VIDEO: Profesorul Iosif Fiț a primit titlul de cetățean de onoare al Municipiului Alba Iulia
Profesorul Iosif Fiț a primit titlul de cetățean de onoare al municipiului Alba Iulia. Distincția a fost oferită pentru cariera didactică, dirijorală și componistică.
Decernarea titlului a avut loc în data de 2 iunie 2024.
Decizia pentru a ca Iosif Fiț să fie numit cetățean de onoare a fost votată în Consiliul Local Alba Iulia. Însă o parte dintre consilieri s-au abținut de la vot la acel moment.
Numirea, contestată de mai mulți localnici
Mai mult de atât, decizia a fost contestată în mediul on-line de o parte a cititorilor de ziare on-line din Alba Iulia. Aceștia au reclamat în comentarii modul în care Iosif Fiț se comporta în timpul orelor. De asemenea au contestat metodele prin care își impunea respectul în fața elevilor.
Iosif Fiț s-a născut în 4 ianuarie 1945, în comuna Avram Iancu. A absolvit cursurile liceale la Abrud, în 1964 și a studiat la Facultatea de Compoziție. Dirijat, Muzicologie, din cadrul Conservatorului de Muzică Gheorghe Dima, din Cluj-Napoca.
Între anii 1967-1973, a fost profesor de muzică la Școala Generală nr. 3 Alba Iulia. Între anii 1973-1981 a fost profesor la Liceul Teoretic ”Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia. În perioada 1981-1990 și-a desfășurat activitatea didactică în calitate de profesor de Teorie și Solfegii la Școala de Muzică cu clasele I-VIII, secție a Școlii Generale nr. 1 Alba Iulia.
Din 1990 până în 2009, a fost profesor de Teorie și Solfegii, precum și de Armonie la Liceul de Muzică și Arte Plastice Alba Iulia. A fost și profesor de Muzică religioasă la Seminarul Teologic Ortodox Sfântul ”Simion Ștefan” Alba Iulia, între anii 1991-2000 și 2004-2009.
De asemenea, în perioada 1996-1997, a fost lector universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității ”1 Decembrie 1918” Alba Iulia.
Iosif Fiț, cetățean de onoare Alba Iulia. Dirijor de coruri
Activitatea dirijorală a fost permanentă, participând la repetiții cu mai multe coruri în același timp. Sunt amintite Corul Școlii Generale nr. 3, Corul Profesorilor și Ansamblul folcloric „Doina Albei”, Corul Medicilor, Corul Casei de Cultură, Corul Liceului de Muzică (1990-2009), Corul Seminarului Teologic Ortodox (1991-2000), Corul Sfânta Treime al Catedralei Arhiepiscopale (1990-2020), Corul Codex Apulum (1980-2020), Corul Sfinții Apostoli Petru și Pavel al Bisericii din Câmpeni-Vale (2010-2024).
Profesorul Iosif Fiț este membru în mai multe asociații corale: À Cœur Joie - Lyon (1992), Europa Cantat - Berlin (1995), Asociația Națională Corală - București, Asociația Națională de Cânt Coral - Brașov. Din anul 2010, devine membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România.
Activitatea componistică și publicistică s-a concretizat în publicarea următoarelor lucrări:
- Solfegii și dictee, vol I, 2004 și 2006
- Solfegii și dicteuri, vol II, 2017
- Solfegii și dicteuri la 2,3 și 4 voci, 2017
- Florilegiu Coral Liturgic, pentru cor mixt, 2006 și 2013
- Colinde, colinde..., vol. 1, armonizări și prelucrări pentru cor mixt, 2012
- Colinde, colinde..., voi. 2, armonizări și prelucrări pentru cor mixt, 2022
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (4)