15 septembrie: Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, sărbătorit de creştini. Ocrotitorul pompierilor

Pe 15 septembrie, credincioşii ortodocşi îl cinstesc pe Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş, considerat orcrotitorul pompierilor. În anii 1650, a fost mitropolit al Timişoarei.

Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş s-a născut în 1568, în oraşul Raguza din Dalmaţia. După moartea tatălui său, s-a mutat împreună cu mama sa în Ohrida, la sud de Dunăre. Când a împlinit vârstă de 15 ani, a intrat în mănăstirea Maicii Domnului din Ohrida. După cinci ani de vieţuire în această mănăstire, ajunge în Muntele Athos, la Mănăstirea Pantocrator. Aici s-a călugărit şi a primit numele de Iosif.

Vezi și MESAJE de SFÂNTUL ȘTEFAN: URĂRI și FELICITĂRI pe care le poți trimite prin SMS persoanelor dragi

La cererea patriarhului de Constantinopol, este trimis egumen pentru marea lavră a Sfântului Ştefan din Adrianopol, iar după şase ani este pus egumen în marea lavră românească Cutlumuş. Este trimis de patriarhia din Constantinopol ca mitropolit al Timişoarei. Aşezarea în scaun a fost săvârşită pe 20 iulie 1650.

În anul 1653 s-a retras la Mănăstirea Partoş, aproape de Timişoara. Aici a mai vieţuit trei ani şi apoi şi-a dat sufletul în mâinile Domnului. Potrivit Tradiţiei, în momentul trecerii sale la cele veşnice, clopotele mănăstirii au început să bată singure. A fost înmormântat în naosul bisericii mănăstireşti, scrie crestinortodox.ro.

În anul 1956 moaştele sale au fost strămutate în Catedrala mitropolitană din Timişoara.  Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş a fost trecut în rândul sfinţilor de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pe 28 februarie 1950.

În urma adresei Ministerului de Interne din anul 1997, Sfântul Sinod a aprobat ca Sfântul Ierarh Iosif cel Nou să fie patron al pompierilor.

Din minunile sale, este cunoscută salvarea de la un incendiu a unei părţi din Timişoara. Această minune este trecută şi în Acatistul care îi este închinat: „Că să arăţi marea ta milostivire pentru turmă ta şi râvnă ta pentru slobozirea ei din toate nevoile ce o împresurau, atunci când pârjolul focului s-a întins să cotropească toată cetatea Timişoarei, nu ai fugit ca un fricos, ci ai stat că un viteaz, biruind puterea focului, prin rugăciunea ta mai fierbinte decât vălvătaia focului, scăpând neatinsă biserica slujirii tale şi oprind, prin ploaie năpraznică, pe care cerul a trimis-o ţie în ajutor, întinderea focului…” (Icosul 7).