Connect with us
Advertisement

Eveniment

Ministrul Transporturilor: Circulația pe Autostrada Orăștie – Sibiu, REDESCHISĂ în august – septembrie

Publicat

autostrada, demolata, Șoferii vor putea circula pe autostrada Orăștie – Sibiu din lunile august – septembrie, după refacerea tronsonului aflat între Cunța și Săliște care a fost demolat din cauza fisurilor apărute în asfalt, a transmis duminică, ministrul Transporturilor, Dan Costescu. Acesta a anunțat că finanțarea lucrărilor se va realiza pe garanția de bună execuție depusă de constructor, în sumă totală de 90 de milioane de lei.

Citește și Autostrada Orăştie-Sibiu era crăpată înainte de inaugurarea din 2014, între Cunţa şi Sălişte, iar CNADNR ştia. Date din raportul ministerului

Potrivit ministrului, lucrările de reparații și refacere a zonei demolate se vor finaliza până în lunile august – septembrie, când se va relua circulația pe autostrada Orăștie-Sibiu.

„În decembrie vom avea și rezultatele finale ale expertizei pe eventualele zone unde se va interveni fără demolare. Până la mijlocul anului următor va exista un al treilea contract care prevede spații de servicii și rigole, dar care nu țin de circulație, iar până în 2017 se vor termina și aceste lucrări și autostrada va fi completă. Însă, deschiderea circulației pentru demolarea de acum va avea loc în august-septembrie pe Orăștie-Sibiu”, a explicat ministrul la un post de televiziune.

Dan Costescu a explicat că finanțarea tronsonului demolat se va face de către constructor pe baza unei garanții depuse de acesta.

„Există mecanisme contractuale, nu toate sunt perfecte, dar în acest caz avem o acoperire, o garanție de bună execuție pe care constructorul a depus-o. Sunt două componente, una de 60 de milioane de lei plus una de 30 de milioane de lei, în total 90 milioane de lei și aceste sume ajung deocamdată pentru plata lucrărilor de reparație”, a spus Costescu.

Șeful de la Transporturi nu exclude posibilitatea ca și pe alte zone ale aceluiași tronson să apară probleme similare, din acest motiv solicitând o expertiză pe toți cei 22 de kilometri ai autostrăzii. La începutul lunii au apărut în presă imagini de pe porțiunea Săliște – Cunța, care a început să se fisureze imediat lângă viaductul Aciliu, cel mai mare din România.

Citește și Autostrada Sibiu – Orăștie: Fisuri noi apărute în zona viaductului de la Aciliu

„Nu trebuie să uităm că există suspiciunea — pentru că aceste lucrări au fost făcute de slabă calitate — ca și alte zone ale tronsonului realizat de același constructor să aibă probleme. Asta înseamnă că în afară de banii cheltuiți pentru reparații trebuie să fim pregătiți de alte probleme similare, în alte zone ale aceluiași tronson. Practic, acum demolarea este efectuată pe 200 de metri, au mai fost identificate fisuri pe o zonă adiacentă de 300 de metri, dar am demarat odată cu măsura de refacere și pe cea de expertiză, pe toți cei 22 de kilometri, pentru a avea siguranța că este totul în regulă, și dacă nu, să îmbunătățim structura. Diferențele se vor plăti de constructori și vom obține acești bani chiar și în justiție”, a explicat Costescu la postul Pro Tv.

Reamintim că la începutul lunii februarie a fost semnalat faptul că fisurile apărute pe tronsonul de 200 de metri din lotul 3 al autostrăzii Sibiu – Orăștie, între Cunţa şi Sălişte, s-au extins cu încă 300 de metri. CNADNR a transmis atunci că până la sfârșitul lunii va fi lansată licitația pentru expertizarea întregului lot de 22 de km unde au apărut fisuri, care a fost a fost demolat parțial și închis traficului, iar până la 1 martie va licita și lucrările de reparații.

Citește și Fisurile de pe autostrada Sibiu – Orăștie s-au extins cu încă 300 de metri. Până la 1 martie CNADNR vrea să liciteze lucrările de reparații

sursa: stirileprotv.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement