Connect with us
Publicitate

Eveniment

Bianca Iuga și Alba24, în căutarea modelelor. Alina Kasprovschi: cum să alegi eclerul în locul cartofului și să faci ce-ți place

Foto credit: Alex Galmeanu, DOR

Publicat

România dă semne că se schimbă și că poate merge spre normalitate, iar modelele noastre sunt de cele  mai multe ori lângă noi.

Împreună cu Bianca Iuga, Alba24 a plecat în căutare de modele, de români care îi inspiră și pe cei din jurul lor, de oameni care au ceva de spus, deși nu au căutat niciodată expunerea publică.

Cu optimism, îi căutăm pe oamenii valoroși în toată țara, ba chiar și în Diaspora.

Astăzi, prin implicarea Biancăi, Alba24 găzduiește un text dedicat Alinei Kasprovschi, un text care ne sugerează ca alegerile pe care le facem nu vin întotdeauna din carți moralizatoare și că uneori e ok să alegem eclerul în locul cartofului.

”E plină lumea de oameni de la care avem ce învăța”

de Bianca Iuga

Alina Kasprovschi este din categoria aceea rară de oameni care dăruiește continuu – își dăruiește munca și inteligența, construiește proiecte pentru comunități mici și mari care au nevoie de ajutor, creează condiții pentru ca alți oameni să poată dărui la rândul lor.

Alina este om de comunicare, a lucrat în și pentru companii mari și importante, iar la un moment dat – mărturisea într-un alt interviu – când bătea cuie la un acoperiș, a realizat că o împlinește mai mult să ajute pe cineva să aibă un casă decât să facă strategii de comunicare.

Ce a urmat după această descoperire? A devenit membru fondator și director executiv la Fundația Comunitară București și omul care a inspirat alți oameni și a arătat prin exemplul propriu că se poate. Ce se poate? Orice îți propui, orice te pasionează și te motivează suficient de mult, orice ți se pare important.

Asta face Alina în fiecare zi, asta este misiunea celor de la Fundația Comunitară București: să îi susțină pe oamenii care își suflecă mânecile și fac orașul mai frumos, mai respirabil și mai prietenos.

Despre ce face Fundația Comunitară București puteți citi aici:

1. Ce răspunzi, dacă ai fi întrebat foarte simplu care este modelul tău în viață? Cum ai fi răspuns în liceu? Cum ți s-au schimbat reperele de-a lungul timpului, dacă s-au schimbat?  

Nu am un model în viață, cred că e foarte periculos să te uiți la cineva cu scopul de a-i copia viața sau alegerile. Pentru că toate modelele sunt tot oameni, și au defecte și slăbiciuni. Și în plus, ce funcționează în viața cuiva nu funcționează în alte vieți.

Dar chiar dacă nu am un model, mă uit cu admirație, de mult timp, la oamenii care trec de prima tinerețe și își mențin entuziasmul, curiozitatea, sclipirea din privire. Mă inspiră oamenii vii, pasionați de ceea ce fac.

În liceu, mă fascina profa de engleză, doamna Nicoleta Ioniță, cu adevărat o doamnă. Era și elegantă, și sclipitor de inteligentă, și cool, și atentă la performanță.

Nu a avut o viață mereu simplă, și am admirat-o pentru cum a știut să trăiască și să iasă din situațiile grele. Am regăsit-o pe Facebook acum câțiva ani și este, din punctele astea de vedere, complet neschimbată. Și pare că și elevele ei actuale o iubesc la fel de mult cum am iubit-o noi.

2. O carte/ un sfat/ o poveste care îți definește viața, care ți-a definit reperele. 

Am să vă spun o poveste mai degrabă atipică. Pe când eram foarte mică, aveam o carte sovietică, al cărei nume nu mi-l mai amintesc.

Era acolo o poveste ”moralizatoare” despre o fetiță care merge la o zi de naștere și este sfătuită de mama ei să nu fie lacomă cu prăjiturile.

Aniversata avea un platou cu prăjituri diferite – printre ele, eclerul, preferatul fetiței, și cartoful, o chestie pe care nu putea să o sufere.

Să iau eclerul? Dar e o prăjitură bună, o vor vrea mai mulți copii. Mai bine nu, iau cartoful, pe ăsta nu are să îl vrea nimeni, și așa mă asigur că sunt politicoasă.

Și în timp ce înghite cu noduri o prajitură pe care o consideră scârboasă, Natașa noastră privește, toată ziua, cu jind ,la eclerul încă rămas pe farfurie. Care rămâne acolo până la final, neatins în perfecțiunea lui.

Probabil că mesajul era despre cumpătare sau sacrificiu. Mie însă mi-a spus altceva. Îmi amintesc că mi-am zis, de pe când citeam cartea – eu nu am să mănânc niciodată cartoful.

Și încerc să mă țin de asta – nu din egoism față de ceilalți (până la urmă, nimeni nu a ales eclerul!), ci din grijă pentru mine. Cred că, în această perioadă în care e așa tentant să te sacrifici și să fii erou, e tare important să ai grijă de tine și de nevoile tale. Ca să nu mori înainte de a ajunge să înfrunți balaurul.  

3. Dacă ai face o listă cu personaje care ar putea fi modele pentru fiul tău, ce nume ar cuprinde lista asta? (Personaje istorice, mari nume din știință, artă, literatură, persoane publice de azi etc.) Sau care sînt modelele pe care le are fiul tău? 

Toma e interesat de oameni de știință, personajele din Avatar și Star Wars, dar și de Vlad Voiculescu, Gandhi, Freddie Mercury sau Elon Musk. Încerc să îi țin orizonturile deschise și îi propun cărți, filme și experiențe cât mai diferite, ca să își poată lua din fiecare ce îl interesează și cu ce rezonează.

Sper să își construiască singur propriul puzzle. Dar îmi propun mai ales ca oamenii și poveștile pe care i le arăt să fie despre bunătate, curiozitate și urmăritul lucrurilor care ne pasionează, până în pânzele albe.    

4. Ce persoane mai mult sau mai puțin publice de azi ar putea fi modele de urmat, persoane la care să ne uităm cu admirație? 

E plină lumea de oameni de la care avem ce învăța, chiar dacă nu sunt modele pe care să le copiem întru totul sau vedete de televiziune.

De asta, îmi plac proiectele ca Humans of New York, pentru că poți să devii mai bun doar citind povestea unui copil de șapte ani sau a unei persoane fără adăpost.

De asta, de doi ani, Fundația Comunitară București și-a clarificat misiunea – susținem cu resurse și recunoaștere oamenii cu inițiativă din București. Pentru că oamenii ăștia, de care poate ați auzit la televizor, poate sunt complet necunoscuți, sunt cei care își suflecă mânecile și fac colțul lor de oraș mai prietenos și mai respirabil.

Alex și Matei, care au construit o comunitate în jurul parcului Cișmigiu, acum amenințat de ”reabilitare”.

Cristina, pacient cu scleroză multiplă, care nu acceptă ca boala să îi limiteze viața, și nu vrea să îi lase nici pe alții ca ea să o facă. Vlad, care antrenează câini de căutare și salvare. Edmond și Alberto, pasionați de patrimoniul arhitectural, care nu îi lasă nici pe alții să uite de colțurile frumoase ale Bucureștiului.

Sunt zeci, poate sute de oameni, cu care am lucrat, sau încă nu, care au capacitatea să  transforme orașul nostru în ”acasă”. Pentru că mă întâlnesc sau lucrez pentru ei zi de zi, ei sunt eroii cei mai la îndemână pe care îi cunosc. Și pe care aș vrea să îi cunoască, și să se inspire de la ei, o țară întreagă! 

Cine este Bianca Iuga

În anii 80 eram elevă de gimnaziu și m-am intersectat cu două doamne care băteau țara și scriau reportaje pentru o revistă din București. Nu îmi amintesc numele revistei, nici numele lor, dar îmi amintesc că atunci am știut că mi-ar plăcea să spun povești despre oameni.

După 1989 am crezut că voi fi jurnalist, dar am ajuns să lucrez în domeniul comunicării și, timp de 20 de ani, am spus povești despre companii.

Am avut un parcurs profesional destul de tipic pentru o parte din generația mea: companie multinațională, companie românească, proiect PHARE, antreprenoriat, freelancing.

La un moment dat în parcursul ăsta, acum mai bine de 10 ani, când propuneam clienților proiecte de responsabilitate socială, m-am gândit pentru prima dată că aș vrea să fac sau să fiu parte dintr-un proiect care să pună pe masă o temă care mie mi se pare esențială: cine ne sunt modelele în viață.

Am fost uimită să constat că, deși toți cei cărora le vorbeam despre ideea unui astfel de proiect spuneau că li se pare minunat, nimeni nu vedea cum ar putea fi construit sau cu ce bani.

Și uite așa ajungem în 2018, în orașul adolescenței mele, Alba Iulia, Cealaltă Capitală, cum mai este numită cu mândrie locală, la sărbătoarea de la 1 Decembrie, 100 de ani de la Marea Unire.

Probabil 100.000 de români ajung într-un oraș care are o populație sub această cifră și aleg să se bucure, să se comporte absolut impecabil, să respecte reguli formale sau reguli de bun simț, să arate că există o Românie a unor oameni decenți pe care nu o vedem mai deloc sau foarte rar în mass-media.

Așa că într-o perioadă în care oamenii din presă ajung să lucreze în domeniul comunicării, eu am ales să fac drumul invers, și să încep un proiect jurnalistic, alături de o publicație online din Alba Iulia, construită corect și cu multă muncă de oameni pe care îi cunosc de o viață și care se pot uita oricând cu mândrie în ochii publicului lor.

Proiectul e simplu: invităm oameni mai cunoscuți sau mai puțin cunoscuți, oameni care, prin ceea ce fac, sunt modele pentru cei din jur, să vorbească despre ce înseamnă pentru ei cuvintele astea.

Îmi doresc ca răspunsurile și textele lor să inspire.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate