Connect with us
Publicitate

Actualitate

Tinerii fermieri vor fi protejați în perioadele de criză și instabilitate. Măsuri importante în noua politică agricolă a UE

Publicat

Fermele mici și mijlocii vor primi o cotă minimă de plăți directe, anunță Parlamentul European în urma aprobării unei noi reforme a politicii agricole la nivel comunitar. 

Conform acesteia, tinerii fermieri vor primi sprijin specific din plățile directe, în același timp existând o rezervă financiară permanentă pentru situații de criză în perioadele de instabilitate a prețurilor sau a pieței.

Noua politică agricolă a Uniunii Europene a fost aprobată marți, 23 noiembrie, în cadrul sesiunii plenare de la Strasbourg, prin intermediul căreia se dorește îmbunătățirea biodiversității, să se respecte legislația și angajamentele Uniunii Europene în materie de mediu și climă pentru a pune în aplicare politica agricolă comună reformată (PAC).

Aceasta va intra în vigoare din anul 2023, dispunând de un buget total de 386,6 miliarde de euro.

Se dorește ca noua versiune să fie mai ecologică, mai echitabilă și mai flexibilă, micșorându-se astfel cantitățile de pestricide, insecticide și îngrășăminte utilizate, fapt care alarmează unii fermieri că nu vor mai putea obține aceleași cantități în urma recoltărilor, precum în anii precedenți.

Citește și: Directivă europeană: Salariul minim în statele europene va fi de 60% din salariul mediu brut. În România va ajunge la 3.500 lei

Aceasta va fi folosită în sprijinul tinerilor agricultori și a micilor ferme, confruntând astfel instabilitatea prețurilor și a pieței de desfacere.

Cele mai importante elemente din reforma acestei politici:

  • fermele mici și mijlocii vor primi o cotă minimă de plăți directe
  • tinerii fermieri vor primi sprijin specific din plățile directe și din bugetele pentru dezvoltare rurală din fiecare stat membru
  • condițiile de muncă în ferme vor fi monitorizate datorită cooperării dintre inspectorii de muncă naționali și agențiile de plăți din cadrul PAC.
  • apariția unei rezerve financiare permanente pentru situații de criză va ajuta fermierii în perioadele de instabilitate a prețurilor sau a pieței,
  • informațiile cu privire la beneficiarii finali vor fi mai transparente datorită unui instrument de extragere a datelor.

Detalii și documente complete, AICI.

România va primi în total 21,6 miliarde de euro pentru domeniul agriculturii, dintre care aproximativ 14 miliarde destinate Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), iar aproximativ 7 miliarde de euro vor fi alocate pentru dezvoltarea rurală potrivit Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR).  La acestea se mai adaugă 692 milioane euro de la Comisia Europeană prin instrumentul NextGenerationEU.

Sursă: G4Media.ro

Foto: Arhivă

Urmăriți știrile Alba24.ro și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate