Connect with us
Advertisement

Educație

Bacalaureat 2022: când se afișează rezultatele la examen. Model de contestație și detalii pentru candidați

Publicat

Bacalaureat 2022, sesiunea a doua: examenul continuă cu susținerea probelor orale până inclusiv luni, 29 august. Anterior au fost probele scrise.

Primele rezultate vor fi cunoscute în 31 august, iar cele finale în 3 septembrie.

Contestații

Candidaţii care depun contestaţii completează şi semnează o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica nota iniţială prin creştere sau descreştere, după caz.

Comunicarea rezultatelor obţinute la examenul naţional de bacalaureat se face anonimizat, utilizându-se codurile individuale care înlocuiesc numele şi prenumele candidaţilor şi care au fost distribuite candidaţilor, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susţinută de aceştia.

Vezi Model Cerere contestatie Bacalaureat 2022

Comunicarea rezultatelor

Pentru comunicarea notelor obţinute la examenul naţional de bacalaureat, înainte de etapa de depunere şi soluţionare a contestaţiilor, comisiile din unităţile de învăţământ/centrele de examen tipăresc lista rezultatelor examenului de bacalaureat care cuprinde: codul candidatului, unitatea de învăţământ de provenienţă, judeţul, promoţia, forma de învăţământ absolvită, specializarea, notele obţinute la fiecare probă scrisă, media sau menţiunile „reuşit”/”respins”/”neprezentat”/”eliminat din examen”, după caz.

Comisiile din unităţile de învăţământ – centre de examen tipăresc lista rezultatelor finale după contestaţii ale candidaţilor anonimizaţi şi o afişează, conform calendarului, cu semnătura preşedintelui şi a secretarului comisiei din centrul de examen, la avizierul unităţii de învăţământ şi pe website-ul acesteia.

Rezultatele examenului naţional de bacalaureat ale candidaţilor anonimizaţi sunt afişate şi pe pagina de internet a Ministerului Educaţiei şi a inspectoratelor şcolare.

Corectarea lucrărilor

În procesul de evaluare iniţială a lucrărilor scrise şi de rezolvare a contestaţiilor, după validarea finalizării evaluării de către cei doi profesori evaluatori, în cazul în care diferenţa dintre notele celor doi evaluatori este mai mică sau egală cu un punct, este calculată nota finală, ca medie aritmetică cu două zecimale a notelor acordate de evaluatori, fără rotunjire, fiind înregistrată în catalogul de bacalaureat.

În cazul în care diferenţa dintre notele acordate de cei doi profesori evaluator este mai mare de 1 punct, acestea nu se transcriu pe lucrare şi se procedează astfel:

  • preşedintele comisiei nominalizează alţi doi profesori evaluatori pentru recorectarea lucrării
  • după finalizarea recorectării lucrării, notele acordate de fiecare din cei patru evaluatori se trec pe lucrare şi se semnează de către evaluatori
  • preşedintele comisiei calculează nota finală din cele 4 (patru) note, după eliminarea celor două note – valori extreme, ca medie aritmetică cu două zecimale, fără rotunjire, a celor două note – valori centrale. Media rezultată reprezintă nota finală pe care o trece pe lucrare şi semnează.

În cadrul etapei de soluţionare a contestaţiilor, în situaţia în care, după desecretizarea lucrării, se constată o diferenţă de notare mai mare de 1,5 puncte, în plus sau în minus, între nota de la evaluarea iniţială şi cea de la contestaţii, lucrarea se resecretizează şi este transmisă spre a fi reevaluată altor doi profesori evaluatori.

Nota definitivă nu mai poate fi modificată şi reprezintă nota obţinută de candidat la proba respectivă.

Bacalaureat 2022 – sesiunea a doua – organizarea examenului în Alba

Din județul Alba, au fost 558 de candidați înscriși la a doua sesiune a examenului de Bacalaureat 2022. Din totalul candidaților înscriși, 384 sunt din promoția curentă.

În județul Alba, sunt organizate trei centre de examen:

  • Colegiul Economic ”D.P. Marțian” Alba Iulia
  • Colegiul Național ”Titu Maiorescu” Aiud
  • Liceul ”Horea, Cloșca și Crișan” Abrud

Prezența la probele scrise. Candidați eliminați – județul Alba Bacalaureat 2022 – sesiunea a doua

Marți, 16 august, la proba de Română, au fost 339 de candidați înscriși, 284 prezenți (249 la profil real și 35 la profil umanist), 52 absenți și șapte au fost eliminați din examen. Dintre candidații eliminați, șase au fost la centrul de examen de la Liceul ”Horea, Cloșca și Crișan” Abrud, iar unul de la centrul din Colegiul Economic ”Dionisie Pop Marțian” Alba Iulia.

Miercuri, 17 august, la proba obligatorie a profilului au fost prezenți 225 de candidați (din 288 înscriși), 58 au absentat și șase candidați au fost eliminați pentru tentativă de fraudă. Aceștia au fost de la centrul de examen Liceul ”Horea, Cloșca și Crișan” Abrud.

Joi, la a treia probă scrisă – cea la alegere în funcție de profil și specializare – au fost 360 candidați înscriși, 288 prezenți, iar șase au fost eliminați din examen pentru tentativă de fraudă. Cei mai mulți dintre candidați au susținut proba la Biologie, Anatomie, Geografie sau Logică.

Cazurile de candidați eliminați de la proba la alegere au fost înregistrate la centrul de examen Liceul ”Horea, Cloșca și Crișan” Abrud (4), respectiv Colegiul Economic ”Dionisie Pop Marțian” Alba Iulia (2).

Candidații prinși copiind sau cu telefoane /căști sau alte gadget-uri asupra lor, sunt eliminați din examen pentru tentativă de fraudă, potrivit metodologiei. Aceștua nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni.

CALENDAR actualizat BACALAUREAT 2022 – sesiunea august-septembrie

  • 18-25 iulie: înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe
  • 16 august: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
  • 17 august: Proba obligatorie a profilului – prova E.c) – proba scrisă
  • 18 august: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
  • 19 august: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
  • 22-23 august: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română — proba A
  • 24 august: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă — proba B
  • 25 august: Evaluarea competențelor digitale — proba D
  • 26-29 august: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională — proba C, astfel:
  • 26 august – proba de înțelegere text audiat, urmată de proba scrisă
  • 29 august – proba orală pentru toate limbile de circulație internațională studiate pe parcursul învățământului liceal
  • 31 august: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12:00 – 18:00
  • 1-2 septembrie: Rezolvarea contestațiilor
  • 3 septembrie: Afișarea rezultatelor finale

Proba C – Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională

Proba C – Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională se face prin trei tipuri de probe:

  • proba de înțelegere a unui text audiat, cu durata de 20 de minute, în cadrul căreia se evaluează competențele privind receptarea textului audiat
  • proba scrisă, cu durată de 120 de minute, în cadrul căreia se evaluează competențele privind receptarea textului citit și producerea de mesaje scrise
  • proba orală, cu durata de 10-15 minute, în cadrul căreia se evaluează competențele privind producerea de mesaje orale și interacțiunea orală

La proba de înțelegerea unui text audiat, instrucțiunile pentru candidați sunt citite de către un membru al comisiei / asistent, în limba română / maternă, în fiecare sală de examen. Instrucțiunile standard, pentru toate limbile moderne la care se organizează examen, sunt următoarele:

„Veți asculta două materiale audio diferite, fiecare de câte două ori. Pentru fiecare dintre acestea, veți avea la dispoziție aproximativ un minut pentru a citi întrebările de pe foaia primită. Prima audiere a materialului va fi urmată de un minut de pauză în care puteți începe să răspundeți la întrebări. A doua audiere a materialului va fi urmată de două minute de pauză, pentru a vă definitiva răspunsurile. Aceleași etape se vor succeda și în cazul celui de-al doilea material audio.”

În document apare că nu se admit întreruperi în timpul audierii textelor și se iau măsuri pentru a se asigura audiția în condiții optime.

Proba scrisă a probei de evaluare a competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională este structurată în două părți:

  • prima parte a probei scrise evaluează competența de înțelegerea unui text citit
  • partea a doua a probei scrise evaluează competența de producerea de mesaje scrise

Fiecare bilet conține câte trei întrebări de dificultate progresivă, pe baza cărora profesorii examinatori stabilesc încadrarea candidatului în unul dintre nivelurile A1-B2, atât pentru componența de producere de mesaje orale, cât și pentru componența de interacțiune orală. „Nu se admite schimbarea biletului de examen”.

SUBIECTE și BAREME – ROMÂNĂ – proba scrisă Bacalaureat 2022 – sesiunea a doua

SUBIECTE și BAREME – proba obligatorie a profilului Bacalaureat 2022 – sesiunea a doua

Matematică

Matematică – Mate/Info

Matematică – Științe ale Naturii

Matematică – Tehnologic

Matematică – Pedagogic

Istorie

SUBIECTE și BAREME – proba la alegere – Bacalaureat 2022 – sesiunea a doua

ANATOMIE

BIOLOGIE

GEOGRAFIE

LOGICĂ

FIZICĂ

CHIMIE

INFORMATICĂ

ECONOMIE

FILOSOFIE

SOCIOLOGIE

PSIHOLOGIE

Bacalaureat în Alba – datele din sesiunile anterioare

La prima sesiune Bacalaureat 2022, 1.701 candidați (76,7%) promovat examenul din totalul de 2.219 candidați. Au fost patru medii de 10, după contestații. Pentru promoția curentă, rata de reușită a fost 80,56% (79,27% în 2021), iar pentru promoțiile anterioare – 28,74% (39,37% – în 2021). Au fost 13 candidați eliminați din examen.

Vezi TOP LICEE în ALBA după rezultate finale BACALAUREAT 2022

La a doua sesiune de Bacalaureat de anul trecut, rata de promovare era 31,71% (33,27% în 2020), după primele rezultate – 137 candidați promovați din 517 înscriși; cea mai mare medie 8,91. Au fost înregistrate 178 de contestații (majoritatea la Română, Matematică și Biologie), iar ulterior rata a urcat la 36,6% (încă 21 candidați promovați).

Calcularea mediei la Bacalaureat

Pentru fiecare candidat care a obținut cel puțin nota 5 (cinci) la toate probele scrise de examen, se calculează media generală de bacalaureat ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, din notele obținute la respectivele probe.

Nu se calculează media generală de bacalaureat pentru candidații care nu au promovat una sau mai multe probe, care nu s-au prezentat la toate probele sau care au fost eliminați de la o probă.

Media de promovare a examenului de Bacalaureat este de cel puțin 6 la probele scrise.

Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ:

  • recunoașterea/echivalarea/ susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale
  • susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea
  • obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise

foto: pixabay.com

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement