Connect with us
Advertisement

Actualitate

VIDEO: 1 Decembrie la Alba Iulia. Primirea Soliilor din Cetățile de Scaun. Reconstituire istorică în Piața Cetății

Publicat

Ziua Națională, 1 Decembrie 2022, Alba Iulia: În Piața Cetății se desfășoară ceremonia de primire a Soliilor din Cetățile de Scaun ale României. În aceeași locație este și o reconstituire istorică.

Acum 104 ani, peste 100.000 de oameni din toate colțurile României se îndreptau către Alba Iulia, pentru a asista la desăvârșirea celui mai puternic act din istoria României.

Citeşte şi 1 DECEMBRIE 1918, MAREA UNIRE de la Alba Iulia. Mărturii, documente și semnificații

Cu entuziasm și inimi însuflețite de dragoste de țară, românii au venit să dea mână cu mână într-o țară unită. După terminarea celui de-al doilea război mondial, poporul român a reușit să valorifice contextul mișcării de eliberare a popoarelor din Europa și a consfințit propria eliberare și unire, în „Rezoluțiunea Adunării Naționale de la Alba Iulia”.

Adunarea de la Alba Iulia s-a ținut într-o atmosferă de sărbătoare. Aici au venit 1.228 de delegați oficiali, din toate cele 130 de cercuri electorale și din toate cele 27 de comitate românești, episcopi, oameni de cultură, care au proclamat, la unison, „deplina libertate națională”, „votul obștesc, direct și egal”, „libertatea presei” dar și reforme în mai multe domenii ale vieții, acum 97 de ani.

Vezi Ziua Națională la Alba Iulia. PROGRAM 1 Decembrie 2022: parada militară, masa populară, concertele și artificiile. GHID pentru participanți

Pe lângă oficialități, la Alba Iulia au venit, români de peste tot, de peste Carpaţi, cu trenul, cu căruţele, călare, pe jos, îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, cu steaguri tricolore, cu table indicatoare a comunelor ori a ţinuturilor de unde proveneau, în cântări şi plini de bucurie.

Peste o sută de mii de oameni s-au adunat în această zi spre a fi de faţă la actul cel mai măreţ al istoriei românilor.

Marea Unire a tuturor românilor a fost împlinită în miezul zilei de 1 decembrie 1918, când cele 1.228 de semnături s-au așternut pe Rezoluția Adunării Naționale de la Alba Iulia.

Program 1 DECEMBRIE 2022 – Alba Iulia

  • ora 11.15 – Primirea Soliilor din Cetățile de Scaun. Reconstituire istorică. Piața Cetății. Eveniment organizat de Primăria Municipiului Alba Iulia
  • ora 12.00 –  Te Deum. Catedrala Încoronării. Eveniment organizat de Arhiepiscopia Ortodoxă Alba Iulia
  • ora 12.30 – Tricolor pe cer – foc de artificii de zi. Catedrala Încoronării. Eveniment organizat de Primăria Municipiului Alba Iulia
  • ora 13.40 – Ceremonie militară de depunere de coroane și jerbe de flori. Monumentul Unirii. Eveniment organizat de Primăria Municipiului Alba Iulia, MApN, Consiliul Județean Alba  și Instituția Prefectului Județul Alba
  • ora 14.00 – Defilare militară dedicată Zilei Naționale a României. Bulevardul 1 Decembrie 1918. Eveniment organizat de Primăria Municipiului Alba Iulia, MApN și Instituția Prefectului Județul Alba
  • ora 14.30 – România Tradițională – Spectacolul folcloric extraordinar (Zona Monumentului lui Avram Iancu din Cetatea Alba Iulia). Ansamblul Folcloric al Județului Alba, dirijor Alexandru Pal. Soliști: Veta Biriș, Mariana Anghel, Cornel Borza (Bihor), Traian Jurchela (Banat), Roxana Reche, Gheorghița Nicolae (Oltenia), Nicolae Plută, Roxana Bădescu (Muntenia), Elena Nistor (Dobrogea), Dorina Narița, Floricica Moga, Leontina Fărcaș și ”Muguri de Tezaur”, Ansamblul folcloric „Țărăncuța” din Bardar (Ialoveni) coordonator artistic Galina Tonu. Eveniment organizat de Consiliul Județean Alba, Centrul de Cultură ”Augustin Bena”
  • ora 14.45 – Marea Unire a bucătarilor. Masa populară. Piața Cetății / Curtea Universității “1 Decembrie 1918” Alba Iulia. Eveniment organizat de Primăria Municipiului Alba Iulia
  • ora 15.00 – Citirea Rezoluției Adunării Naționale de la Alba Iulia și Rugăciune de mulțumire. Monumentul Unirii. Eveniment organizat de Primăria Municipiului Alba Iulia în parteneriat cu Biserica Română unită cu Roma, Greco-Catolică
  • ora 16.00 – Alba – meleaguri de poveste. Tărâmul zânelor, regia Teodora Popa. Spectacol de teatru pentru copii, la Sala 67 a Teatrului de Păpuși Prichindel Alba Iulia
  • ora 16.30 – „2024 – Bicentenarul Avram Iancu”. Parteneriat la nivelul instituțiilor de cultură subordonate Consiliului Județean Alba pentru implementarea proiectului „2024 – Bicentenarul Avram Iancu” (Monumentul lui Avram Iancu din Cetatea Alba Iulia). Eveniment organizat de Consiliul Județean Alba
  • ora 17.00 – Phoenix – Povestea (regia Cristian Radu Nema). Proiecție de film, cu participarea fondatorului Nicolae Covaci. Casa de Cultură a Studenților. Acces liber pe bază de invitație – în limita locurilor disponibile. Eveniment organizat de Primăria Municipiului Alba Iulia, în parteneriat cu Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia
  • ora 17.00 – „Caleidoscopul Unirii”. Momente de animație, prezentări și reenactment istoric. Itinerant în Cetatea Alba Carolina. Eveniment organizat de Consiliul Județean Alba, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, Centrul de Cultură ”Augustin Bena”
  • ora 18.00 – Pornirea iluminatului de sărbători. Latura de Vest a Cetății Alba Carolina. Eveniment organizat de Primăria Municipiului Alba Iulia
  • ora 18.00 – „Dacă inimile toate…” după versuri de Matei Vișniec. Silvan Stâncel Trio. Lansare album și recital – Silvan Stâncel, Dan Liviu Cernat și Cristian Alexievici, la Spațiile expoziționale de la Poarta a III-a din Cetatea Alba Iulia. Eveniment organizat de Consiliul Județean Alba, Biblioteca ”Lucian Blaga” Alba
  • ora 19.00 – Irina Rimes x Damian Drăghici x Surorile Osoianu, Zdob și Zdub. Concerte. Piața Cetății. Eveniment organizat de Primăria Municipiului Alba Iulia
  • Ora 19.00 – Caleidoscopul Unirii – momente de animație, prezentări și reenactment istoric. Itinerant în Cetatea Alba Carolina. Eveniment organizat de Consiliul Județean Alba, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, Centrul de Cultură ”Augustin Bena”
  • ora 22.00 – La mulți ani, România! Spectacol de artificii. Piața Cetății. Eveniment organizat de Primăria Municipiului Alba Iulia

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement