Asociația 21 Decembrie 1989, Alba Iulia: La Cugir, victimele unor ACCIDENTE RUTIERE au primit titluri de RĂNIT în REVOLUȚIE

La 25 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989 încă mai apar sesizări cu privire la acordarea tititlurilor de ”erou”, ”participant” sau ”rănit” în Revoluție. Într-un memoriu adresat Secretariatului General pentru Problemele Revolutionarilor, Asociația 21 Decembrie din Alba Iulia condusă de Mihai Babițchi – primul conducător al Revoluției de la Alba Iulia, a sesizat faptul că în lista celor care au participat și au fost răniți în timpul evenimentelor din decembrie 1989, în județul Alba, au fost incluse și persoane care au fost victimele unor accidente rutiere, foști milițieni care nu au fost de partea Revoluției sau chiar pesoane care au fost victimele unor agresiuni care n-au avut legătură cu Revoluția.

Mihai Babițchi a declarat pentru Alba24 că în urma sesizărilor adresate SGPR până acum nu s-a luat nicio măsură, mai mulți impostori care au abținut documete de participant la Revoluție beneficiind de toate avantajele, inclusiv cele financiare pe care le conferă deținerea unor astfel de titluri. În scrisoarea transmisă SGPR, Asociația 21 Decembrie 1989, printre exemplele  ”imposturii revoluționare” a atras atenția asupra victimelor unui accident rutier desfășurat în localitatea Vinerea, în data de 23 decembrie 1989, când o dubiță în care se aflau 14 persoane s-ar fi răsturnat la o trecere de cale ferată . O parte dintre cei care s-ar fi aflat în mașina respectivă au obținut titlul de ”RĂNIT în REVOLUȚIE” și ar fi benefiaciat de toate avantajele conferite de acesta. ” Astfel s-a ajuns ca de la 8 răniți de care eu știam acum sunt 68 – spune Babițchi. Un alt „rănit”, Traian Repede, ”s-a îmbătat în ziua de Crăciun cu un prieten, s-au certat, iar acela a băgat un cuţit în el.  A declarat în Dosar că a fost împuns în abdomen de un soldat cu o baionetă – afirmaţie absolut hilară, întrucât în Alba eu am avut din primul moment controlul absolut al armatei şi nu au existat incidente sau accidente de acest fel. ”

Vedeți mai jos scrisoarea integrală transmisă  de Ascociația 21 Decembrie Secretariatului General pentru Problemele Revoluționarilor:

”ASOCIAŢIA 21 DECEMBRIE 1989, ALBA IULIA

Dle secretar de stat

Am urmărit pe „youtube” întâlnirea dvs. din 7 februarie 2013 de la Sibiu cu preşedinţii asociaţiilor de revoluţionari înfiinţate până în 31 dec. 1992. Deşi Alba Iulia este Oraş-Erou Martir (singurul oraş din ţară care la data de 22 dec.1989, ora 8 dimineaţa – deci când Ceauşescu se afla încă la putere – după o noapte de manifestaţii a obţinut abdicarea scrisă a primului secretar PCR al judeţului, iar eu am preluat efectiv puterea, în fruntea unui grup de cetăţeni pe care l-am ales pe treptele consiliului judeţean) nu am fost invitaţi la respectiva întâlnire întrucât ne-am înfiinţat un an mai târziu. Aţi respectat una din aberaţiile ilogice, incalificabile ale Legii 42/1990 impuse de asociaţiile din Bucureşti prin Rada Istrate, preluate din păcate şi în Legea 341/2004. Ca şi cum sângele vărsat de noi era mai puţin roşu decât al celor înfiinţaţi până în dec. ’92 sau răniţii noştri erau mai puţin răniţi decât ai acelora. Faptul că preşedinţii acestor asociaţii au girat dosarele depuse de toţi revoluţionarii şi de aceea v-aţi întâlnit numai cu ei nu reprezintă un argument credibil. S-a creat, de pildă, situaţia tot aberantă ca nişte preşedinţi (Liviu Bulzan din Cugir, de pildă) – ei înşişi impostori dovediţi – să susţină dosarele adevăraţilor revoluţionari. Aveam multe propuneri să vă facem pentru rezolvarea spinoasei probleme a impostorilor şi a îndemnizaţiilor refuzate de vechea şi noua putere. Aţi promis că vă întâlniţi şi cu noi dar nu ati făcut-o!…

Concret, în dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989, orele 10, ca o dovadă certă a preluării puterii am decis să plec personal la Cugir pentru a vedea care este situaţia morţilor şi răniţilor de acolo (Unul din punctele Platformei-program al Frontului Patriotic Libertatea, creat în acea noapte, prevedea această anchetă). La fel ca şi la ora 8, cei circa 800-900 de oameni masaţi în faţa Consiliului judeţean care au ascultat cu lacrimi în ochi documentul – se vede pe casetă – au refuzat să mă lase iniţial să plec, temându-se că voi fi lichidat pe drum. Doream să citesc şi la Cugir abdicarea primului secretar si prelurea puterii în judeţ de către revoluţionari. Au decis în final că dacă nu mă întorc în 2 ore vor lua cu asalt clădirea PCR, în pofida pistoalelor mitralieră şi a căştilor de război, care se iţeau de la toate ferestrele.

La Cugir am găsit un oraş plin de fumul clădirilor incendiate şi o mulţime înnebunită, înarmată cu lanţuri, bâte, răngi etc care cutreiera străzile. Delegatul PCR care mă însoţise, ca şi şoferul care mă adusese au fugit aşa că am păşit singur în faţa mulţimii, am ridicat mâna şi am citit documentul. Întrucât nu se auzea destul de bine, mulţimea m-a luat pe umeri şi m-a purtat câteva sute de metri până în centru unde m-au cocoţat pe soclul unei fântâni secate. De acolo le-am citit documentul de abdicare şi am cerut să numească pe loc, în numele Revoluţiei, un nou primar, să stingă focurile, să alcătuiască echipe de ordine în locul miliţienilor dispăruţi şi să se întoarcă la lucru. Au numit pe loc un primar căruia i-am cerut ca a doua zi la ora 8 să îmi raporteze îndeplinirea măsurilor cerute. Apoi mulţimea m-a condus la sediul ars al miliţiei. Acolo am găsit cele două cadavre, goale, arse şi profanante, ale fostului comandant al miliţiei şi al adjunctului său. Cei 8 civili răniţi de gloanţele trase de miliţienii asediaţi (ricoşate din peretele blocului de peste drum) fuseseră transportaţi în timpul nopţii la Alba Iulia. În spital se aflau doar câţiva miliţieni bătuţi de populaţie, ca răzbunare pentru civilii răniţi. Din seara zilei de 21 decembrie 1989, în Cugir nu s-a mai tras nici un singur glonte.

Am relatat succint aceste câteva lucruri ca să înţelegeţi uluiala noastră când am aflat astăzi că la Cugir sunt 68 răniţi, după cum mi-a relatat chiar Liviu Bulzan, preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie din Cugir, EL ÎNSUŞI RĂNIT ÎN DATA DE 23 DECEMBRIE 1989, ÎNTR-UN ACCIDENT DE CIRCULAŢIE, împreună cu alţi 14 civili care se aflau în dubiţa respectivă, răsturnată la trecerea de cale ferată dinspre Cugir spre Comuna Vinerea. Evenimentul este binecunoscut în Cugir, deşi impostorii au încercat mai târziu, evident, să deturneze adevărul.

L-am întrebat pe Liviu Bulzan de unde au apărut atâţia răniţi la Cugir, când eu nu găsisem decât 8 civili în dimineaţa de 22 decembrie. A dat din colţ în colţ. În judeţul Alba există 17 miliţieni bătuţi de populaţie sau răniţi la Cugir, Alba Iulia şi Blaj. Datorită nefericitului articol 16 din Legea 42/1990, ei au fost strecuraţi în categoria „răniţi în legătură cu evenimentele din decembrie 1989”. Aici au mai intrat victimele unor accidente auto întâmplate până în 25 decembrie 1989 (cu şpaga potrivită au obţinut certificatele medicale corespunzătoare, şi cu o falsă mărturie, tot plătită, au primit certificate de revolutionar cu grad de „Rănit”). Aşa s-a ajuns, de pildă, ca până şi dosarul meu – nimeni nu-mi contestă calitatea de iniţiator şi conducător al Revoluţiei în Alba (toate documentele – Platforma-program, steagul purtat în fruntea mulţimii, abdicarea primului secretar PCR, caseta cu discursul meu în dimineaţa respectivă, articole din presa străină, hainele purtate de mine, nenumărate fotografii etc. sunt depuse la Muzeul Unirii) – să fie susţinut de un impostor. De care nu am auzit decât după moartea fostului preşedinte al Asociaţiei din Cugir, Al. Iosza. Nici un miliţian „rănit” nu a avut curajul să-mi ceară mie să-l primesc în asociaţie şi să-i susţin dosarul. Au ajuns toţi la Cugir. Chiar şi un terorist prins (în soluţia finală dată de procurorul militar în dosarul numitului Sorin Botar aflat la Parchetul Militar Cluj, se precizează: „prins şi împuşcat în cadrul unor acţiuni teroriste în timpul evenimentelor din Dec. 1989 – vezi cartea mea „Revoltă în labirint. Decembrie 1989”, care a fost declarată „Cartea Anului” în 2011 şi a primit „Premiul Naţional” din partea Institutului Revoluţiei Române şi a Fundaţiei Titulescu) a primit, prin asociaţia din Cugir certificatul de „Erou-Martir al Revoluţiei din Dec.1989. Un alt „rănit”, Traian Repede, s-a îmbătat în ziua de Crăciun cu un prieten, s-au certat iar acela a băgat un cuţit în el (mi-a mărturisit personal acest lucru, când Primăria mi-a cerut acceptul să-l trimită să se opereze la Paris). A declarat în Dosar că a fost împuns în abdomen de un soldat cu o baionetă- afirmaţie absolut hilară, întrucât în Alba eu am avut din primul moment controlul absolut al armatei şi nu au existat incidente sau accidente de acest fel.

Liviu Bulzan abia anul trecut mi-a spus că cei 15 din dubiţa în care s-a aflat primiseră, chipurile, „Ordin de luptă” de la un maior MAI (i-am uitat numele dar îl găsiţi în dosar) să schimbe garda la Depozitul militar din Vinerea. În unele dosare se afirmă că erau trimişi cu muniţie, în altele să aducă muniţie de la depozit. GOGOAŞA ESTE INCREDIBILĂ, şi i-am spus-o. Să mă explic.

Imediat după fuga lui Ceauşescu, pe la orele 13 m-am trezit alături de mine pe treptele Consiliului judeţean unde ţineam un alt discurs mulţimii – de data aceasta 10-000 – 15.000 de oameni, cu comandantul garnizoanei militare Alba Iulia, maiorul Viorel Bârloiu însoţit de câţiva ofiţeri. M-am bucurat imens şi am strigat „Armata e cu noi!”, în uralele nesfârşite ale oamenilor. După discurs am urcat în biroul fostului conducător al judeţului, devenit cabinetul meu de lucru şi am alcătuit Comandamentul Revoluţiei. Eram preocupat să asigur apărarea judeţului împotriva forţelor de represiune, fidele dictatorului fugit, care se presupunea că vor încerca să înnăbuşe Revoluţia. După ce pe la orele 14 vorbisem de vreo două ori cu comandantul Garnizoanei Alba, i-am ordonat, din motive lesne de înţeles, să-şi mute statul major în secretariatul meu. S-a conformat în mai puţin de jumătate de oră după ce a instalat logistica de comunicaţii. I-am cerut să-mi comunice efectivele, mijloacele de luptă, calibrul armelor etc. şi cu hărţile pe masă am conceput un plan detaliat de apărare a accesului spre judeţ, şi a obiectivelor militare – fabrici de armament (Cugir), depozite militare, uzina electrică, de apă etc. Încerc să vă spun că nimic nu s-a mişcat fără ştiinţa mea din acea clipă. La Cugir a fost trimisă o companie de 150 soldati din regimentul de geniu al maiorului Dumitru Gheţe, cu scopul de a apăra Uzina de armament şi depozitele anexe, inclusiv cel din Comuna Vinerea. Cuvântul de ordine: NICI UN CIVIL NU SE APROPIE DE DEPOZITELE MILITARE, întrucât se vorbea deja de terorişti.

Ideea că un maior a dat un ordin de luptă unui grup de civili, peste ordinul meu clar, este de domeniul hilarului şi al fantasticului. Oricine care a participat la acele evenimente ştie că am impus o disciplină de fier pretutindeni. Aşa am reuşit şi în „Noaptea Revoluţiei” (21 spre 22 decembrie) să îmi fie recunoscută autoritatea – şi ea a fost recunoscută unanim – şi să salvez astfel vieţile a zeci de oameni. Cunoaşteţi vreun oraş în România, în care lumea a ieşit în stradă înainte de fuga lui Ceauşescu, şi să nu existe acte de vandalism, morţi şi răniţi?!!! Abia după 23 decembrie a început să se tragă şi pe străzile Alba Iuliei şi în judeţ, din motive pe care le-am elucidat în cartea mea. Inclusiv prăbuşirea elicopterului cu Nuţă şi Mihalea, eminenţele cenuşii ale Securităţii ceauşiste.

L-am întrebat cu puţin timp în urmă pe colonelul MAI în rezervă Dumitru Gheţe – el însuşi posesor al unui certificat de revoluţionar, primit pentru ajutorul inestimabil acordat Revoluţiei (l-am numit în 23 decembrie primar al Municipiului Alba Iulia) – ce ordin de luptă a dat subalternul său, unui grup de civili? A râs mai întâi apoi când i-am spus că hârtia respectivă este la dosarul celor „răniţi” în accidentul auto, s-a enervat pur şi simplu şi a promis că dacă pune mâna pe „escrocul ăla” o să-i arate disciplina militară. Este şi el de acord că hârtia respectivă, dacă există, ESTE IMPOSIBIL SĂ FI FOST ELIBERATĂ ÎN ZILELE REVOLUŢIEI. Ca multe alte hârtii de acest gen (inclusiv certificate medicale, eliberate mult după Revoluţie, pe baza registrelor de internare, reale) şi aceasta a fost eliberată, probabil prin mijloace frauduloase, după apariţia Legii 42/1990.

Argumentul lui Bulzan că el a susţinut dosarele miliţienilor pentru că aveau „hârtie de la generalul Voinea” este o altă năstruşnicie. Pur si simplu toţi purtătorii de armă , solicitanţi de certificate de revoluţionar, au trebuit să dea o declaraţie în faţa unui procuror militar (la început în faţa lui Voinea, probabil), că nu s-au aflat de cealaltă parte a baricadei. Nu s-a întrebat nimeni de ce parte s-au aflat miliţienii din Cugir care au tras în populaţie şi au fost bătuţi de aceasta?!!? Chiar dacă, adevărat, sediul lor se afla sub asediu? Dacă cineva a dorit să-i recompenseze cumva şi pe aceştia putea să se gasească o altă formă legală, nu să fie declaraţi eroi-martir sau revoluţionari cu grad de „Rănit”.

Am dat numele celor 17 miliţieni în articole scrise de mine şi care au apărut de-a lungul timpului în „România liberă”, „Adevărul” şi Evenimentul zilei”, precum şi în emisiuni radio şi de televiziune. Am depus pe vremuri un memoriu la SSPR. Nu s-a întâmplat nimic. Răniţii în Revoluţie trebuie să fie răniţi de glonţ, nu să aibă degetul strivit la lift ca Bebe Ivanovici sau să aibă vânătăi ca miliţienii din Alba iar „luptătorii” cu merite doar cei care au participat până în 22 dece. ora 12, când a fugit Ceauşescu. I-am înmânat personal, în mână, un memoriu şi fostului premier Emil Boc, căruia i-am cerut să facă ordine şi în cazul aşa-zişilor răniţi şi morţi în Revoluţie, care azi îşi primesc îndemnizaţiile. Jumătate dintre ei sunt impostori. Un căpitan de miliţie din Alba Iulia, rănit într-adevăr de glonţ întrucât maşina în care se afla nu a oprit la somaţiile unui soldat în faţa unei baricade (un altul a fost ucis de rafala trasă de soldat) şi care nici nu a putut justifica 12 gloanţe trase când a predat armamentul, a fost arestat şi a stat închis aproape un an până a fost scăpat „din lipsă de probe suficiente”. Astăzi este revoluţionar cu grad de „Rănit”, îşi ia îndemnizaţia şi îmi râde în nas pe stradă, pentru că eu, conducătorul Revoluţiei, care l-a arestat, nu o iau.

În urmă cu doi ani am iniţiat un proiect de modificare a Legii 341/2004, semnat (eu nu puteam să o fac) de deputaţii PNL Călin Potor şi Teodor Atanasiu (azi senator) şi Radu Coclici (PSD). Proiectul ar fi anulat anomaliile legii respective, inclusiv cu cea a Asociaţiilor înfiinţate până în dec. 1992. Aplicarea proiectului ar reduce numărul revoluţionarilor la 4000 – 5000, inclusiv răniţi şi morţi (din aceştia jumătate cad), adică exact aşa cum cere premierul Victor Ponta. Proiectul ajunsese pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor, dar a picat Guvernul Ungureanu, şi a rămas baltă. Dacă nu scăpăm de impostori, dacă nu vom împăca conceptele de revoluţie şi revoluţionari cu societatea civilă, întotdeauna va exista pericolul ca unul sau altul dintre Guverne să taie îndemnizaţiile acordate prin lege. Ştiu că cei mai mulţi nu doresc ca Legea 341/2004 să reajungă în Parlament pentru că (pe bună dreptate) există pericolul ca drepturile să fie ciuntite puternic. O soluţie legală bună ar fi o HG prin care să fie reactivată (cu schimbări, desigur) Comisia de reanalizare a dosarelor, inclusiv a mortilor si răniţilor. Acest lucru se poate rezolva în 2-3 luni. Aceasta este responsabilitatea dvs. SSPR va trece în subordinea Senatului şi se va transforma în Agenţie.

Sperăm toţi că veţi acţiona cu maximă repeziciune pentru că avem revoluţionari adevăraţi pentru care îndemnizaţia era singura sursă de venit sau garanţia pentru credite luate de la bănci. Asteptăm cât mai urgent, veşti de la dvs.

Cu consideraţie,
Preşedinte

Ec Mihai Babiţchi

Preşedinte executiv

Gheorghe Bukos