27 martie: Ziua Unirii Basarabiei cu România. Programul evenimentelor organizate la Alba Iulia

Sărbătoarea Unirii Basarabiei cu România va fi marcată în data de 27 martie, de la ora 12:30. Manifestările vor avea loc la statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul din Cetatea Alba Carolina. 

Ziua Unirii Basarabiei cu România este sărbătorită în fiecare an la 27 martie, fiind instituită prin Legea nr.36/2017.

Sfatul Ţării, întrunit în şedinţă solemnă la Chişinău, a votat la 27 martie/9 aprilie 1918, unirea provinciei româneşti Basarabia cu România.

• „Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi a dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama sa România”, se arăta în Declaraţia de Unire semnată de preşedintele Sfatului Ţării, Ion Inculeţ şi de secretarul Ion Buzdugan. („Istoria României în date”, Editura Enciclopedică, 2003).

Ziua Unirii Basarabiei cu România: Evenimentele de la Alba Iulia

Organizator: Primăria Municipiului Alba Iulia

Moderator: Istoric de la Muzeul Unirii

Invitat: Laurian Stănchescu – scriitor, jurnalist, istoric literar.

Programul ceremoniei:

• Intonarea Imnului Național
• Cuvântul de deschidere (Gabriel Pleșa)
• Un istoric de la Muzeul Național al Unirii va evoca ziua Unirii Basarabiei cu România.
• Decernarea Distincției Unirii, oferită de Societatea Carpații – Mihai Eminescu
• Hora Unirii

Organizator: Primăria Municipiului Alba Iulia

Ziua Unirii Basarabiei cu România: Cum a fost instituită această zi

Ziua Unirii Basarabiei cu România este sărbătorită în fiecare an la 27 martie, fiind instituită prin Legea nr.36/2017.

Propunerea legislativă privind instituirea acestei Zile a fost iniţiată de deputatul Eugen Tomac, acesta susţinând, în expunerea de motive, că „Ziua de 27 martie 1918 este una dintre cele mai semnificative din istoria poporului român. Atunci, după 106 ani de ocupaţie ţaristă, Basarabia a revenit în graniţele ei fireşti, fiind prima provincie românească care s-a unit cu România. (…)

Este obligaţia noastră, a celor care astăzi răspundem în faţa românilor, de a demonstra că preţuim valorile româneşti de veacuri şi pe cei care ni le-au lăsat moştenire”, potrivit www.cdep.ro.

Proiectul legislativ a fost adoptat de Senat, la 13 octombrie 2015, şi de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz, la 14 martie 2017.

Potrivit proiectului, Guvernul României şi autorităţile locale şi centrale vor lua măsuri pentru ca în 27 martie să fie arborat drapelul României în conformitate cu Legea 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice.

Ziua Unirii Basarabiei cu România poate fi marcată de autorităţile administraţiei centrale şi locale, organizaţiile neguvernamentale, muzee, reprezentanţele României în străinătate, prin organizarea de evenimente şi manifestări publice şi cultural ştiinţifice dedicate acestei sărbători.

Autorităţile centrale şi locale pot sprijini material şi logistic aceste manifestări.

La 27 martie 2017, preşedintele Klaus Iohannis a promulgat Legea nr. 36, care stabileşte că 27 martie – Ziua Unirii Basarabiei cu România este zi de sărbătoare naţională. Într-un comunicat transmis AGERPRES, Administraţia Prezidenţială arată că legea promulgată are o semnificaţie deosebită, aceea de marcare a acestui moment important din istoria României.

Ziua Unirii Basarabiei cu România: Ce s-a întâmplat

La 20 octombrie/2 noiembrie 1917 a început, la Chişinău, un Congres Militar Moldovenesc, cu 800 de delegaţi plenipotenţiari, ca reprezentanţi ai celor 300.000 de basarabeni mobilizaţi în armata rusă.

Acolo s-a luat decizia constituirii Sfatului Ţării, ca organ reprezentativ de conducere, compus din 120 de deputaţi, 84 (70%) aparţinând populaţiei majoritare (44 de locuri pentru militari, 30 pentru ţărani şi 10 pentru asociaţii obşteşti şi partide politice moldoveneşti), iar 36 (30%)  etniilor conlocuitoare.

Când la Petrograd abia se configura revoluţia bolşevică şi instaurarea uneia dintre cele mai sângeroase dictaturi a secolului al XX-lea (25 octombrie/7 noiembrie 1917), basarabenii îşi organizaseră deja, în cel mai democratic mod cu putinţă, viitorul.

Biroul Organizatoric ales de Congresul Militar Moldovenesc, compus din 16 membri, cărora li s-au mai adăugat şi personalităţi marcante ale vieţii din Basarabia, precum Ion Pelivan, Pan Halippa, Daniel Ciugureanu şi Ion Inculeţ, a fost însărcinat cu constituirea Sfatului Ţării, ca organ reprezentativ de conducere a Basarabiei.

Numărul deputaţilor a fost crescut la 150, 105 deputaţi aparţinând majorităţii şi 45 minorităţilor. Biroul Organizatoric a contribuit, de asemenea, la crearea armatei Republicii Autonome Moldoveneşti.

La 21 noiembrie/4 decembrie 1917, în prezenţa a 95 de deputaţi şi a unui numeros public, au fost deschise lucrările Sfatului Ţării.

La propunerea lui Panteleimon Erhan, reprezentantul facţiunii ţărăneşti, preşedinte al celui dintâi Parlament basarabean a fost ales Ion Inculeţ, care, în discursul său, a amintit de nevoia ca Basarabia să devină o republică democratică, dar pe care, în contextul epocii, o vedea ca fiind parte a unei mari „republici federative democratice ruseşti”, cu un larg program politic şi social, întemeiat pe votul universal şi „trecerea pământului la poporul muncitor”.

În virtutea dreptului la autodeterminare, la 2/15 decembrie 1917, Sfatul Ţării a proclamat Basarabia Republică Populară/Democratică Moldovenească, ca parte egală în drepturi a „Republicii Federative Democratice Ruse unice”.

Până la convocarea unei Adunări populare (o Constituantă), aleasă pe baza votului universal, puterea supremă a noii republici populare era încredinţată Sfatului Ţării.

Este important de subliniat că numele noii republici apare, adesea, fie ca republică populară, fie ca republică democratică, ca urmare a felului în care s-au redactat textele Declaraţiei din 2/15 decembrie, în limbile română şi rusă.

În varianta rusească – de fapt, originalul adoptat la 2/15 decembrie, care a fost apoi tradus în limba română – apare republica populară, urmând modelul Republicii Populare Ucrainene, în vreme ce majoritatea istoricilor şi studiile consacrate perioadei vorbesc despre republica democratică, potrivit variantei româneşti a Declaraţiei din 2 decembrie.

Pentru organizarea tinerei republici s-a propus constituirea unui Consiliu al Directorilor Generali (puterea executivă), în fruntea căruia Ion Inculeţ l-a propus pe Panteleimon Erhan. Noul cabinet era compus din şapte reprezentanţi ai populaţiei majoritare şi trei ai etniilor conlocuitoare.

Una dintre cele mai presante sarcini ale noii puteri executive era păstrarea ordinii şi, în pofida constituirii unei incipiente armate a republicii, de fapt un regiment moldovenesc incapabil să asigure securitatea, tulburările erau majore, de la ţăranii care, prin violenţă, se înstăpâneau pe moşiile marilor proprietari, până la minorităţi şi trupe ţariste bolşevizate.

Privirea Executivului moldovenesc s-a îndreptat, firesc, spre Iaşi, iar generalul Berthelot a promis instructori francezi, bani şi armament, dar soluţia aceasta cerea timp.

Era dificilă, de asemenea, o solicitare de sprijin adresată direct armatei române, tocmai ca urmare a eventualelor suspiciuni care ar fi putut să apară legate de anexarea tinerei republici de către România. Astfel, s-a cerut sprijin la Kiev unor unităţi sârbeşti, cehe (care nu au mai ajuns) şi voluntarilor transilvăneni, dar era puţin probabil ca acestea să facă faţă nevoilor de ordine în Basarabia.

Comandamentul român ezita să intervină, deşi propunerile Marelui Cartier General (MCG) vizau intervenţia unei divizii experimentate în Basarabia pentru a nu permite bolşevicilor să creeze complicaţii.

În cele din urmă, la 16 ianuarie 1918, Ion I.C. Brătianu a aprobat acţiunea propusă de MCG. Două zile mai târziu, situaţia la Chişinău s-a agravat, forţe încurajate de bolşevici preluând puterea cu ajutorul garnizoanei ruseşti.

Acestea au dezarmat un contingent de voluntari transilvăneni sosit în cele din urmă pentru a apăra Sfatul Ţării. În aceste condiţii, acţiunea militară românească, deja aprobată, era legitimată de evenimentele din capitala tinerei republici de dincolo de Prut.

La 21 ianuarie 1918, MCG a decis ca Divizia 11 Infanterie să înainteze în Basarabia, pentru a asigura ordinea în Chişinău şi Bender, alte trei divizii fiind pregătite pentru intervenţie.

Generalul Constantin Prezan s-a asigurat, printr-o proclamaţie, care arăta că intervenţia unei unităţi româneşti este o cerinţă a generalului Şcerbacev, că scopul acţiunii militare este restabilirea ordinii şi protecţia transportului proviziilor necesare frontului, fără să reprezinte o ameninţare pentru statul moldovenesc.

Intrarea triumfală în Chișinău. Ce a urmat

La 27 ianuarie, generalul Ernest Broşteanu, comandantul Diviziei 11 Infanterie, îşi făcea intrarea triumfală în Chişinău, cu fanfară şi salve de artilerie.

El s-a asigurat, de asemenea, într-o cuvântare ţinută în faţa Sfatului Ţării, întrunit într-o sesiune specială, că este cunoscut scopul său, acela de a nu se implica în organizarea noii republici şi de a apăra de anarhie viaţa şi avutul cetăţenilor.

În acest episod stă şi cheia raporturilor viitoare cu Lenin şi URSS, mai ales în falsa problemă invocată de ruşi/sovietici a frontierei estice a României, pentru că liderul bolşevic a reacţionat dur, arestându-l pe reprezentantul diplomatic român în Rusia, Constantin Diamandy (eliberat, la protestele corpului diplomatic, după câteva zile şi apoi expulzat) şi confiscând tezaurul românesc, aflat în păstrare la Moscova, sub lozinca restituirii sale poporului român atunci când se va fi „eliberat” de „oligarhia conducătoare”.

Efectivele militare româneşti în Basarabia au crescut, în vederea asigurării ordinii şi înlăturării bandelor bolşevice, Divizia 1 Cavalerie fiind trimisă în nord, iar Divizia 2 Cavalerie în sud.

De asemenea, efective ale Diviziei 13 Infanterie au acţionat în sud, în zona Reni şi Bolgrad.

Deşi armata română a contribuit la stabilizarea situaţiei în Basarabia, forţe bolşevice, sprijinite de Rumcerod de la Odessa, dar şi de ţărani care erau convinşi că armata română îi apără pe marii proprietari de pământ şi, deci, o eventuală reformă funciară ar putea fi compromisă, în regiunile periferice a continuat rezistenţa împotriva a ceea ce se numea deja „ocupaţia românească”.

Mai multe rapoarte ale comandanţilor români subliniau atitudinea ostilă şi agitaţia ţărănimii.

Liderii Sfatului Țării au arătat însă că acolo unde este prezentă armata română domneşte liniştea şi chiar unii mari proprietari basarabeni au mulţumit armatei române pentru restabilirea ordinii.

MCG a ordonat explicit ca armata română să nu mai intevină în raporturile dintre proprietari şi ţărani decât „pentru a preveni alte devastări şi furturi”.

Pe de altă parte, recolta slabă a făcut ca aprovizionarea cu pâine a armatei române prezente în Basarabia să fie o povară, după ce jafurile comise de soldaţii ruşi spoliaseră deja teritoriul de dincolo de Prut.

Ordinea a fost instaurată în teritoriul românesc de dincolo de Prut până la sfârşitul lunii februarie 1918, cu preţul vieţii a trei ofiţeri şi 122 de soldaţi, 12 ofiţeri şi 309 ostaşi fiind răniţi în confruntările cu trupele ruse bolşevizate.

Între timp, ultimatumul dat României de Puterile Centrale pentru denunţarea armistiţiului de la Focşani şi încheierea unei păci între Centrali şi Republica Ucraineană prindeau România ca într-un cleşte.

Pe de altă parte, liderii Republicii Democratice Moldoveneşti observau că republica nu le este recunoscută, iar reprezentanţii Puterilor Centrale refuzau să-i accepte la un dialog menit să ducă la încheierea unei păci după modelul ucrainean.

După semnarea păcii preliminare de la Buftea (5 martie 1918) şi demisia generalului Alexandru Averescu, în fruntea guvernului român a fost numit Alexandru Marghiloman.

Acesta s-a întâlnit, la Iaşi, cu reprezentanţii Sfatului Ţării, Ion Inculeţ, Daniel Ciugureanu şi Pan Halippa, şi au discutat despre necesitatea unirii cu România, ca fiind singurul mod în care noua republică moldvenească ar putea căpăta legitimitate.

Ziua Unirii Basarabiei cu România: Tot cu România ne-a fi mai bine

La Iaşi, Ion Inculeţ s-a întâlnit şi cu ambasadorul francez, Saint Aulaire, acesta spunându-i – avea să relateze liderul Sfatului Ţării, întors la Chişinău – că „dacă n-om face unirea, totuna ne va înghiţi cineva şi pe urmă noi suntem moldoveni, aceiaşi români, tot cu România ne-a fi mai bine. Am fost nedumerit, dar acuma cred şi eu, domnilor, că trebuie să facem unirea cu România.”

Rezervele lui Inculeţ ţineau de faptul că Alexandru Marghiloman, noul prim-ministru român conservator, era perceput ca reprezentant al marilor proprietari de pământ şi se temea pentru felul în care programul său politic şi social (vot universal şi o largă reformă agrară) va putea fi implementat în Basarabia în eventualitatea unei uniri cu România.

Însă pentru tânăra republică de dincolo de Prut singurul protector capabil să-i asigure stabilitatea şi legitimitatea era statul român, printr-un act de unire.

Alexandru Marghiloman a ajuns în Basarabia la 26 martie/8 aprilie 1918, în preziua Declaraţiei de Unire cu România, iar Constantin Stere, cel care revenise în Basarabia pentru a reaprinde flacăra unirii, l-a asigurat că majoritatea deputaţilor din Sfatul Ţării era favorabilă unirii cu Ţara.

Votul împărţit asupra Unirii condiţionate (86 pentru, 3 abţineri şi 36 împotrivă), la 27 martie/9 aprilie 1918 indică în mod limpede că, la Chişinău, exprimarea democratică a fost una firească, neîngrădită în vreun fel de presiuni militare.

Istoriografia sovietică mai ales (dar şi unii istorici ruşi, astăzi, cum este cazul lui Mihail Meltiuhov) este cea care a atacat mereu decizia Sfatului Ţării privind unirea Basarabiei cu România, la 27 martie 1918, din perspectiva corelaţiei făcute între necesitatea unui vot liber exprimat şi prezenţa trupelor româneşti în teritoriul dintre Prut şi Nistru.

Istoriografia sovietică inducea, astfel, ideea invalidităţii votului în Sfatul Ţării în circumstanţele menţionate.

Este limpede că prezenţa armatei române în Basarabia, la începutul anului 1918, a contribuit în mod semnificativ la salvarea fiinţei tinerei republici moldoveneşti.

Plecarea armatei române din teritoriul dintre Prut şi Nistru ar fi însemnat invadarea imediată a acestui teritoriu de trupele ruse bolşevizate sau ucrainene naţionaliste şi, ca o consecinţă imediată, dizolvarea Republicii Democratice Moldoveneşti.

Retragerea armatei române ar fi presupus, pe de o parte, abandonarea intereselor populaţiei româneşti majoritare în provincie şi sacrificarea intereselor naţionale româneşti în ansamblu, iar pe de altă parte, adâncirea insecurităţii regionale şi crearea unui focar de instabilitate la graniţa estică a Vechiului Regat român.

Aşadar, prezenţa ostaşului român la frontiera de pe Nistru a prefigurat Actul Unirii, servind drept garanţie pentru soluţia Unirii şi consolidarea procesului de revenire a Basarabiei la statul român.

Surse: presamil.ro, rfi.ro, wikipedia

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News