România are cea mai mare mortalitate evitabilă din UE. ”Rechizitoriu” al Ministerului Sănătății pentru sectorul medical. DOCUMENT

România are cea mai mare mortalitate evitabilă din UE, se arată în motivarea unei hotărâri de Guvern privind aprobarea Strategiei naționale de sănătate 2023 – 2030, elaborat de Ministerului Sănătății. 

Sistemul medical românesc înregistrează valori înalte ale deceselor atât din cauze prevenibile prin intervenții de sănătate publică, cât și din cauze tratabile prin îngrijiri de calitate adecvată.

Ca și în restul Uniunii Europene, principalele cauze ale mortalității evitabile în România sunt bolile sistemului circulator, cancerul și accidentele, însă valorile înregistrate în țara noastră sunt de 1,5 – 3 ori mai mari decât media UE 27, se arată în document.

Documentul poate fi consultat AICI.

Principalele probleme semnalate de documentul Ministerului Sănătății

Decalajul dintre mortalitatea evitabilă din România și media Uniunii Europene se reflectă nu numai la nivelul indicatorilor stării de sănătate, ci are consecințe indirecte asupra economiei, prin scăderea productivității forței de muncă, precum și asupra familiilor pacienților care sunt nevoite să aloce timp și resurse îngrijirilor informale.

Problema mortalității evitabile este cu atât mai stringentă cu cât profilul demografic al populației României este nefavorabil, iar cel al morbidității este mixt, marcat de coexistența bolilor netransmisibile și transmisibile.

De asemenea, intervențiile de sănătate publică sunt limitate ca amploare și intensitate și dispun de resurse umane și infrastructură insuficiente, ceea ce generează rezultate puțin vizibile

Sectorul spitalicesc este caracterizat de ineficiența alocării și utilizării resurselor.

În perioada 2014-2019, serviciile medicale de spitalizare continuă s-au situat pe un trend descendent, în timp ce serviciile de spitalizare de zi au crescut într-un ritm susținut.

Pandemia COVID-19 a agravat tendințele deja existente: la sfârșitul anului 2020, peste jumătate dintre spitalele publice aveau grade de ocupare a paturilor contractate sub 40%, ca urmare a blocajelor și a reticenței pacienților de a solicita îngrijiri în timpul pandemiei de COVID-19.

Pe de altă parte, reducerea importantă a accesului la serviciile diagnostice și terapeutice, în special pentru afecțiunile cronice, pe perioada pandemiei se va reflecta în perioada următoare într-o incidență crescută a complicațiilor acestor afecțiuni.

În ceea ce privește cheltuielile totale cu serviciile de sănătate, deși în ultimii cinci ani acestea au crescut mai repede decât PIB-ul nominal, România continuă să cheltuiască mai puțin decât majoritatea statelor membre din UE. Nivelul acestora a crescut la 6% din PIB în anul 2020, din care aproximativ 80% provin din surse publice.

Un alt aspect important de subliniat este reprezentat de faptul că 14% din populația rezidentă nu este asigurată, având acces numai la pachetul minimal de servicii, ceea ce conduce la utilizarea excesivă a serviciilor medicale de urgență și la depistarea tardivă a afecțiunilor cronice, cu efecte negative asupra stării de sănătate și asupra eficienței utilizării fondurilor publice.

Din punct de vedere al cheltuielilor, peste jumătate din resursele Fondului Național de Asigurări de Sănătate este alocată îngrijirilor spitalicești, rămânând mai puțin de jumătate pentru asistența medicală primară, ambulatoriul de specialitate, medicamente, alte servicii și tehnologii medicale.

Mecanismele de contractare și de plată a serviciilor medicale nu sunt corelate cu nevoile de servicii estimate la nivel județean și nu încurajează un comportament al furnizorilor în sprijinul atingerii obiectivelor naționale de sănătate.

Tarifele decontate pentru serviciile medicale contractate în ambulatoriul de specialitate, spitalizare de zi și spitalizare continuă nu sunt sincronizate cu costurile reale ale furnizorilor.

De asemenea, starea infrastructurii publice de sănătate este necorespunzătoare, cu variații mari la nivel județean, regional și național, iar investițiile efectuate în ultimii cinci ani au fost insuficiente pentru a o aduce la standarde adecvate de performanță.

Sursele de finanțare a investițiilor sunt multiple, respectiv bugetul Ministerului Sănătății, fonduri nerambursabile și bugetele locale.