Actualitate
Pesta porcină se transmite și de căpușe, țânțari și alte insecte hematofage. Descoperire majoră a cercetătorilor USAMV Cluj
Descoperire majoră realizată de cercetătorii de la USAMV Cluj Napoca cu privire la răspândirea Pestei Porcine Africane. Un studiu realizat în peste 30 de ferme din România arată că boala se poate transmite și prin intermediul unor insecte hematofage.
Astfel, căpușele și țânțarii sunt doar două dintre insectele care pot transmite astfel PPA, iar descoperirea făcută cercetătorii de la USAMV explică rata mare de răspândirea a pestei porcine pe teritoriul României.
Studiul a fost efectuat timp de 11 luni de Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca, în colaborare cu Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală (IDSA) și Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).
„Specialiștii USAMV Cluj-Napoca precizează că descoperirea majoră a acestor studii este că anumite specii de insecte hematofage, recoltate din focare de Pestă Porcină Africană, se hrănesc pe porci, astfel că în corpul lor se găsește material genetic al virusului PPA.
Peste 70% din insectele hematofage recoltate în ferme comerciale cu PPA declarată conțineau ADN-ul viral, potrivit Cluj24.ro, care prezintă mai multe detalii din studiu.
Studiul a relevat, de asemenea, că importanța insectelor hematofage ar putea fi mai mare în ferme comerciale decât în sistemul tradițional și că dinamica abundenței acestor insecte ar putea explica numărul crescut de cazuri în lunile de vară.
Echipa de cercetare s-a deplasat constant în focarele noi de PPA, unde s-au instalat diferite capcane pentru insecte hematofage.
“A fost un maraton de deplasări pe teren. În doar câteva luni am efectuat 30 de deplasări în toate colțurile țării. Practic, am stat acasă doar câteva zile în toată această perioadă. În rest, eram prin ferme sau în curțile oamenilor” a declarat drd. Oana Maria Balmoș, unul dintre membri echipei de cercetare.
Transmiterea bolii se realizează prin contactul direct cu alţi porci domestici sau sălbatici, dar şi prin intermediul produselor alimentare, furajelor şi echipamentelor contaminate (încălţăminte, îmbrăcăminte, unelte etc.). Un alt element important de luat în calcul este rezistenţa virusului în mediu, una extrem de ridicată.
Vezi și 16 focare active de pestă porcină africană, în județul Alba. Măsuri luate de autorități
În prezent, nu există vreun vaccin aprobat împotriva PPA.
Pentru a înţelege amploarea pe care PPA o are în România, doar în perioada de implementare a acestui proiect, respectiv martie 2020 – ianuarie 2021, au fost confirmate 1.030 focare PPA la porci domestici, cu 186.647 animale afectate, și 1.578 cazuri PPA la porcii mistreți.
Dr. Alexandru Supeanu, responsabil al proiectului din partea ANSVSA și punct de contact (Focal point) EFSA în România a declarat că este foarte important să respectăm câteva reguli simple în ceea ce priveşte economia acestei boli:
- să ne schimbăm hainele şi încălţările când intrăm în adăpostul porcilor;
- să nu permitem contactul porcilor cu alţi porci străini sau cu mistreţi;
- să evităm hrănirea porcilor cu lături, din moment ce virusul PPA rezistă în carnea congelată, afumată şi sărată;
- să nu încurajăm transportul ilegal de animale
- să anunţăm medicul veterinar despre orice suspiciune de boală a animalelor
Rezultatele studiului au fost publicate deja și în jurnalul oficial al EFSA.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News