Eveniment
Legea privind plata pensiilor private, ADOPTATĂ. Bolnavii de cancer nu vor mai putea retrage toți banii deodată
Legea privind plata pensiilor private, ADOPTATĂ: Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege al Guvernului privind plata pensiilor private, care prevede că beneficiarii pot încasa inițial doar 30% din bani, restul de 70% urmând să fie plătit eșalonat pe o perioadă de opt ani, după ce anterior și Senatul votase legea.
A fost eliminată și excepția care le permitea bolnavilor oncologici să retragă integral sumele, după ce Curtea Constituțională a decis că prevederea este discriminatorie.
Proiectul a fost adoptat în plenul Camerei Deputaților, for decizional, cu 199 de voturi „pentru”, 87 de voturi „împotriva” și 12 abțineri.
Acum, proiectul merge la promulgare în varianta actuală, fără prevederile atacate de AUR la Curtea Constituțională.
Inițial, legea prevedea că bolnavii de cancer își pot retrage toți banii deodată de la Pilonul 2, dar AUR a atacat prevederea pe motiv de discriminare.
Curtea a decis, pe 25 noiembrie, că această diferențiere nu se bazează pe criterii obiective, întrucât alte afecțiuni grave nu beneficiau de aceeași abordare.
În motivarea deciziei, CCR a arătat că regula generală, plata a maximum 30% din sumă într-o singură tranșă, restul fiind achitat lunar pe cel puțin opt ani, este constituțională.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News