Educație
BACALAUREAT 2021: Cum se pot depune contestații. Model de cerere și procedura. Rezultate finale, în 9 iulie
Absolvenții de liceu nemulțumiți de notele la Bacalaureat 2021 pot depune contestații, astăzi, până la ora 16.00. Trebuie să țină cont însă de faptul că notele pot crește sau scădea în urma soluționării contestațiilor.
Contestațiile pot fi depuse fizic, la liceu sau online, pe adresa de e-mail a unității de învățământ în care au fost susținute probele scrise.
Potrivit IŞJ Alba, rata de promovare (înainte de contestații) înregistrată de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele examenului de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2021, în județul Alba, este de 72,71%.
Au fost cinci medii de 10, la trei licee din județ.
În județul Alba, s-au prezentat la examen 2.338 de candidați dintre cei 2.453 înscriși (115 absenți și 11 eliminați din examen). Dintre aceștia, 1.700 au promovat Bacalaureatul (rata de promovare 72,71%).
Au fost și 452 medii între 9 ș 9,99.
Alte 554 de medii au fost între 8,00 și 8,99, 371 de medii au fost între 7,00 și 7,99 și 318 medii între 6,00 și 6,99. 627 de candidați (118 cu medii) au picat examenul.
Rata de promovare a candidaților din seria curentă este de 77,1%.
Calcularea mediei la Bacalaureat
Pentru fiecare candidat care a obținut cel puțin nota 5 (cinci) la toate probele scrise de examen, se calculează media generală de bacalaureat ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, din notele obținute la respectivele probe.
Nu se calculează media generală de bacalaureat pentru candidații care nu au promovat una sau mai multe probe, care nu s-au prezentat la toate probele sau care au fost eliminați de la o probă.
Media de promovare a examenului de Bacalaureat este de cel puțin 6 la probele scrise.
Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ:
- recunoașterea/echivalarea/ susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
- susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
- obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.
Contestații
Contestațiile pot fi depuse/transmise astăzi (luni, 5 iulie), în intervalul orar 12.00 – 18.00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/ transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.
Model cerere contestație:
Cum se recorectează lucrările
Comisiile de contestaţii, prin profesorii evaluatori, reevaluează lucrările primite şi acordă note lucrărilor contestate, conform baremelor de evaluare pentru probele scrise.
După terminarea evaluării şi deschiderea lucrărilor, preşedintele comisiei de contestaţii analizează notele acordate după reevaluare, în comparaţie cu cele acordate iniţial. În situaţia în care se constată diferenţe de notare mai mari de 1,50 puncte, în plus sau în minus, între notele de la evaluarea iniţială şi cele de la contestaţii, preşedintele comisiei de contestaţii decide reevaluarea lucrărilor respective de către o a treia comisie, formată din alţi profesori cu experienţă, alţii decât cei care au evaluat iniţial lucrările în centrul de contestaţii.
Reevaluarea se va face după o nouă secretizare a lucrărilor, respectând cu stricteţe baremul de evaluare şi toate procedurile de evaluare. Nota acordată de a treia comisie este nota care va fi acordată de comisia de contestaţii.
Candidatul poate solicita comisiei judeţene/a municipiului Bucureşti să îşi vadă lucrarea/lucrările numai după afişarea rezultatelor finale după contestaţii. Această solicitare nu poate conduce la modificarea notelor acordate lucrării/lucrărilor, potrivit metodologiei citate.
Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 9 iulie.
CALENDARUL examenului național de Bacalaureat 2021 – sesiunea iunie – iulie:
31 mai – 4 iunie 2021: înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
4 iunie 2021: încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
14 – 25 iunie 2021: echivalarea și recunoașterea competențelor lingvistice și digitale
28 iunie 2021: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
29 iunie 2021: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
30 iunie 2021: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
1 iulie 2021: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
5 iulie 2021: afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12:00 – 18:00
6 – 9 iulie 2021: rezolvarea contestațiilor
9 iulie 2021: afișarea rezultatelor finale
CALENDARUL examenului național de Bacalaureat 2021 – sesiunea august – septembrie 2021:
19 – 26 iulie 2021: înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe
16 august 2021: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
17 august 2021: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
18 august 2021: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
19 august 2021: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
23 – 31 august 2021: echivalarea și recunoașterea competențelor lingvistice și digitale
31 august 2021: afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 18:00)
1 – 3 septembrie 2021: rezolvarea contestațiilor
3 septembrie 2021: afișarea rezultatelor finale
surse: edu.ro, edupedu.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Neamtu
luni, 05.07.2021 at 13:21
daca aveti impresia ca meritati o nota mai mare, faceti contestatie fara jena! am primit maximul de puncte in plus in urma contestatiei fiindca s-a omis punctarea unui subiect.