Economie
Top 10 companii din Alba, după cifra de afaceri. Care sunt industriile care aduc cei mai mulți bani în județ
Top 10 companii din Alba, după cifra de afaceri. Acestea au fost prezentate în Topul Firmelor, eveniment organizat de Camera de Comerț și Industrie (CCI).
Topul este condus de două firme cu activitate din domeniul industriei de automotive. Pe următoarele două locuri se află două firme din industria lemnului.
Vezi și: Top 10 cele mai profitabile companii din Alba. Firmele din județ care au făcut cei mai mulți bani
Astfel, potrivit anuarului publicat de CCI, Star Assembly SRL Sebeș este compania cu cea mai mare cifră de afaceri din județ, cu un scor de 100 de puncte.
Star Assembly Sebeș este subsidiara Mercedes-Benz.
Pe locul al doilea în ceea ce privește cifra de afaceri înregistrată în 2022 se află Bosch Automotive SRL Blaj.
Top 10 companii din Alba, după cifra de afaceri:
- SC Star Assembly SRL Sebeș
- SC BOSCH Automotive SRL Blaj
- SC Kronospan Trading SRL Sebeș
- SC HS Timber Production Sebeș fosta Holzindustrie, companie achiziționată în acest an de grupul german Ziegler
- SC Albalact SA Oiejdea
- SC Transavia SA Sântimbru
- SC Pehart Tec Grup SA Petrești
- SC Elit SRL Cugir
- SC Lactalis Romania SA Oiejdea
- SC Agropec Dionis SRL Cetatea de Baltă
Ce este cifra de afaceri
Cifra de afaceri este o măsură financiară care reflectă veniturile totale ale unei companii din vânzarea bunurilor sau serviciilor sale într-un anumit interval de timp, de obicei, pe parcursul unui an fiscal.
Este un indicator esențial pentru evaluarea performanței financiare a unei afaceri și pentru determinarea dimensiunii sale în cadrul pieței.
Cifra de afaceri include toate veniturile obținute de o companie din activitățile sale principale, cum ar fi vânzările de produse sau servicii.
Ea nu reflectă, însă, profitul net al companiei, deoarece nu ia în considerare cheltuielile și costurile asociate cu generarea acelor venituri.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News