Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

FOTO: Apicultorii din Alba s-au întâlnit la Mereteu. Vizită la stupină şi discuţii interactive. Până în 26 mai trebuie să depună declaraţia pentru impozit pe venit

Publicat

Vineri, Camera Agricolă Judeţeană Alba a organizat o întâlnire cu apicultorii din judeţ, la o stupină autorizată din localitatea Mereteu, Vinţu de Jos. În prima parte a întâlnirii s-a vizitat o cultură demonstrativă de Facelia, plantă de cultură meliferă foarte valoroasă, care asigură producţii mari de miere si a cărei cultivare reprezintă un mare beneficiu atât pentru albine cât si pentru apicultori, iar în continuare s-a vizitat stupina lui Alexandru Tomuş, un apicultor împătimit din Mereteu.

Proprietarul a împărtăşit în mod generos experienţa sa teoretică şi practică iubitorilor de albine prezenţi la întâlnire.

În cadrul vizitei la stupină s-au prezentat pe viu aspecte legate de organizarea si pregătirea stupinei pentru culesul de salcâm, organizarea activităţii de creştere a mătcilor si utilizarea nucleelor de împerechere a mătcilor, lucrări de prevenire a roirii naturale a stupilor, analiza stării de sănătate a familiilor de albine, utilizarea ramei clăditoare pentru controlul biologic al păduchelui Varrooa Jacobsoni, utilizarea gratiei Hanneman si a podişorului izgonitor pentru simplificarea activităţilor curente, precum şi a reducerii numărului de intervenţii în stup, identificarea plantelor cu potenţial melifer (nectarifer şi polenifer) situate în vecinătatea stupinei, identificarea dăunătorilor din stupină şi modalităţi de eliminare sau îndepărtare a acestora folosind metode biologice. De asemenea, au fost prezentate măsuri de păstrare a stării de sanitaţie corespunzătoare în stupină.

Cei prezenţi, actuali cursanţi precum şi absolvenţi ai cursului de apicultură, organizat de Camera Agricolă a Judeţului Alba s-au dovedit a fi deosebit de interesaţi de cele prezentate şi văzute, au purtat discutii interactive.

De exemplu, Andrei Soporan a fost interesat despre perioada optimă pentru creşterea şi împerecherea matcilor de calitate, Sorin Mihai de stabilirea densităţii optime pe un anumit areal de cules, iar Cornel Savu de identificarea corectă a bazei melifere.

Directorul CAJ Alba, Mirela Nemeş le-a reamintit celor prezenţi faptul că persoanele pentru care venitul se determină pe baza de normă de venit au obligaţia să depună anual o declaraţie la organul fiscal competent până la data de 26 mai inclusiv a anului fiscal, pentru anul în curs.

Este important de menţionat faptul că impozitul se datorează indiferent dacă produsele sunt valorificate sau nu. Veniturile realizate sunt impozabile la toţi cei care deţin peste 75 de familii de albine. Pentru persoanele care deţin până la 75 de familii de albine, veniturile realizate sunt neimpozitabile.

În această situaţie nu se mai completează şi depune declaraţia. Impozitul care trebuie plătit se calculează prin aplicarea cotei de 16% din norma de venit stabilită.

Plata către bugetul de stat a impozitului stabilit prin decizia de impunere se face în două rate egale la următoarele termene:

– 50% din impozit până la 25 octombrie (inclusiv)

– 50 % din impozit până la 15 decembrie (inclusiv)

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax