Eveniment
VIDEO: Maria Anca, tezaurul viu din Alba care și-a dedicat viața ”reginei portului românesc”. Când a cusut prima IE
Maria Anca din localitatea Livezile, Aiud, și-a dedicat viața ”reginei” portului românesc: cămașa femeilor, simbolul frumuseții din satele românești.
Femeia a deslușit, în zeci de ani, ce este o ie. Este mai mult decât o haină tradițională românească, iar pentru femeile din trecut era o mândrie să o îmbrace în zi de sărbătoare.
În 2021 a fost numită tezaur viu al județului Alba pentru aportul ei în păstrarea tradițiilor și promovarea lor publicului larg.
Însă povestea simbolului tradițional românesc merge mult mai departe, până în zona misticului unde ielele, sânzienele, sunt adeseori reprezentate îmbrăcate în ie.
Artista și cercetătoarea Maria Anca a spus reporterului alba24.ro că Dumnezeu i-a pus acul în mână și cât timp acesta va vrea, ea va coase.
Este o poveste care se întinde în zeci de ani, de când aceasta avea 8 ani.
Atunci a făcut primele ei cruciulițe, iar acum documentează hainele pe care femeile le îmbrăcau.
Știe tot procesul, de la culesul cânepei, bătutul ei și până la momentul în care acul intră în material.
Încă de mică a fost reperată de cei din sat care și-au dat seama de talentul ei.
Tot timpul avea solicitări pentru modificat ii, mai ales la femeile care voiau să le poarte la ocazii speciale.
În trecut, fetele se căsătoreau de tinere, iar hainele rămâneau mici și aveau nevoie de modificări. Așa că s-a apucat să facă mici modificări, iar în timp a învățat toate secretele hainei tradiționale.
În prezent adună ii de peste tot, le documentează, lucrează la ele și le pregătește de expuneri.
Va continua să lucreze până când nu va mai putea ține acul în mână, a spus femeia reporterului alba24.ro.
Ziua Universală a Iei (Ziua Iei) este sărbătorită în fiecare an în 24 iunie.
Este o iniţiativă a comunităţii online „La Blouse Roumaine”, fondată de Andreea Tănăsescu (2012), care a propus ca această dată, când are loc sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul şi cea străveche a Sânzienelor şi Drăgaicei.
CITEȘTE ȘI: Ziua Universală a Iei, sărbătorită în 24 iunie. Semnificația și istoria cămășii tradiționale românești
În iunie 2013, a avut loc prima ediţie cu tema „Sânzienele îmbracă Planeta în IE”, care a declanşat o adevărată mişcare culturală şi a readus în actualitate cămaşa şi portul tradiţional românesc.
Ziua Universală a Iei a fost recunoscută oficial, pentru prima dată în lume, în 2015, prin Proclamaţia emisă de către primarul capitalei americane Washington D.C, Muriel Bowser, la iniţiativa lui Bogdan Banu, fondatorul organizaţiei Romanians of D.C, cu sprijinul comunităţii româneşti şi al Ambasadei României în Statele Unite ale Americii.
Din 2016 manifestarea este susţinută de către Asociaţia „La blouse roumaine – IA”, fondată pentru a sprijini eforturile comunităţii de a promova şi proteja ia şi valorile culturale româneşti şi universale.
Această zi este dedicată, totodată, eforturilor de includere a cămăşii cu altiţă în Patrimoniul Mondial UNESCO.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News