Eveniment
FOTO: Ultimele pregătiri pentru inaugurarea Muzeului Principia în Piaţa Cetăţii. Simpozion cu 100 de restauratori la Alba Iulia
Alba Iulia găzduieşte în acest weekend simpozionul ,,Cetatea Bastionară de tip Vauban Alba Carolina – Consolidare, Restaurare, Conservare, Reconstituire şi Punere în Valoarea a Vestigiilor Arheologice” ”, la care sunt aşteptaţi să participe aproape 100 de restauratori, arhitecţi, istorici, arheologi, specialişti şi experţi de renume la nivel naţional în domeniul restaurării şi conservării arheologice. Totodată, vineri, de la ora 19.00, are loc inaugurarea oficială a Muzeului Principia din Piaţa Cetăţii Alba Carolina.
Situl Roman Principia face parte din proiectul de punere în valoare a vestigiilor alături de zidul medieval din zona clădirii Ierihon și drumul roman “Via Principalis” din zona străzii Mihai Viteazul.
A fost identificat în anul 2011 şi are o formă tipică clădirii comandamentului legiunii romane din secolul al II-lea. Latura din spate a clădirii deservea drept loc de întâlnire pentru soldaţi. O altă latură este din perioada împăratului Hadrian, iar una din perioada împăratului Caracalla, în care au fost găsite şi monede şi alte obiecte.
Pe lângă una dintre cele mai importante încăperi ale Castrului Roman al Legiunii a XIII-a Gemina, situl găzduieşte și un Lapidarium – un fel de grădină romană – în care sunt expuse obiectele găsite de arheologi în timpul săpăturilor.
La intrarea în Lapidarium-ul amenajat în cadrul sitului arheologic a fost montat un portic roman, cu coloane și capiteluri, o replică fidelă curolul de a marca locul uneia dintre intrările secundare în clădirea Principia.
Potrivit proiectului, Situl Roman Principia este protejat de o construcție realizată din sticlă şi oțel. În interior este instalat un sistem de climatizare care o să asigure permanent o temperatură potrivită, iar tot pentru protejarea vestigiilor este amplasat un sistem de iluminat special.
Situl protejat de construcția din metal și sticlă din Piața Cetății a fost decorat cu statui ale împăraților romani care au avut legătură cu Apulum: Traian, Hadrian, Septimius Severus, Caracalla și Marcus Aurelius.
Citeşte şi FOTO: Trei statui noi, turnate în bronz “veghează” în Piaţa Cetăţii din Alba Iulia. Împăraţii romani Septimius Severus şi Caracalla, în situl “Principia”
Urmează să fie stabilită şi o taxă de intrare. Muzeul Principia va avea ghidaj asigurat, astfel că vizitatorii vor trece prin lapidarium, pe acest spațiu vor fi expuse statui și obiecte descoperite, în mare parte, în timpul săpăturilor arheologice de la Principia. Apoi vor intra în Camera de Tezaur, principala încăpere din situl arheologic protejat de structura de metal și sticlă, care avea rolul de a adăposti banii Legiunii a XIII-a Gemina, fiind păzită de soldați și doar două persoane, responsabilii cu banii, aveau acces în interiorul ei.
Lucrările de punere în valoare a vestigiilor din cetate sunt făcute prin proiectul “Reabilitarea Centrului Istoric Alba Iulia – Fortificaţia de Tip Vauban – Căi De Acces, Iluminat Exterior şi Mobilier Urban Zona Interioară”.
Valoarea proiectului estimată de către Primărie, înainte de licitaţie, a fost de 23.000.000 lei, iar valoarea contractului după licitaţie este de 16.507.213 lei (aproximativ 3,5 milioane euro). Licitația a fost câștigată de patru firme asociate: “Lăncrănjan Franchini” SRL, “Corint” SRL, “General Game” SRL şi “Grup Corint”, dintre care ultimele trei au acționari comuni.
În ceea ce priveşte simpozionul de la Alba Iulia, reprezintă prima reuniune profesională de mare anvergură dedicată evaluării şi valorificării rezultatelor tuturor proiectelor implementate în Cetate.
Potrivit organizatorilor, simpozionul ,,Cetatea Bastionară de tip Vauban Alba Carolina – Consolidare, Restaurare, Conservare, Reconstituire şi Punere în Valoarea a Vestigiilor Arheologice” începe vineri, 5 septembrie, de la ora 18.30 la Sala Unirii.
De la ora 19.00 vor avea loc vizite la Muzeul Principia, Via Principalis şi Poarta Principalis Dextra, unde Garda Romană va prezenta onorul.
Lucrările simpozionului vor avea loc sâmbătă, 6 septembrie, între orele 10.00 – 16.00, în sala de conferinţe a Hotelului Medieval.
Evenimentul este organizat de Uniunea Naţională a Restauratorilor de Monunumente Istorice (preşedinte Daniel Sabău, Corint SA Alba Iulia), împreună cu Primăria Alba Iulia, Universitatea „1 Decembrie 1918” şi Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia.
foto: Daniel BLOSS
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News