babitchi Cei 26 de ani de la Revoluţia din 1989 au fost marcaţi luni, 21 decembrie și la Alba Iulia, „Oraş – Erou”. Revoluționarii și reprezentanții autorităților locale, județene și naționale au depus coroane la Troița din fața Prefecturii și la Monumentul Eroilor de pe Bulevardul Transilvaniei, unde a avut loc și o slujbă religioasă.

Publicitate

Au trecut 26 de ani de la Revoluţia din 1989, moment care a coincis cu finalul regimului comunist şi politicii dictatoriale a lui Ceauşescu. Pentru a aduce un omagiu celor care și-au sacrificat viața pentru o Românie „liberă”, luni, 21 decembrie, la Alba Iulia au avut loc ceremonii de depuneri de coroane la Troția din fața Prefecturii și la Monumenul Eroilor, unde a fost oficiată și o slujbă religioasă.

Printre cei care au depus coroane s-au aflat reprezentanţii asociaţiilor de revoluționari din Alba Iulia și Cugir, Instituției Prefectului Județului Alba, Consiliului Județean Alba, instituțiilor Ministerului de Interne, Primăriei Municipiului Alba Iulia, Camerei Deputaților, Partidului Național Liberal, Partidului Uniunii Naționale pentru Progresul României, Partidului Alianței Liberal Democratice.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Citeşte şi REMEMBER 1989: Revoluția de la Cugir. Radiografia revoltei de acum 26 de ani. Evenimente solemne în memoria eroilor

La Alba Iulia, Revoluţia a pornit în noaptea de 21 spre 22 decembrie.  Un grup format în majoritate din tineri s-au adunat în capătul Bulevardului Transilvaniei, de unde au pornit într-un marş pe străzile oraşului. Liderul ad-hoc al grupului a fost Mihai Babiţchi, care, prezent la ceremonialul depunerilor de coroane, a povestit cum a început totul și ce s-a întâmplat în acea seară.

„Am fost cam 80-100 de oameni. Am pornit de aici, (n.r. - Bulevardul Transilvaniei). Nu ne-am cunoscut între noi. Eu am coborât pe la ora 9.00 și am văzut că erau câțiva băuți, alcoolul le-a dat curaj să strige „Jos Ceaușescu”. Am spus să strigăm „Azi în Timișoara, mâine în toată țara”, s-a făcut curat în jurul nostru. Fugea lumea, parcă eram ciumați. Câțiva au venit cu noi și am pornit pe acest bulevard, strigând „Veniți cu noi”, „Fără violență”. Nu ne-am cunoscut, eu nu am cunoscut pe nimeni. Se purtau ca niște copii, aveau nevoie de cineva să îi organizeze, să le spună ce să facă ori eu țineam discursuri din loc în loc. Așa a început revoluția în Alba Iulia”, a povestit Mihai Babițchi.

Publicitate