Connect with us
Advertisement

Actualitate

Sâmbăta colivelor: Parastasele Postului. Cum se face pomenirea celor adormiți. Rânduieli bisericești, superstiții, tradiții

Publicat

În tradiția Bisericii Ortodoxe, persoanele dragi trecute în neființă se pomenesc prin slujbe cu rugăciuni. A ne aduce aminte de ei și a-i pomeni pe cei plecați dintre noi sunt gesturi creștinești, menite să aducă alinare și împăcare cu sine urmașilor răposaților.

Este bine să-i pomenim pe morți cât mai des, însă nu oricum. Ca orice rit bisericesc, parastasele se fac după o rânduială anume, mai ales la împlinirea unor date fixe, așa-numite soroace.

Când ne pomenim morții

În general, credincioșii ortodocși care au pierdut persoane dragi plătesc la biserică sărindare, adică pomelnice care urmează a fi citite în cadrul Sfintei Liturghii, timp de 40 de zile sau un an întreg.

Pentru ca puterea sărindarelor să fie mai mare asupra sufletelor adormite, unii preoți recomandă săvârșirea lor la cât mai multe biserici sau mânăstiri.

Pe lângă parastasele care se fac, de obicei, după înmormântare, respectiv la 3, 9, 40 de zile și apoi în fiecare an, până la 7 ani de la deces, există și anumite zile de pomenire a răposaților stabilite de Biserică.

În general, ziua de sâmbătă este cea dedicată morților.

Vezi și: 12 martie – Sâmbăta Colivelor: se face pomenirea celor adormiți și prima colivă. Ortodocșii îl sărbătoresc pe Sfântul Teodor Tiron

În anul calendaristic religios, sâmbăta dinaintea duminicii lăsatului sec de carne, primele 6 sâmbete din Postul Mare, pe alocuri chiar Joia Mare, Joia Înălţării Domnului, special pentru eroi, sâmbăta dinaintea Pogorârii Sfântului Duh, Paştile blajinilor, Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, Moşii de toamnă, în sâmbăta dinaintea sărbătorii Sfinților Arhangheli Mihail şi Gavriil, Ajunul Crăciunului și fiecare zi de hram bisericesc sunt date în care se fac parastase pentru cei plecați dintre noi.

Atenție, însă, nu în fiecare post de peste an se fac parastase în fiecare sâmbătă, ci numai în Postul Mare.

Reguli și rânduieli pentru Parastasele Postului

Când întâmplarea face ca ziua comemorării celui răposat să pice într-o zi în care nu se fac parastase, trebuie să avem grijă ca pomenirea să aibă loc întotdeauna înaintea datei și niciodată mai târziu. Dacă avem mai mulți morți de pomenit, este bine să facem un pomelnic comun, rugăciunea căpătând astfel mai multă putere.

Întoteauna, la pomenirea morților se duc la biserică un colac, colivă, o sticlă cu vin și lumânări. Acestea sunt obligațiile creștinești și nimic mai mult. Foarte important este ca lumânările folosite la înmormântări și la pomeniri să fie din ceară curată, fabricate după ritualul creștin, și nu cele din comerț sau cumpărate de oriunde.

Trebuie știut că celor ce au fost incinerați (adică arși în crematoriu) nu li se fac nici slujbe, nici parastase, la fel ca și sinucigașilor, care nici nu se trec pe pomelnice.

Mai trebuie menționat și faptul că, dacă ziua parastasului pică în zi de post, pentru ca acesta să fie primit trebuie neapărat ca bucatele împărțite să fie de post, chiar dacă acestea nu erau pe placul răposaților.

Pomenirile morților se pot face în cadrul oricărei Sfinte Liturghii de peste an.

   Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement