Polițiștii din Alba au donat peste 300 de kilograme de mâncare pentru câini aflați în grija unor oameni din mai multe localități din județ.

Pentru a fi MAI aproape de cei care îngrijesc zeci de animale, Inspectoratul de Poliție Județean Alba, prin Biroul pentru Protecția Animalelor, a desfășurat o campanie de donare de hrană pentru câini.

Publicitate

Potrivit IPJ Alba, ”polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor, împreună cu cei ai Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au fost alături de oamenii care aleg empatia și bunătatea față de animale, zi de zi, oferindu-le hrană, grijă și timp.


Aceștia au donat peste 300 de kilograme de mâncare pentru câinii aflați în grija unor oameni de pe raza municipiilor Alba Iulia, Sebeș și Aiud și a localităților Ighiu, Noșlac și Săsciori”.

Publicitate

Obiectivul campaniei l-a constituit sprijinirea persoanelor care se îngrijesc de bunăstarea animalelor și încurajarea cetățenilor de a se implica în astfel de acțiuni.

”Animalele au nevoie să fie protejate, iar noi suntem responsabili de siguranța, bunăstarea și liniștea lor” – IPJ Alba.