Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

VIDEO: Lucrările la halda ecologică de gunoi de la Galda, aproape finalizate. Până în 27 octombrie trebuie făcută recepția


Publicat

florin romanHalda ecologică de gunoi de la Galda este aproape finalizată, potrivit vicepreședintelui CJ Alba, Florin Roman. Acesta a declarat vineri, în cadrul unei conferințe de presă, că până în 27 octombrie trebuie făcută recepția, iar pasul următor este demararea licitației pentru operatorul de salubrizare. Acesta a precizat că de anul viitor deșeurile vor fi depozitate în județul Alba și nu la Sibiu, ca în prezent.

 

„În ceea ce privește managementul integrat al deșeurilor, ieri s-a constituit comisia de recepție, marți este deplasarea în teren și practic până în 27 a lunii trebuie să semnăm procesul verbal de recepție, după care pasul următor este să declanșăm licitația pentru operatorul de salubritate”, a declarat Florin Roman.

Acesta a precizat că, datorită legislației care s-a modificat, chiar dacă vor exista contestații, se va putea opera fără probleme de către cel care va fi declarat câștigătorul licitației, până la rezolvarea în instanță a contestației.

„Din fericire ne ajută puțin și modificarea legislației în sensul că, chiar dacă vom avea contestații, legea actuală prevede că acel contract va fi atribuit câștigătorului, iar dacă vor exista contestații ele vor fi soluționate în instanță însă practic nu ne mai blochează procedura de atribuire”, susţine Roman.

Centrul de management integrat al deșeurilor de la Galda de Jos face parte din proiectul ”Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Alba”, prin care se va rezolva problema deșeurilor din județul Alba pentru cel puțin 20 de ani, după cum au transmis autorităţile. Astfel deşeurile din judeţul Alba nu ar mai fi transportate în alte locaţii din ţară, măsuri ce presupun costuri mai mari pentru locuitori.

Proiectul este co-finanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională (POS Mediu), iar valoarea totală este de 48.761.526 euro (212.015.115 lei), fără TVA. Valoarea eligibilă, conform POS Mediu, se ridică la 43.310.393 euro (188.313.589 lei).

Colectarea separată a deșeurilor și sortarea deșeurilor reciclabile se va face astfel încât să fie atinse țintele de valorificare/reciclare prevăzute în legislație. Componentele principale ale proiectului sunt: implementarea colectării separate a deșeurilor municipale şi introducerea compostării individuale în mediul rural; construcţia a 2 staţii de transfer la Blaj (15,000 t/an) şi Tărtăria (33,044 t/an); construcţia unei staţii de sortare la Galda de Jos (43,000 t/an); construcţia unei staţii de tratare mecanico – biologică simplă la Galda de Jos (85,566 t/an); construcţia unui depozit de deşeuri în Galda de Jos (543,000 m3) – prima celulă.

Depozitul de la Galda de Jos, cu o durata de viaţă de 21 de ani, va avea 2 celule şi un volum total de 1.926.000 mc (la calcularea volumului nu a fost luat în considerare şi nămolul). Prima celulă, care va fi construită cu finanţare POS, va avea o durata de viaţă de 5,3 ani şi un volum de 543.000 mc.

Vezi şi „Sistemul de management integrat al deşeurilor”- proiect de 60 de milioane de euro

Anul trecut, judeţul Alba s-a confruntat în ultima lună cu o adevărată „criză a gunoaielor”, după ce operatorul de la depozitul din Cristian, cu care firmele de salubritate din Alba au contracte, a anunţat că nu mai poate prelua deşeurile din alte zone. Edilii localităţilor au încercat să găsească soluţii, pentru a nu fi blocată această activitate, până la finalizarea depozitului conform de la Galda de Jos.

Vezi şi VIDEO: Propunerile primarilor din Alba pentru depozitarea deșeurilor. Mai multe localităţi din judeţ au rămas cu gunoaiele în stradă



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. dsdsds

    vineri, 14.10.2016 at 16:48

    Inseamna ca se va ieftini pretul pentru salubrizare?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Publicitate

EVENIMENT

Apel pentru donare de sânge, la Centrul de Transfuzie din Alba Iulia: Doi tineri au nevoie urgentă de grupa A pozitiv

Publicat

Centrul de Transfuzie Sanguină Alba face un nou apel către persoanele sănătoase, care pot dona sânge.

Este nevoie urgentă de sânge pentru doi tineri din judetul Alba, internați în clinici din Cluj Napoca:

  • Raul, 16 ani, bolnav de septicemie
  • Valentina, 22 de ani, internată cu COVID -19.

Ambii au nevoie de sânge și trombocite – grupa A pozitiv.

Pentru a putea expedia întreaga cantitate de componente sanguine solicitată, este necesar un număr mare de donatori.

Este nevoie continuă de donatori

Reprezentantii centrului transmit că este nevoie continuă de donatori, cu toate grupele de sânge, deoarece situațiile din spitale se schimbă de la un moment la altul, sunt mulți bolnavi internați care necesită transfuzie de sânge, dar și urgențe care nu pot suporta amânare.

Din cauza pandemiei, numărul celor care se prezintă la Centrul de Transfuzie Sanguină Alba a scăzut.

Condiții pentru donarea de sânge

Poate dona sânge orice persoană care are între 18 si 60 de ani, minim 50 de kg și o stare de sănătate bună.

Donatorul va beneficia și de un set de analize gratuite, o zi liberă de la serviciu și tichete de masă.

O singură donare de sânge poate salva 3 vieți. Totodată, donarea de sânge este benefică și pentru sănătatea donatorului.

Centrul de Transfuzie Sanguină Alba are program de luni până vineri, intre orele 7:30 si 12:00 și se afla in curtea Spitalului județean de Urgență Alba, în clădirea DSP Alba.

Citeste mai mult
Publicitate

EVENIMENT

Modificări în programul de transport public, în municipiul Alba Iulia. Proiect în Consiliul Local

Publicat

Consilierii locali din Alba Iulia vor avea de aprobat în ședința de miercuri, 27 octombrie, modificări în programul de transport public în zona tarifară nr. 1 – municipiul Alba Iulia.

Sunt propuse schimbări pe liniile 105, 106 (zona Bărăbanț), 110 (zona Micești / Orizont) și 115 (zona industrială aflată pe Calea Ciugudului). 

Potrivit raportului de specialitate, actualizarea programului de transport vine pentru satisfacerea cerințelor de transport formulate de către locuitorii cartierului Orizont – Micești, ai cartierului Bărăbanț, precum și solicitarea venită din partea societății Solina, odată cu reînceperea activității la punctul de lucru situat pe Calea Ciugudului, nr. 7.

Modificările propuse programului de transport sunt următoarele:

Linia 105 – în zilele de sâmbătă și duminică cursa cu plecare din stația Gemina de la ora 14:10 va pleca de la ora 14:00, iar traseul va include și stațiile din cartierul Bărăbanț

Linia 106 – de luni până vineri cursele cu plecare din stația Gemina de la orele 09:30 și 11:30 vor pleca de la orele 09:25 respectiv 11:25, iar traseul va cuprinde și stațiile din cartierul Bărăbanț

Linia 110 – se introduc trei curse noi cu plecare din stația Gară la orele 08:10, 13:10 și 19:30 care vor circula pe traseul Gară – Moților – Horea – Cloșca – Mercur – strada Albac – Orizont – Dealului – Zăvoi și retur

Linia 115 – se introduc curse noi cu plecare din stația Gară de la ora 05:35 și retur, ora 13:50 și retur și respectiv cu plecare din stația VCTS/Solina de la ora 15:15, ora 16:45  și ora 23:15.

 

 

Citeste mai mult
Publicitate

EVENIMENT

VREMEA în Transilvania și la munte până în 7 noiembrie. Când se mai încălzește. Prognoza pe regiuni, în următoarele 2 săptămâni

Publicat

Vremea va fi rece în următoarele zile, dar se încălzește la începutul lunii noiembrie.

Apoi, temperaturile scad din nou.

Săptămâna aceasta va fi vreme frumoasă. Șanse de ploi vor fi după 4 noiembrie.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a prezentat luni prognoza meteo în regiuni din țară, până în 7 noiembrie.

TRANSILVANIA

Vremea rece se va menține până pe 30 octombrie. Va fi caracterizată de temperaturi maxime, în medie de 11-14 grade și de minime a căror medie se va situa ușor sub pragul de îngheț.

Apoi vremea se va încălzi, devenind caldă pentru această perioadă în intervalul 1-4 noiembrie. Media maximelor termice va fi de 17-18 grade și a minimelor de 5-7 grade.

Începând din 5 noiembrie, procesul de răcire va determina, la sfârșitul celei de-a doua săptămâni, în medie, temperaturi maxime de 10-11 grade și minime de 2-3 grade, valori apropiate de cele normale în această regiune în prima decadă a lunii noiembrie.

În prima săptămână vremea va fi predominant frumoasă, iar în cea de-a doua probabilitatea pentru ploi în general slabe va fi mai ridicată în intervalul 4-7 noiembrie.

LA MUNTE

După 25-29 octombrie, în care temperaturile maxime vor fi, în medie, de 6 -8 grade, vremea se va încălzi ușor.

Media temperaturilor maxime pentru întreaga zonă montană va atinge 10 – 11 grade în intervalul 30 octombrie-2 noiembrie.

Ulterior se estimează o scădere treptată a valorilor termice diurne. Pe 7 noiembrie, media maximelor va ajunge la 4-5 grade.

Media temperaturilor minime va fi ușor negativă, între -3 și -1 grad, în intervalul 25-28 octombrie și pe 7 noiembrie. }n celelalte nopți ale celor două săptămâni va avea valori de 1-4 grade.

În prima săptămână vremea va fi predominant frumoasă, iar în cea de-a doua se estimează zilnic precipitații mai ales ploi, local moderate cantitativ în intervalul 4-7 noiembrie.

MARAMUREŞ

Vremea ușor mai rece decât în mod obișnuit mai ales noaptea se va menține până pe 30 octombrie.

Vor fi temperaturi maxime, în medie de 13 – 15 grade și de minime a căror medie se va situa între 0 și 2 grade.

Apoi vremea se va încălzi, devenind caldă pentru această perioadă în intervalul 1-4 noiembrie, cu o medie a maximelor termice de 16-8 grade și a minimelor de 6 – 8 grade.

Începând din 5 noiembrie, procesul de răcire va determina, la sfârșitul celei de-a doua săptămâni, în medie, temperaturi maxime de 10 – 11 grade și minime de 3 – 4 grade, valori apropiate de cele normale în această regiune în prima decadă a lunii noiembrie.

În prima săptămână vremea va fi predominant frumoasă, iar în cea de-a doua probabilitatea pentru ploi în general slabe va fi mai ridicată în intervalul 2-6 noiembrie.

BANAT

În intervalul 25-28 octombrie, valorile termice se vor situa sub mediile multianuale, cu o medie a maximelor în jurul a 14 grade și a minimelor de 2 – 3 grade.

Apoi vremea se va încălzi treptat, urmând să devină caldă în intervalul 1 – 4 noiembrie, când se vor atinge, în medie, temperaturi maxime de 19 – 20 de grade și minime de 8 – 10 grade.

Răcirea estimată pentru a doua parte a celei de-a doua săptămâni va conduce pe 7 noiembrie la o medie a maximelor termice de 12 grade și a minimelor de 4 grade, valori normale pentru începutul lunii noiembrie în această regiune.

În prima săptămână vremea va fi predominant frumoasă, iar în cea de-a doua se estimează zilnic ploi, local moderate cantitativ în intervalul 4-6 noiembrie.

CRIŞANA

În intervalul 25-29 octombrie, valorile termice se vor situa sub mediile multianuale, cu o medie a maximelor în jurul a 14 grade și a minimelor de 1 – 2 grade.

Apoi vremea se va încălzi treptat, urmând să devină caldă în intervalul 1 – 3 noiembrie, când se vor atinge, în medie, temperaturi maxime de 18 – 19 grade și minime de 7 – 9 grade.

Răcirea estimată pentru a doua parte a celei de-a doua săptămâni va conduce pe 7 noiembrie la o medie a maximelor termice de 11 grade și a minimelor de 4 grade, valori normale pentru începutul lunii noiembrie în această regiune.

În prima săptămână vremea va fi predominant frumoasă, iar în cea de-a doua se estimează zilnic ploi, care pot fi moderate cantitativ în intervalul 2-5 noiembrie.

MOLDOVA

Vremea ușor mai rece decât în mod obișnuit mai ales noaptea se va menține până pe 30 octombrie, fiind caracterizată de temperaturi maxime, în medie de 11 – 14 grade și de minime a căror medie se va situa între 1 și 3 grade.

Apoi vremea se va încălzi, devenind caldă pentru această perioadă în intervalul 1-4 noiembrie, cu o medie a maximelor termice de 16 – 18 grade și a minimelor de 6 – 9 grade.

Începând din 5 noiembrie, procesul de răcire va determina la sfârșitul celei de-a doua săptămâni, în medie, temperaturi maxime de 11 – 12 grade și minime de 4 – 5 grade, valori apropiate de cele normale în această regiune în prima decadă a lunii noiembrie.

Regimul pluviometric se va menține deficitar chiar și în cea de-a doua săptămână, când probabilitatea pentru ploi slabe va fi mai ridicată doar în intervalul 4-7 noiembrie.

DOBROGEA

În primele 5 zile ale primei săptămâni, valorile termice se vor situa sub mediile multianuale la nivelul acestei regiuni.

Media maximelor va fi de 11 – .14 grade și a minimelor de 5 – 7 grade.

Vremea va deveni ușor mai caldă decât în mod obișnuit în intervalul 1–5 noiembrie, când sunt estimate maxime de 15 – .17 grade și minime de 9 – 11 grade.

Ulterior se va produce o răcire, astfel încât pe 7 noiembrie, în medie vor fi temperaturile maxime de 13 – 14 grade și minime de 7 – 8 grade, valori apropiate de normele climatologice ale începutului lunii noiembrie.

Regimul pluviometric se va menține deficitar pe parcursul celor două săptămâni, iar probabilitatea pentru ploi slabe va fi ceva mai ridicată doar în intervalul 4-7 noiembrie.

MUNTENIA

Vremea mai rece decât în mod obișnuit mai ales noaptea se va menține până pe 30 octombrie, fiind caracterizată de temperaturi maxime, în medie de 12 – 14 grade și de minime a căror medie se va situa între 1 și 3 grade.

Apoi, în intervalul 1-4 noiembrie, vremea va deveni caldă raportat la normele climatologice ale acestei regiuni, cu o medie a maximelor termice de 17 – 19 grade și a minimelor de 7 – 9 grade.

Începând din 5 noiembrie, procesul de răcire va determina la sfârșitul celei de-a doua săptămâni, în medie, temperaturi maxime de 13 – 14 grade și minime de 5 – 6 grade, valori apropiate de cele normale în prima decadă a lunii noiembrie.

Probabilitatea pentru ploi slabe la nivel local va fi mai ridicată doar în intervalul 4-7 noiembrie, iar în restul zilelor celor două săptămâni vor fi doar cu totul izolat burnițe.

OLTENIA

În intervalul 25-30 octombrie, valorile termice se vor situa sub mediile multianuale, cu o medie a maximelor de 12 – 14 grade și a minimelor de 2 – 4 grade.

Apoi vremea se va încălzi treptat, urmând să devină ușor mai caldă caldă decât în mod obișnuit în intervalul 2 – 4 noiembrie, când se vor atinge, în medie, temperaturi maxime de 17 – 18 grade și minime de 7 – 9 grade.

Răcirea estimată pentru a doua parte a celei de-a doua săptămâni va conduce pe 7 noiembrie la o medie a maximelor termice de 12 – 13 grade și a minimelor de 4 – 5 grade, valori normale pentru începutul lunii noiembrie în această regiune.

În prima săptămână numai cu totul izolat și trecător va ploua slab, iar în cea de-a doua probabilitatea pentru ploi slabe va fi ceva mai ridicată în intervalul 3-7 noiembrie.

sursă: meteoromania.ro

Citeste mai mult
Publicitate

ECONOMIE

O nouă creștere a inflației, după prețurile mari la energie. Explicații de la BNR

Publicat

BNR urmează să publice, în raportul privind inflația pe noiembrie, noi prognoze influențate de creșterile mari la energie.

Veștile nu sunt prea bune.

”Ne uităm la inflație, la cadrul macroeconomic, și vedem riscuri și incertitudini mari. Deși avem o revenire economică puternică în 2021, aceasta se raportează la un an 2020 slab, de scădere economică.

Împărțim inflația în două lucruri. În primul rând, inflația pe care nu o putem controla.

Prețul la gaze și electricitate nu este în controlul BNR. E mult spus că am putea influența prețul facturii de energie.

Însă aceste prețuri la energie pot cauza celorlalte prețuri să crească. Se pot revărsa în tot coșul de consum, pentru cam toate produsele conțin o componentă energetică.

În orice intră electricitate sau gaze sau căldură. Există o rată de transfer din acest produse energetice în coșul de consum.

Noi vom face ca prețul coșului de consum în care să scoatem energia să fie ancorat, prețurile acestor produse să rămână ancorate, să le influențăm astfel încât să nu crească foarte mult.

În acest context, creșterile de dobândă sunt cel mai important instrument pe care-l avem. Am luat deja o decizie de creștere. Analizăm în prezent impactul acelei decizii”, a declarat Cristian Popa, membru în Consiliul de Administrație al BNR, pentru digi24.ro.

Popa a mai spus că BNR analizează și noile perspective ale inflației.

”Odată cu decizia următoare vom publica și noul raport asupra inflației, ediția noiembrie. Acolo veți vedea cifre noi, veți vedea că ne-am actualizat prognozele, veți vedea niște cifre mai mari. Prognoza precedentă nu mai este de actualitate. Vedem creșteri mari la produsele energetice”, a declarat Cristian Popa.

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a urcat luni la 2,30% pe an, de la 2,29% cât a fost vineri, conform informaţiilor publicate de Banca Naţională a României (BNR).

sursă: digi24.ro

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate