Connect with us
Advertisement

Blaj

Premieră la Blaj: O centrală fotovoltaică va asigura 80% din energia electrică necesară pentru iluminat, școli și instituții

Publicat

Primăria Blaj va realiza în curând o centrală fotovoltaică care va asigura circa 80% din consumul de energie electrică al unității administrativ teritoriale. Pe un teren de 3,4 hectare vor fi amplasate peste 1.500 de panouri fotovoltaice, cu o capacitate instalată de 880 kW. Investiția se ridică la peste 4,7 milioane de lei. 

Primăria Blaj a lansat miercuri, 1 februarie, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) o licitație pentru proiectarea și execuția lucrărilor pentru obiectivul „Crearea unei facilități de producție energie electrică din SER pentru consumul propriu al UAT Blaj”.

Valoarea totală estimată a lucrărilor este de 4.773.537,56 de lei, fără TVA. Proiectul este finanțat prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020. 

Obiectivul investiției este realizarea și punerea în funcțiune a unei instalații noi de producere a energiei electrice din surse solare (centrală bazată pe panouri fotovoltaice). Noua centrală fotovoltaică va asigura circa 80% din necesarul de energie electrică al municipiului Blaj, respectiv iluminat public, școli și clădiri publice.

Terenul pe care urmează să fie realizată noua centrală electrică fotovoltaică se află la ieșirea din municipiu spre Mediaș, pe strada Gheorghe Barițiu, nr. 42A. Terenul are o suprafață totală de 34.500 mp, din care suprafața utilă pentru sistemul fotovoltaic va fi de 14.500 mp.

Centrala fotovoltaică va avea o putere electrică instalată de 995,8 kWp în curent continuu, la nivelul panourilor fotovoltaice și de 880 KW în curent alternativ, la nivelul invertoarelor.

Centrala va fi formată dintr-un număr de 1.532 de panouri fotovoltaice. Cu acest număr de panouri, se va acoperi suprafața terenului disponibil aparținând Primăriei Blaj. Întreaga energie electrică regenerabilă produsă va fi utilizată exclusiv pentru consum propriu.

Echiparea şi dotarea centralei electrice:

  • Panouri Fotovoltaice cu putere de ieșire nominală de vârf (Pp) de 650 Wp: 1.532 buc.
  • Invertoare solare ON GRID cu puterea instalată de 110 kW: 8 buc.
  • Echipament Data Manager: o buc.
  • Echipament Energy Meter: o buc.
  • Sistem de accespoint format dintr-un router cu echipamente specific adiacente
  • Tablouri electrice Invertor (T.E.–Invertor): o buc.
  • Infrastructură de cabluri electrice DC și AC
  • Suport mecanic integrat de fixare a panourilor fotovoltaice
  • Suporturi mecanice de fixare a cablurilor electrice DC și AC

Centrala fotovoltaică va funcționa permanent, 356 zile/an, 24 ore/zi. Perioada de operare va fi de 25 de ani (panourile fotovoltaice folosite vor avea o durată de viață de 25 de ani, iar invertoarele 20 de ani).

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement