Connect with us
Advertisement

Eveniment

Poliţia avertizează: canicula poate influența traficul rutier. Ce trebuie să facă șoferii la temperaturi de peste 35 de grade

Publicat

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române vă informează că în această perioadă, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, disconfortul termic va fi accentuat, iar temperaturile maxime vor fi în general între 35 şi 40 de grade, motiv pentru care recomandăm conducătorilor de autovehicule:

  • – să folosească sistemele de climatizare;
  • – să se asigure că presiunea din pneuri este cea recomandată pentru sezonul cald;
  • – să evite pe cât posibil călătoriile în jurul prânzului, în special persoanele în vârstă;
  • – să nu conducă dacă sunt obosiţi. Oboseala este considerată de către specialişti una dintre cauzele  generatoare ale multor tragedii ce se întâmplă, de regulă, pe drumurile publice, mai ales la sfârşit de săptămână;
  • –  să nu conducă după ce au consumat băuturi alcoolice, acest lucru constituie un factor de risc pentru traficul rutier, favorizând producerea accidentelor;
  • –  să nu vorbească la telefon în timpul mersului, fără a folosi dispozitivele speciale “maini libere”. Temperatura ridicată din hibitaclul maşinii va accentua starea de oboseală ce se manifestă la început prin întârzierea reacţiilor, dificultate în concentrare, căscatul repetat, clipirea foarte deasă şi se termină cu adormirea la volan.

De asemenea, trebuie tratate cu toată atenţia reflexiile date de razele solare foarte puternice, din parbriz ori pe asfalt, reflexii ce pot crea dificultăţi neaşteptate celui de la volan, oferindu-i surprize neplăcute.

Recomandări pentru șoferii cu probleme medicale

Recomandăm persoanelor cu probleme cardiace sau de altă natură medicală menite a împiedica conducerea autovehiculelor în condiţii de siguranţă să evite pe cât posibil deplasare cu autovehiculul în perioadele de timp caniculare iar dacă este imperios necesar deplasarea să aibă un însoţitor în autovehicul.

Solicităm conducătorilor de autovehicule să circule cu atenţie, calm şi să dea dovadă de respect în trafic, deoarece un comportament agresiv va spori major riscul de a fi implicat într-un eveniment rutier cu urmări nedorite, precizează Poliția Română

Caniculă în România! Temperaturi prognozate de ANM pentru sâmbătă, 23 iulie, la umbră

„Masa de aer tropical ce a determinat temperaturi foarte ridicate, peste 40 de grade, și numărul de coduri termice în jumătatea de vest a teritoriului, se va resimți pe parcursul zilei de astăzi în regiunile vestice ale țării, acolo unde ne așteptăm la maxime de 35…36 de grade, însă va fi în extindere și în intensificare și în zona țării noastre în zilele următoare.

Mâine, temperaturile vor depăși 30 de grade în mare parte din țară, cu valori de caniculă de 35…38 de grade în regiunile vestice și sud-vestice.

Apoi, temperaturile vor fi din ce în ce mai ridicate, disconfortul termic foarte accentuat.

Estimăm, în momentul acesta, că cel mai cald va fi vineri și sâmbătă în partea de vest, de nord-vest, de sud-vest a teritoriului, acolo unde, de altfel, Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare meteo de cod portocaliu ce vizează acest aspect, respectiv disconfort termic accentuat, temperaturi maxime ce se vor situa în general între 37 și 40 de grade.

Poate chiar vom depăși ușor aceste temperaturi în zona de vest a Maramureșului, Crișana, Banat, sudul Olteniei, sud-vestul Munteniei, nord-vestul Transilvaniei. În aceste județe se pare că va fi cel mai cald”, a spus meteorologul Alina Șerban potrivit DCNews

„Această masă de aer cald este în extindere în zilele următoare. Va fi cald nu doar în aceste regiuni, dar și în restul teritoriului, vremea va deveni caniculară, acest lucru însemnând temperaturi de 35 și peste 35 de grade.

Dacă excludem partea de vest, nord-vest, sud-vest a țării, estimăm că și în celelalte regiuni vremea va fi caniculară, disconfortul termic va fi accentuat.

Duminică temperaturile scad ușor, dar vin furtuni

O mică deosebire față de restul teritoriului ar fi că minimele vor mai coborî și sub 20 de grade astfel încât, în orele dimineții, vom avea posibilitatea să ne răcorim puțin.

Totuși, având în vedere că vorbim despre o persistență a acestui val de căldură, se estimează că va ține până la sfârșitul acestei săptămâni, chiar dacă vom avea variații în vârfurile termice.

Astfel, duminică se va răcori puțin, temperaturile vor scădea ușor, însă acest lucru va aduce după sine și fenomene meteorologice specifice instabilității atmosferice”, a explicat meteorologul Alina Șerban la Antena 3.

Cum va fi vremea în Alba. Canicula lovește aproape tot județul

Valul de caniculă se va manifesta în județul Alba, în acest weekend, cu temperaturi de până la 37 de grade Celsius. Se va resimți însă și mai cald, din cauza disconfortului termic. Duminică, sunt anunțate câteva ploi și furtuni.

La munte va fi mai bine, maximele vor varia între 24-27 grade la Oașa și 27-31 de grade la Arieșeni.

Vezi mai mult în Prognoza meteo de weekend, 22-24 iulie, în localități din județul Alba.

Direcția de Sănătate Publică Alba – Recomandări în contextul zilelor caniculare

  • *Evitați, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11 – 18
  • *Dacă aveți aer condiționat, reglați aparatul astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală
  • *Ventilatoarele nu trebuie folosite dacă temperatura aerului depășește 32 grade Celsius
  • *Dacă nu aveți aer condiționat în locuință, la locul de muncă, petreceți 2-3 ore zilnic în spații care beneficiază de aer condiționat (cinematografe, spații publice, magazine)
  • *Purtați pălării de soare, haine lejere și ample, din fibre naturale, de culori deschise
  • *Pe parcursul zilei faceți dușuri călduțe, fără a vă șterge de apă
  • *Beți zilnic 1,5 – 2 litri de lichide, fără a aștepta să apară senzația de sete. În perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la firecare 15 – 20 de minute
  • *Nu consumați alcool (inclusiv bere sau vin) deoarece acesta favorizează deshidratarea și diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii
  • *Evitați băuturile cu conținut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice
  • *Consumați fructe și legume proaspete (pepene galben, roșu, prune, castraveți, roșii) deoarece acestea conțin o mare cantitate de apă;
  • *O doză de iaurt produce aceeași hidratare ca și un pahar de apă
  • *Evitați activitățile în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, grădinărit)
  • *Aveți grijă de persoanele dependente de voi (copii, vârstnici, persoane cu dizabilități) oferindu-le în mod regulat lichide chiar dacă nu vi le solicită
  • *Păstrați contactul permanent cu vecini, rude, cunoștințe care sunt în vârstă sau cu dizabilități, interesându-vă de starea lor de sănătate.

Cum putem să limităm creșterea temperaturii în locuințe

  • *Închideți ferestrele expuse la soare, trageți jaluzelele și/sau draperiile
  • *Țineți ferestrele închise pe toată perioada cât temperatura exterioară este superioară celei din locuință
  • *Deschideți ferestrele seara târziu, noaptea și dimineața devreme, provocând curenți de aer, pe perioada cât temperatura exterioară este inferioară celei din locuință
  • *Stingeți sau scădeți intensitatea luminii artificiale
  • *Închideți orice aparat electro-casnic de care nu aveți nevoie

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement