Eveniment
Trei oferte pentru contractul de peste 16 milioane de euro privind gestionarea sistemului integrat al deșeurilor de la Galda
Prima parte a procedurii de achiziție publică privind concensionarea operării instalațiilor realizate în cadrul Sistemului de management integrat al deşeurilor a fost finalizată de Consiliul Județean Alba. Trei oferte au fost depuse pentru administrarea instalațiilor în următorii cinci ani. Valoarea estimată a contractului este de peste 78 milioane de lei, fără TVA, respectiv 16,7 milioane de euro.
Până la finalizarea perioadei, în 2 august, au fost depuse trei oferte pentru obținerea administrării instalațiilor pentru următorii cinci ani. Cei trei ofertanți sunt: Eco Sud SA Bucureşti, Eco Bihor SRL Oradea şi Asocierea SC Polaris Mediu SRL Târgu Jiu şi Polaris M Holding SRL Constanţa.
Valoarea estimată a noii proceduri este de 78.105.104 de lei, fără TVA, respectiv 16,7 milioane de euro. Contractul ce va fi încheiat cu operatorul desemnat câştigător va avea o valabilitate de 5 ani.
Ce presupune contractul
Contractul are ca scop delegarea prin concesiune a operării şi administrării Centrului de Management Integrat al Deşeurilor (CMID) Galda de Jos, unde există o staţie de sortare, staţie de tratare mecano-biologică, depozitul conform şi instalaţiile aferente fiecăruia şi a staţiilor de transfer de la Blaj şi Tărtăria, toate construite în cadrul proiectului cu finanţare de la Uniunea Europeană.
De asemenea, în cadrul acestui contract urmează să fie concesionate staţia de transfer de la Abrud, staţiile de sortare de la Zlatna şi Aiud, respectiv staţia de transfer şi sortare de la Baia de Arieş, construite anterior prin alte programe de finanţare.
Procedura de delegare va include şi transportul deşeurilor de la toate staţiile menţionate la CMID Galda de Jos, unde vor fi sortate, tratate mecano-biologic şi, în final, depozitate, scrie adevărul.ro.
Activităţile de salubrizare care vor fi delegate prin contract sunt următoarele:
- operarea/administrarea staţiilor de transfer pentru deşeurile municipale şi deşeurile similare
- sortarea deşeurilor în staţii de sortare
- organizarea tratării mecano-biologice a deşeurilor şi administrarea depozitului de deşeuri de la Galda de Jos
Evaluarea propunerilor financiare se va face prin utilizarea criteriului de atribuire „preţul cel mai scăzut” şi a unui algoritm de calcul care va include opt tarife propuse de ofertanţi, printre care cele de transfer, sortare, tratare mecano-biologică, depozitare, gestionare deşeuri voluminoase, etc.
„Sistemul de management integrat al deşeurilor în judeţul Alba” este un proiect cu o valoare totală de 60.257.187 de euro, din care cheltuieli eligibile din fonduri europene – 42.204.680 de euro. Investiţia a fost finalizată în septembrie 2017. Precedenta licitaţie de concesionare a instalaţiilor a fost anulată la sfârşitul anului 2017 pentru erori şi omisiuni în documentaţie.
Alunecări de teren la taluzul ce înconjoară zona
Constructorul Centrului de Management al Deşeurilor de la Galda de Jos, compania Porr Construct SRL, lucrează susţinut la remedierea alunecărilor de teren ce au avut loc la taluzul ce înconjoară zona în care se află o parte dintre componentele investiţiei. Este vorba despre staţia de sortare, staţia de tratare mecano-biologică şi celulele de uscare a deşeurilor tratate.
Alunecările de teren au apărut în primăvara acestui an şi s-au accentuat în ultimele două luni, ca urmare a precipitaţiilor abundente căzute în această perioadă. Lucrarea este în garanţie, astfel că reprezentanţii Consiliului Judeţean au solicitat constructorului remedierea taluzului prin aducerea zonei la starea iniţială. Lucrările sunt ample, inclusiv din punct de vedere a mobilizării persoanlului şi a utilajelor, şi ar urma să fie finalizate în perioada următoare.
Alunecările sunt de suprafaţă şi nu pun în pericol depozitul şi nici fluxul tehnologic, ele fiind în zonele periferice ale complexului în care este situată Centrul.
sursa: adevărul.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News