Actualitate
Tarifele de salubritate ar putea fi mai mari din acest an. A intrat în vigoare taxa pentru depunerea deşeurilor la groapa de gunoi
Noi scumpiri sunt posibile din acest an. Românii ar putea plăti taxe de salubritate mai mari, având în vedere că la 1 ianuarie a intrat în vigoare o taxă pentru depunerea deşeurilor la groapa de gunoi, în valoare de 80 de lei/tonă.
Potrivit Legii 384/2013 privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă(OUG) 31/2013 pentru modificarea şi completarea OUG 196/2005 privind Fondul pentru mediu, la 1 ianuarie 2017 a intrat în vigoare taxa pentru depozitarea deşeurilor la groapa de gunoi, în valoare de 80 de lei/tonă, care mai degrabă este o penalitate prin care se urmăreşte reducerea deşeurilor depozitate.
2017 este ultimul an până la care UE mai permite României să prelungească termenul.
Analiştii sunt însă sceptici în ceea ce priveşte implementarea acestei măsuri. Potrivit acestora, pe termen scurt taxa nu poate rezolva problema cantitătilor mari de deşeuri depozitate fără a fi urmată de politici eficiente de reducere a producerii deşeurilor şi încurajarea reciclării la utilizator.
Vezi şi Aplicarea sistemului de colectare selectivă a deşeurilor, amânată la Alba Iulia. Oraşul nu este pregătit nici din punct de vedere tehnic, nici economic
Totuşi, un prim efect ar putea fi creşterea taxelor de salubritate plătite de populaţie şi de firme în următorii ani, însă lipsa de claritate a legislaţiei ar putea genera litigii în instanţe.
În ordonanţă, se stabileşte că taxa respectivă este datorată de proprietarii depozitelor (consiliile judeţene sau parteneriat public-privat) sau de administratorii acestora.
Reamintim că în Alba este în finalizare Centrul de management integrat al deșeurilor de la Galda de Jos face parte din proiectul ”Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Alba”, prin care se va rezolva problema deșeurilor din județul Alba pentru cel puțin 20 de ani, după cum au transmis autorităţile. Astfel, deşeurile din judeţul Alba nu ar mai fi transportate în alte locaţii din ţară, măsuri ce presupun costuri mai mari pentru locuitori.
Depozitul de la Galda de Jos, cu o durata de viaţă de 21 de ani, va avea 2 celule şi un volum total de 1.926.000 mc (la calcularea volumului nu a fost luat în considerare şi nămolul). Prima celulă, care va fi construită cu finanţare POS, va avea o durata de viaţă de 5,3 ani şi un volum de 543.000 mc.
Vezi şi „Sistemul de management integrat al deşeurilor”- proiect de 60 de milioane de euro
Anul trecut, judeţul Alba s-a confruntat în ultima lună cu o adevărată „criză a gunoaielor”, după ce operatorul de la depozitul din Cristian, cu care firmele de salubritate din Alba au contracte, a anunţat că nu mai poate prelua deşeurile din alte zone. Edilii localităţilor au încercat să găsească soluţii, pentru a nu fi blocată această activitate, până la finalizarea depozitului conform de la Galda de Jos.
surse: digi24.ro, news.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News