Connect with us

Administrație

VIDEO: Cum arată noua secție UPU a Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia. A fost inaugurată în prezența lui Raed Arafat

Publicat

Cum arată noua secție UPU a Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia: Lucrările de extindere și dotare a Unității de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia au fost finalizate. Acestea au presupus, în linii mari, dublarea spațiului de lucru existent, achiziția de aparatură medicală de ultimă generație și crearea celor mai bune condiții de confort pentru pacienți.

Investiția a fost finalizată recent, fiind inaugurată sâmbătă, 23 august, în cadrul unui eveniment la care au participat secretarul de stat Raed Arafat, președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, deputatul Florin Roman, prefectul județului Alba, Nicolae Albu, primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, directorul DSP Alba, Alexandru Sinea, inspectorul șef al ISU Alba, Ovidiu Costea, directorul general al ADR Centru, Simion Crețu, managerul Serviciului Județean de Ambulanță Alba, Marius Șuluțiu și alți oficiali/reprezentanți de instituții care s-au implicat în implementarea proiectului.


Extinderea a presupus conectarea vechiului corp de clădire cu o nouă clădire, prin crearea unui culoar de legătură și extinderea spațiilor existente.

Obiectivele investiției sunt:

  • îmbunătățirea calității serviciilor medicale prin utilizarea de aparatură modernă și inovativă, ținându-se cont de patologia diversificată și complexă a pacienților;
  • îmbunătățirea calității actului medical prin folosirea unor echipamente/sisteme/dotări medicale conforme standardelor europene;
  • crearea unui mediu mai confortabil și mai eficient pentru pacienți, prin condițiile oferite;
  • reducerea timpilor de așteptare prin extinderea spațiilor de lucru și creșterea numărului de pacienți care pot fi preluați în ariile de lucru.

Extinderea spațiilor în care se desfășoară activitatea medicală

În urma acestui proiect, UPU Alba Iulia s-a extins considerabil, de la o suprafață de 823 de metri pătrați la o suprafață de 1.679 mp, ceea ce va îmbunătăți mult calitatea și eficiența îngrijirii spitalicești de urgență.

Șeful UPU Alba, Aurel Crișan:


De asemenea, extinderea presupune și creșterea numărului de pacienți care pot fi preluați în spațiile de lucru pentru evaluare, supraveghere, investigații, diagnosticare și tratament, de la 16 pacienți la 25 de pacienți.

Noua secție UPU a Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia: Ce dotări are

Noua secție UPU este formată din: spații pentru triaj adulți și copii, săli de așteptare, saloane pentru urgențe minore, urgențe majore și pediatrice, salon pentru resuscitare, cabinete pentru consultații specifice, saloane pentru pacienți cu boli infecțioase (dotate cu sisteme cu presiune negativă – aerul circulă doar din hol înspre salon, nu și în sens invers), cabinete pentru medici și asistente, spațiu de prelevare probe pentru analize de laborator, saloane de izolare și alte spații pentru buna desfășurare a activității.

La subsol a fost creat un adăpost de apărare civilă, sală de ședințe, camere tehnice, zonă de decontaminare pentru persoanele care au fost expuse la radiații sau care au fost contaminate cu materiale radioactive, ascensor și alte spații tehnice și administrative.

UPU Alba Iulia este acum dotată cu sistem vacuum (pentru transportul probelor la laborator), sistem de sonorizare (pentru chemarea personalului medical din diferite zone), sisteme de aerisire și tratare a aerului, iar în sălile de așteptare au fost amplasate televizoare.

Dotarea cu aparatură medicală performantă

În cadrul acestui proiect, UPU a fost dotată cu aparatură medicală nouă și performantă, precum:

  • aparat EKG cu 12 derivații, defibrilatoare manuale cu posibilitate de electroversie sincronă și stimulare cardiacă externă,
  • ventilatoare pentru ventilația controlată asistată, tărgi hidraulice, seturi pentru imobilizarea membrelor,
  • sisteme de imobilizare a coloanei vertebrale, atele de tracțiune pentru membrele inferioare,
  • set de materiale de resuscitare,
  • monitoare pentru funcții vitale, seringi automate și pompe volumetrice, ecografe, set de aspiratoare pe aer comprimat,
  • termometre clasice și non-contact,
  • cântare medicale analogice,
  • seturi oxigenatoare, scaune pentru transportul pacienților, masă de ginecologie, dar și dotări IT,
  • echipamente pentru curățenie și mobilier.

Investiție de 2,5 milioane de euro

Valoarea totală a investiției se ridică la 12.160.003 de lei, dintre care 6.836.990 de lei sunt cheltuieli eligibile (de la bugetul Uniunii Europene – Fondul European de Dezvoltare Regională, bugetul de stat și cofinanțare Consiliul Județean Alba), respectiv 5.323.013 de lei – cheltuieli neeligibile.

Diana Mârza, managerul Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia:

Activitate medicală intensă la UPU Alba Iulia

Numărul pacienților care se prezintă în UPU Alba Iulia a crescut în ultimii ani, de la 36.767 în anul 2020 la 38.431 în anul 2021, la 48.531 în anul 2022, la 50.939 în anul 2023 și la 54.143 în anul 2024.

Volumul mare de lucru se resimte din plin, întrucât în prezent, dintre cele 27 de posturi de medici aprobate, sunt ocupate doar 17, iar 10 sunt vacante.

Spitalul din Alba Iulia organizează periodic concursuri și depune constant eforturi pentru a acoperi deficitul de medici.

Vizită de lucru la celelalte obiective ale spitalului

Cu această ocazie, au fost efectuate vizite de lucru la mai multe obiective ale spitalului, care au fost finalizate sau care sunt în lucru.

A fost prezentat stadiul lucrărilor la secția de psihiatrie pentru acuți, care va fi finalizată curând.

Noua construcție va avea 50 de paturi, săli de tratamente, consultații și terasă circulabilă în partea superioară, lucrările fiind finanțate prin Compania Națională de Investiții și cofinanțate de Consiliul Județean Alba (în subordinea căruia se află spitalul).

De asemenea, o vizită de lucru a fost efectuată și pe șantierul noului corp de spital, unde vor funcționa secțiile de oncologie, radioterapie, cu specialitățile de hematologie și îngrijiri paliative, respectiv secția de cardiologie intervențională.

Vezi și: Noul spital de oncologie și cardiologie de la Alba Iulia prinde contur

Construcția va fi una modernă, cu 5 etaje și heliport în partea superioară. În total, vor fi 90 de paturi, cabinete de consultații și săli de tratamente.

Clădirea va fi dotată cu aparatură medicală performantă, inclusiv un angiograf și două aparate de radioterapie.

Nu în ultimul rând, au fost prezentate mai multe proiecte recent finalizate, precum reabilitarea energetică a SJU Alba Iulia și construcția noului ambulatoriu integrat.

26,5 milioane de euro – finanțarea Consiliului Județean Alba pentru spital în ultimii 15 ani

În perioada 2010 – 2025, Consiliul Județean Alba a finanțat modernizarea, dezvoltarea și echiparea spitalului cu 26,5 milioane de euro.

Acești bani au fost alocați pentru efectuarea de lucrări de reparații capitale, reparații curente, modernizări ale secțiilor și dotări cu echipamente medicale performante.

66 de milioane de euro din fonduri europene – atrase de Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia pentru extindere și modernizare

Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia a reușit să atragă, în ultimii ani, importante fonduri europene pentru lucrări de extindere, modernizare și dotare cu aparatură medicală de ultimă generație.

Cel mai mare proiect este construcția noilor secții de oncologie, radioterapie (cu specialitățile de hematologie și îngrijiri paliative) și cardiologie intervențională.

Toate aceste eforturi au fost realizate pentru a oferi îngrijiri medicale de calitate pacienților. În ultimii ani au fost modernizate aproape toate secțiile spitalului, iar cele care nu au fost încă îmbunătățite vor beneficia de lucrări și reparații.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

2 Comentarii

2 Comentarii

  1. facsimil

    sâmbătă, 23.08.2025 at 11:24

    frumos, foarte frumos.
    dar dacă eroii din pandemie cu ghilimelele de rigoare nu se lasă de vechile obiceiuri, totul este în zadar.

  2. Mihaela

    sâmbătă, 23.08.2025 at 13:26

    Dragă Fac Simile(fă ceva asemănător-în latină).Cine te împiedică să devii și tu un astfel de erou,mai ales că sunt disponibile multe posturi de medic la Urgențe.În felul acesta o să verifici pe propria piele cum e să nu ai timp să mergi la toaletă,cum e să lucrezi ziua, noaptea,de sărbători,sâmbătă, duminică,de ziua copilului tău sau cand unul de-al tău zace pe un pat chiar acolo unde vezi tu „vechile obiceiuri”.În rest să auzim de bine și să ajungem cat mai rar pe acolo.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.