și Matematică; MA = media de admitere (calculată conform Punctului I); MFA = media finală de admitere.

Repartizarea computerizată va fi în 14 iulie. Înscrierile se vor face din 4 iulie. Ierarhia mediilor pe județ va fi comunicată până în 1 iulie.

CALENDAR EVALUARE NAȚIONALĂ 2022

  • 30 mai – 3 iunie 2022: Înscrierea la evaluarea națională
  • 3 iunie 2022: Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a
  • 14 iunie 2022 Limba și literatura română — probă scrisă
  • 16 iunie 2022 Matematica — probă scrisă
  • 17 iunie 2022 Limba și literatura maternă — probă scrisă
  • 23 iunie 2022 (până la ora 14.00): Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor
  • 23 iunie 2022 (ora 16:00 – ora 19.00): Depunerea contestațiilor
  • 24 iunie 2022 (ora 8:00 – ora 12.00): Depunerea contestațiilor
  • 24 iunie – 29 iunie 2022: Soluționarea contestațiilor
  • 30 iunie 2022: Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement