Economie
Judeţul Alba, în top 10 al celor mai vechi parcuri auto din ţară. Cât de „eficient” este Programul RABLA
Din datele Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, la sfârşitul anului 2013, în ţară erau înregistrate 5,98 milioane de autovehicule, din care 1,42 milioane de unități cu vechime între 11 şi 15 ani şi 1,14 milioane de maşini mai vechi de 20 de ani. Tot la sfârşitul anului trecut, erau în evidenţe 2,21 milioane de maşini mai vechi de 12 ani. Judeţul Alba se află în top 10 din punct de vedere al parcurilor auto din ţară cele mai învechite, cu un procent de 58% aşa-zise rable dintre cele aflate în circulaţie.
În ţară, doar nouă judeţe plus Bucureşti au mai puţine maşini vechi faţă de media naţională de 51,5%, scrie analizeeconomice.ro. Cel mai învechit parc auto se regăseşte la Sălaj (66%), urmat de Mehedinţi (63%) şi Bistriţa-Năsăud, respectiv Suceava, ambele cu 61%. La Arad pocentul este de 60%, la Satu Mare şi Mureş 59%, iar judeţul Alba are 58% de maşini “rable” faţă de numărul total al celor aflate în circulaţie. Potrivit unei situaţii prezentate de Administraţia Fondului de Mediu la sfârşitul anului trecut, erau înregistrate 64.615 de autovehicule mai vechi de 10 ani.
(P) Magazin online de Piese Auto Auto-Zilla.ro
Astfel, cele mai multe aşa-zise rable se găsesc în judeţele de graniţă şi din regiuni ardelene, unde sunt maşini second-hand aduse de peste graniţă, mai ieftine şi bune, iar judeţul Alba se află în top 10 cu cel mai învechit parc auto.
Cele mai puţine maşini vechi sunt în Ilfov (24%), Bucureşti (29%), Argeş (40%) şi Constanţa (43%).
Sub media naţională la parc auto învechit sunt Braşovul (46%) şi Clujul (48%).
Nu se poate vorbi de o înnoire a parcului auto în ultimii cinci ani, de când a fost lansat Programul „Rabla”. Trebuie ţinut cont că au fost aplicate taxe de poluare şi de primă înmatriculare., iar oferta de autoturisme low-cost a fost limitată. Numărul autoturismelor cu vechime de la 6 la 10 ani a ajuns să fie dublu anul trecut (1,54 milioane) faţă de cel din 2008 (798.000).
O soluţie pentru îmbunătăţirea situaţiei ar putea fi includerea în programul „Rabla” şi a autoturismelor second-hand cu maximum 5 ani vechime.
În ultimii ani, cele mai multe maşini cumpărate prin acest program au fost cele de producţie autohtonă, respectiv Dacia fabricată la Piteşti sau Fordul de la Craiova.
Distribuţia tichetelor din Programul Rabla 2014 nu se mai face anul acesta pe judeţe, în funcţie de vechimea parcului auto din fiecare judeţ, ci în funcţie de cerere. Tichetele electronice sunt extrase dintr-o bază de date naţională, de dealerii auto.
Programul Rabla pentru persoane juridice – final de etapă pentru evaluarea dosarelor
Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a distribuit, până la 24 iunie, 495 de tichete din cele 3.000 destinate firmelor şi instituţiilor în programul Rabla, informează instituţia.
AFM a anunţat marţi, 24 iunie, închiderea unei noi etape de evaluare şi validare a dosarelor depuse de persoanele juridice şi instituţiile publice în Programul Rabla 2014.
În această etapă, au fost analizate un număr de 216 dosare depuse de persoane juridice si instituţii publice. Din acestea, 93 de dosare au fost acceptate pentru 232 autovehicule şi 123 de dosare au fost respinse.
De asemenea, în Comitetul de avizare al Administraţiei Fondului pentru Mediu au fost acceptate şi şapte contestaţii pentru 25 de autovehicule.
Acestea se adaugă celor 238 de tichete distribuite de AFM în prima etapă, încheiată la sfârşitul lunii mai. Cele mai multe dintre acestea – 94 – au fost adjudecate de o unitate militară din Capitală, iar 51, de Secretariatul General al Guvernului (SGG).
Din judeţul Alba, o singură firmă a primit două tichete, alte două, printre care o primărie fiind respinse după verificarea dosarelor. Vezi Lisa PJ acceptate_24iunie2014 şi Lisa PJ respinse_24iunie014.
Începând de miercuri, persoanele juridice şi instituţiile publice care au fost acceptate în cea de-a doua etapă se pot adresa unuia dintre producătorii/dealerii auto care au fost validaţi în Programul Rabla 2014.
Persoanele juridice şi instituţiile publice care au fost respinse au posibilitatea să depună contestaţii în termen de 5 zile de la data comunicării rezultatelor, începând tot cu data de 30 mai 2014.
De asemenea, solicitanţii respinşi pot depune un nou dosar la sediul Administraţiei Fondului pentru Mediu, până la 1 septembrie 2014. Programul Rabla 2014 pentru persoane juridice a început pe 30 aprilie.
Prin Programul Rabla pentru persoane juridice, Administraţia Fondului pentru Mediu a emis 3.000 de tichete în valoare de câte 6.500 de lei, acordate la casarea unei maşini mai vechi de opt ani pentru achiziţionarea unui nou autovehicul.
Pentru stimularea achiziţionării autovehiculelor cât mai prietenoase cu mediul, se oferă posibilitatea acordării, pe lângă prima de casare, a unui eco-bonus în valoare de 500 lei pentru: achiziţionarea unui autovehicul nou, încadrat în norma de poluare Euro 6, achiziţionarea unui autovehicul nou, al cărui motor generează o cantitate de emisii ce CO2 mai mică de 100g/km şi respectiv achiziţionarea unui atuovehicul nou, cu sistem de propulsie hibrid. La achiziţionarea unui autovehicul de acest tip, se poate acorda, pe lângă prima de casare, o reducere în cuantum de maximum 1.000 lei, rezultată prin cumulul a cel mult două eco-bonusuri.
Anul trecut, în cadrul Programului Rabla pentru persoane juridice, când au fost alocate tot 3.000 de tichete, au fost depuse 1.451 cereri de finanţare, dintre care 643 au fost acceptate pentru 1.670 autovehicule, cu o sumă aprobată de 10.864.500 de lei.
Cele mai multe tichete au fost solicitate şi obţinute de Poşta Română – 132 (858.000 de lei) şi Ministerul Afacerilor Interne – 105 (682.500 de lei).
Pentru RABLA 2014, autorităţile au alocat 20.000 de tichete – 17.000 pentru persoane fizice şi 3000 pentru companii şi instituţii publice. Bugetul total alocat este de 140 de milioane de lei.
Prin programul Rabla, românii au cumpărat, în 2013, 13.400 de autoturisme noi, în timp ce 19.900 de mașini mai vechi de zece ani au ajuns la casat, arată datele Administrației Fondului pentru Mediu.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News